EUROSTAT: Suntem una din ţările UE cel mai puţin dependente de importurile de petrol

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 29 august 2019

Suntem una din ţările UE cel mai puţin dependente de importurile de petrol

România se numără printre statele Uniunii Europene cel mai puţin dependente de importurile de petrol, cu o pondere de 61% a importurilor nete în consumul de petrol, arată datele pentru anul 2017 publicate de Eurostat, potrivit Agerpres.

O dependenţă de importurile de petrol mai mică decât România se înregistra în Marea Britanie, unde importurile nete aveau o pondere de 35% din consumul de petrol, în timp ce Danemarca este ţara unde rata de dependenţă de importurile de petrol este negativă (minus 4%).

La polul opus, statele membre cele mai dependente de importurile de petrol sunt Estonia, cu o rată de dependenţă de 115%, Malta 104%, Slovenia (103%) şi Bulgaria (102%).

În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, în anul 2017 blocul comunitar era dependent de importuri pentru 87% din consumul său de petrol. Potrivit Eurostat, acest raport este nemodificat comparativ cu 2016 şi cu două puncte procentuale faţă de vârful de 89% înregis-trat în 2015.

În schimb, în cazul României dependenţa de importurile petroliere a crescut constant în ultimii ani şi este la cel mai ridicat nivel de după 2008, în timp ce în anul 2011 s-a înregistrat cea mai mică rată de dependenţă, respectiv 46,63%.

O rată de dependenţă de peste 100% arată o acumulare a stocurilor petroliere în timp ce o rată negativă de dependenţă, cum este cazul în Danemarca, arată că acea ţară este o exportatoare netă de petrol.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb