eToro oferă expunere la piaţa criptoactivelor prin lansarea unui nou portofoliu de acţiuni

Comunicate de presă / 26 aprilie 2021

eToro lansează astăzi BitcoinWorldWide, un portofoliu tematic ce cuprinde companiile din lanţul valoric al bitcoin. Deşi include o anumită expunere la bitcoin în sine, portofoliul se concentrează pe companiile care oferă suport pentru creşterea adoptării bitcoin, conform unui comunicat remis redacţiei.

"Pe măsură ce intră în mainstream, bitcoinul este din ce în ce mai mult în centrul atenţiei", a declarat Dani Brinker, şeful investiţiilor de portofoliu la eToro. "Noile maxime istorice de preţ au ţinut titlurile presei, dar cea mai semnificativă schimbare din jurul celui mai puternic criptoactiv din lume nu este preţul său, ci companiile care construiesc lanţul valoric în jurul său. De la operaţiunile de mining la producătorii de cipuri şi cei care furnizează servicii pentru a sprijini utilizarea, plăţile, tranzacţionarea şi custodia bitcoin, sunt mult mai multe lucruri legate de acesta decât s-ar putea crede."

Lansat în 2009, bitcoin se mândreşte în prezent cu o capitalizare de piaţă de peste 1 trilion de dolari. De-a lungul ultimului deceniu, primul şi cel mai faimos criptoactiv a trecut prin mai multe etape de adoptare - de la o tehnologie necunoscută la un nume pe buzele tuturor, care atrage investiţii instituţionale şi titluri media. Anul trecut a marcat o altă etapă importantă, companiile de plăţi, inclusiv Square şi PayPal, anunţând planuri de facilitare a plăţilor cu bitcoin, stabilind bazele pentru ca milioane de oameni din întreaga lume să tranzacţioneze cu uşurinţă în bitcoin. Acum, la doar 12 ani de la înfiinţare, puteţi plăti cu bitcoin în HomeDepot, puteţi cumpăra o Tesla, puteţi lua un burger sau mânca la KFC (în unele ţări), puteţi cumpăra jocuri în Xbox Store şi puteţi achita factura telefonică AT&T.

Portofoliul include companii precum Paypal, producătorul de cipuri Nvidia, producătorul de echipamente hardware pentru mining, Canaan, recent listatul cripto exchange, Coinbase, precum şi o alocare de bitcoin. eToro consideră că lanţul valoric al bitcoin include companii care îşi desfăşoară activitatea în mining, semiconductori, plăţi, tranzacţii, custodie şi spaţii de asigurare, precum şi activul în sine. Portofoliul exclude în mod intenţionat organizaţiile care sunt optimiste în ce priveşte bitcoin, dar care nu au afaceri care să aibă legătură cu moneda digitală. De exemplu, MicroStrategy nu va apărea în portofoliu, deoarece deţinerile sale de trezorerie sunt singura sa conexiune cu bitcoin.

"Scopul nostru este să oferim investitorilor individuali o modalitate uşoară de a obţine expunerea la companiile care furnizează un serviciu sau un produs esenţial pentru expansiunea adoptării bitcoin", explică Dani Brinker. "Este o abordare mai complexă a investiţiilor în bitcoin care oferă o investiţie diversificată, necorelată cu bitcoin-ul în sine, dar care menţine expunerea la potenţialul de creştere al sectorului cripto."

BitcoinWorldWide este unul dintre cele peste patruzeci de portofolii tematice CopyPortfolios disponibile pe platforma de investiţii sociale. Utilizatorii eToro pot investi în BitcoinWorldWide cu sume pornind de la 1.000 de dolari, fără taxe de administrare. Alte costuri, inclusiv taxele de spread şi conversie (pentru cei care nu depun în dolari), se aplică în continuare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb