EUROINSOL:  Compania Prospecţiuni va achita datoriile de 93 de milioane de lei către creditori, în următorii trei ani

A.C.
Bănci-Asigurări / 26 septembrie 2017

Logo Euro Insol

Logo Euro Insol

Prospecţiuni îşi va achita datoriile către creditori, în valoare de 93 de milioane de lei, în decursul următorilor trei ani, în toată această perioadă societatea mizând pe venituri de 747 milioane de lei şi pe un profit brut de peste 80 de milioane de lei, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

În comunicat se menţionează: "În data de 25 septembrie 2017 a avut loc Adunarea Creditorilor Prospecţiuni SA, în cadrul căreia creditorii prezenţi au votat în unanimitate Planul de reorganizare propus de administratorul judiciar Euro Insol. Planul a fost aprobat de toate cele cinci categorii de creditori: garantaţi, salariaţi, bugetari, indispensabili şi chirografari. Planul de reorganizare prevede plata integrală a datoriilor către creditori într-o perioadă de trei ani, datorii care însumează 93 milioane lei, conform Tabelului definitiv de creanţe. Pe perioada derulării planului, Prospecţiuni mizează pe venituri de 747 milioane lei şi un profit brut de peste 80 milioane lei. Planul de reorganizare prevede achitarea creanţelor atât din excedentul de numerar obţinut din derularea activităţii de bază, cât şi din valorificarea unor active imobiliare care nu sunt necesare activităţii curente, în valoare de 50 milioane lei".

Conform sursei, acesta a propus achitarea creanţelor salariale într-un termen de 18 luni, faţă de 36 de luni, perioada de implementare a planului. De asemenea sumele datorate unor terţi, reprezentând pensii alimentare şi alte ajutoare sociale vor fi achitate în primul trimestru aprobat în Planul de reorganizare.

Reprezentanţii Euro Insol au transmis: "Măsurile de restructurare a activităţii Prospecţiuni au fost implementate de Euro Insol încă din perioada de observaţie, imediat după preluarea mandatului de administrator judiciar în data de 05.04.2016, pentru a crea premisele implementării cu succes a unui Plan de reorganizare. Acestea au inclus măsuri de închidere a liniilor de business non-core neprofitabile, rentabilizarea diviziei de Logging, dinamizarea activităţii comerciale pentru core-business, restructurarea organigramei şi un control strict al tuturor categoriilor de costuri. Ca efect al acestor măsuri, cifra de afaceri a crescut cu 65%, iar pierderile societăţii s-au redus cu 95%. Astfel, de la o pierdere de 23,8 milioane lei, în semestrul I 2016, s-a ajuns la o pierdere de doar 1,2 milioane, în semestru I 2017, cu şanse reale de a închide exerciţiul financiar cu profit".

Potrivit sursei citate, de la începutul anului şi până în prezent, Prospecţiuni SA a încheiat contracte de peste 120 milioane lei pentru servicii de achiziţie date geofizice 2D şi 3D şi de logging (investigare geofizică în gaura de sondă şi perforare) cu Romgaz, OMV Petrom şi AMROMCO.

De asemenea, societatea estimează să încheie până la finele lui 2017 şi alte contracte, cu o valoare de peste 130 milioane lei. În acest sens, Prospecţiuni va angaja peste 1.000 de specialişti şi muncitori, urmând ca numărul total al salariaţilor să depăşească 1.500, se informează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb