EUROPARLAMENTAR:  "România nu are niciun proiect depus la Fondul Strategic de Investiţii"

Mina Irina
Politică / 9 iulie 2016

România nu are nici un proiect depus la Fondul european pentru investiţii strategice, nefiind desemnate nici băncile prin care aceste proiecte să poată fi depuse, a declarat astăzi europarlamentarul Maria Grapini.

Grapini a organizat, astăzi, la Timişoara, o dezbatere cu tema "Fondul European pentru Investiţii Strategice (FEIS) şi fondurile structurale, mijloace de dezvoltare regională a IMM-urilor", la care au participat aproape 200 de invitaţi, din medii de activitate diferite, interesaţi de accesarea banilor europeni, potrivit Agerpres.

"Motivul întâlnirii este o provocare făcută de vicepremierul Comisiei Europene, comisarul Jyrki Katainen, care răspunde de Fondul Strategic de Investiţii (FSI), pe care l-am interpelat, întrucât consider că este nevoie să se schimbe criteriile după care se accesează acest fond, pentru că ţările din est, şi în primul rând mă interesează România, nu au ajuns la acest fond. Răspunsul său a fost tranşant, şi anume, că «ţările din est nu şi-au făcut treaba». De aceea am decis să fac această conferinţă, în care sunt trei părţi, respectiv, cea guvernamentală, perspectiva europeană, reprezentată de secretarul general al Uniunii Europene a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Faross Peter, şi mediul privat, ca să vedem care este adevărul", a declarat Maria Grapini.

Potrivit europarlamentarului, nu au fost desemnate băncile prin care proiectele să poată fi depuse, "ştiut fiind faptul că FSI nu se accesează ca şi fondurile structurale, prin Ministerul Fondurilor Structurale, ci statul membru trebuie să aibă nişte bănci care sunt interfaţă cu Banca Europeană de Investiţii şi Comisia analizează dacă proiectul corespunde din punct de vedere al criteriilor, care sunt bine stabilite, şi se merge pe principiul «primul venit, primul servit»".

"Din păcate, 72 de proiecte sunt deja avizate de această comisie, dar România nu are niciunul, pentru că nu avem băncile desemnate", a punctat Maria Grapini.

"Sper ca în urma acestei dezbateri să merg cu un rezultat pe care-l voi prezenta şi primului ministru şi la Comisia Europeană. Eu ştiu să disting care sunt cauzele naţionale şi care sunt cele europene. Din punctul meu de vedere, criteriile «primul venit, primul servit» nu sunt bune, pentru că ţările care au capacitatea administrativă mai mare, care au o capitalizare mai bună a mediului privat vor polariza şi vor lua toţi banii, iar ţările care au o capacitate administrativă mai mică, cu firme cu un capital mai mic şi cu mai puţin exerciţiu al accesării fondurilor vor rămâne fără bani şi atunci vor creşte diferenţele între ţări, ori Tratatul spune că orice ban care se cheltuieşte de la UE trebuie să meargă la coeziune", a subliniat Grapini.

În opinia eurodeputatei, Guvernul României ar trebui să meargă în Consiliul Europei şi să susţină schimbarea criteriilor, să se ia în calcul şi criterii geografice, să se ţină cont de nivelul de dezvoltare a infrastructurii din diferite ţări şi să fie alocaţi bani spre acest domeniu, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb