eToro: O săptămână plină de turbulenţe pentru pieţele cripto

A.B.
Piaţa de Capital / 13 ianuarie

eToro: O săptămână plină de turbulenţe pentru pieţele cripto

Pieţele cripto au înregistrat o anumită volatilitate săptămâna trecută, după ce a găsit susţinere la nivelul de 92.000 de dolari la 31 decembrie, preţul bitcoin a crescut treptat, depăşind din nou nivelul de 100.000 de dolari lunea trecută, mai exact 102.760 de dolari, dar preţul a scăzut de atunci, ajungând azi la 92.941 de dolari, potrivit lui Simon Peters, analistul platformei de investiţii eToro pentru piaţa criptoactivelor.

După creşterea de 4% a preţului, care a dus bitcoin peste 100.000 de dolari, a urmat anunţului demisiei prim-ministrului canadian Justin Trudeau. Liderul pro-bitcoin al opoziţiei, Pierre Poilievre, este de aşteptat să conducă partidul său la victorie la următoarele alegeri.

Acţiunile cripto au crescut şi ele, în linie cu creşterea preţului bitcoin. De exemplu, Microstrategy (MSTR) a înregistrat o creştere de 12% lunea trecută.

"Cu toate acestea, cifrele peste aşteptări privind locurile de muncă vacante (JOLTS) şi cifrele privind serviciile publicate de ISM din SUA marţi, precum şi datele privind salariile neagricole de vineri au provocat o oprire a creşterii, preţul bitcoin scăzând cu până la 11%, deoarece datele au generat îngrijorări cu privire la inflaţia persistentă şi întrebări cu privire la planurile Rezervei Federale de reducere a ratelor dobânzii cheie pentru acest an.", punctează analistul eToro.

Potrivit CME FedWatch, investitorii nu mai estimează o reducere a ratei dobânzii din partea Rezervei Federale pentru prima jumătate a anului 2025. În schimb, se preconizează că prima reducere va avea loc la reuniunea Fed de la sfârşitul lunii septembrie.

Creşterea randamentelor obligaţiunilor, în special ale obligaţiunilor de trezorerie pe termen lung, şi întărirea dolarului american au influenţat, de asemenea, activele de risc.

Preşedintele ales Donald Trump a declarat săptămâna trecută, în cadrul unei conferinţe de presă la Mar-a-Lago, înainte de învestirea sa, că ratele dobânzilor în SUA sunt "mult prea ridicate".

"Odată cu intrarea sa în funcţie la sfârşitul acestei luni, ar putea oare exercita presiuni politice asupra Fed pentru a reduce ratele dobânzilor mai devreme, în beneficiul potenţial al activelor de risc în viitor? Aşteptăm să vedem.", spune specialistul.

$SUI a câştigat în popularitate în rândul utilizatorilor eToro, TVL (valoarea totală blocată) în aplicaţiile DeFi de pe reţea depăşind 2 miliarde de dolari în această săptămână.

Criptoactivul se tranzacţionează, de asemenea, la maxime istorice (peste pragul de 5 dolari) şi, de la ultimul minim important al pieţelor cripto de la începutul lunii august 2024, a câştigat 900% faţă de dolarul american şi 465% faţă de bitcoin.

Ripple a anunţat săptămâna trecută că a încheiat un parteneriat cu Chainlink pentru a furniza date de preţ sigure şi fiabile pentru stablecoin-ul său RLUSD pe reţeaua Ethereum, permiţând dezvoltatorilor să integreze suportul pentru acest stablecoin în aplicaţiile lor DeFi.

Pe lângă Ethereum, stablecoin-ul RLUSD este emis şi pe registrul XRP. Anunţul ar putea fi văzut ca o lovitură majoră pentru Chainlink şi continuarea statutului său de reţea descentralizată de prim rang în spaţiul cripto.

În viitor, pe măsură ce mai multe companii încep să construiască aplicaţii pe blockchain sau să treacă la această tehnologie, nevoia de a accesa date din lumea reală va deveni şi mai importantă, ceea ce ar putea aduce beneficii preţului token-ului LINK pe termen lung.

Oficiul naţional Bitcoin din El Salvador a anunţat săptămâna trecută o nouă achiziţie de 11 bitcoin pentru a-şi spori rezervele strategice.

Această nouă tranşă de 11 bitcoin urmează achiziţiilor similare efectuate pe 19 şi 22 decembrie, precum şi achiziţiilor obişnuite de 1 bitcoin pe zi.

El Salvador deţine în prezent 6022,18 bitcoin, adică 561.430.067 de dolari la preţurile actuale ale pieţei.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Se clatina sandramaoa!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Alo, Alo, vreti sa ma lasati cu acesti vanzatori de vise? CE BITCOIN, reveniti in economia reala, ma lasati cu castigurile ipotetice, care exista doar in cloud, ipotetice si nu reale. NUMAI COMBINATII CU CRIPTOMONEDE, reveniti pe eonomie reala, care exista!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9731
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3188
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9109
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.9433

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb