EXASPERAREA PĂGUBIŢILOR DE LA DEVA AI BROKER CLUJ Judecată în ritm de melc

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 martie 2011

Grigore Chiş

Grigore Chiş

Lentoarea cu care se judecă frauda de la Deva în cazul "Broker" Cluj i-a exasperat într-atât pe păgubiţi, încât, după cum spun repezentanţii casei de brokeraj, unii dintre ei caută să ajungă la înţelegeri amiabile ca să-şi recupereze câte ceva din pagubă, mai iute.

În cele ce urmează, relatăm cazul domnului Andreiu Oprea, care şi-a povestit peripeţiile redacţiei "BURSA".

Un investitor pe piaţa de capital reclamă că a fost prejudiciat de societatea "Broker" Cluj, care i-a închis situaţia pe zero, deşi, după calculele sale, soldul său real era de 310.000 de lei.

Investitorul, parte deja în procesul împotriva "Broker" Cluj în care este acuzată şi fosta directoare a sucursalei societăţii de la Deva, susţine că actuala conducere a intermediarului i-a închis contul fără să îl contacteze şi fără să încerce să deceleze între tranzacţiile efectuate la solicitarea sa şi cele făcute de directoarea de la Deva.

"Pe 3 martie, am intrat în posesia situaţiei finale a contului meu. Sunt consemnate 411 tranzacţii, depuneri, transferuri. Un număr de peste 200 de tranzacţii (cumpărări, vânzări) nu au fost ordonate de mine ca titular de cont", scrie investitorul într-o Scrisoa-re adresată conducerii "Broker" Cluj şi transmisă şi redacţiei noastre, adău-gând: "Cu toate acestea, dumneavoas-tră mi-aţi încheiat situaţia fără să mă contactaţi şi m-aţi scos pe sold final "zero", deşi, după evidenţele mele soldul real este de 310.000 ron. Era corect să fiu consultat şi împreună să desprindem activitatea mea de client de cea a personalului sucursalei Deva care a tranzacţionat în nume propriu, pe contul meu. Despre acest aspect am informat conducerea SSIF Broker (membrii CA, director general, compartimente funcţionale) încă din luna octombrie 2008, cu două luni înainte de declanşarea controlului CNVM. Ba mai mult, în prezenţa şefului compartimentului de control intern deplasat la Deva, am scris şi în registrul de reclamaţii al sucursalei şi nici până azi nu mi s-a adus la cunoştinţă modul de rezolvare".

Culmea ironiei sau a hoţiei este că la cele peste 200 de tranzacţii care nu mă privesc şi nu le recunosc, s-au calculat şi probabil s-au virat tot din contul meu comisioane, impozit şi alte cheltuieli".

Contactat de ziarul "BURSA", Grigore Chiş, directorul general al "Broker" Cluj, a declarat că este la curent cu reclamaţia investitorului, dar că rezolvarea situaţiei sale depinde, în definitiv, de ceea ce va decide instanţa în procesul "Broker" Cluj. Grigore Chiş susţine că investitorul respectiv ar fi încercat să încheie o înţelegere amiabilă cu "Broker" Cluj, solicitând să fie despăgubit cu bani.

Directorul "Broker" Cluj ne-a declarat: "Investitorul reclamă o serie de nereguli care au avut loc la sucursala din Deva a Broker Cluj, a cărei fostă directoare a fost reţinută, fiind inculpată într-un proces care este în des-făşurare. Broker este trimisă în instanţă ca parte responsabilă civilmente. Domnul Oprea, parte în proces, a venit la noi ca să ne solicite o înţelegere amiabilă, cerându-ne bani. Noi am refuzat această înţelegere amiabilă, plecând de la premisa că nu avem dreptul să facem o astfel de înţelegere cât timp procesul este încă pe rol şi instanţa nu s-a pronunţat. Pe 10 martie, a fost la Curtea Constituţională termenul pentru judecarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de avocatul nostru în procesul Broker.

Procesul "Broker" Cluj, aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara, a fost suspendat pentru o perioadă, din cauza excepţiei de neconstituţionalitate invocată de avocatul societăţii.

Trebuie găsită o modalitate ca astfel de procese să dureze mai puţin. De-a lungul timpului, s-a propus, în repetate rânduri, să se creeze instanţe specializate pe piaţa de capital.

Pe 2 februarie, judecătorii de la Hunedoara au decis că fosta directoare a sucursalei din Deva a "Broker" va rămâne în arest preventiv, în Penitenciarul Aiud. În mai, anul trecut, avocatul "Broker" estima că demersul la Curtea Constituţională ar putea dura minim două luni.

Fosta directoare de la Deva a "Broker" a fost trimisă în judecată la finele lui 2009, fiind acuzată de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate în formă continuată. Procurorii DNA au menţionat atunci că fosta directoare a provocat daune de aproape opt milioane de lei pentru circa 270 de investitori, încheind contracte de intermediere pentru efectuarea de investiţii pe piaţa de capital, fără să le înregistreze în evidenţele contabile.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Articolul prezinta corect lucrurile. Invit la o discutie impartiala specialisti in piata de capital, juristi, sa-si exprime opinia. Ma ofer sa fiu ""cobaiul de serviciu "" pentru o radiografie a unei parti a pietei de capital. ACCEPT SI INTREBARI!

    In aceasta perioada prealabila AGOA din 25/26.03.2011, cand s-au publicat pe site-ul SSIF Broker, intr-o pagina distincta, materialele pentru aprobarea situatiilor financiare si modul de distribuire a rezultatelor anului 2010, este extrem de inoportuna interventia in presa a oricaruia dintre pagubitii de la Deva. Frauda, in dauna investitorilor, a fost comisa de persoana fizica, fosta directoare de la Deva care responsabila inclusiv pentru despagubirea investitorilor. Frauda a fost descoperita de controlul financiar intern al SSIF Broker si a fost adusa la cunostiinta CNVM inainte de atragerea raspunderii autoarei. SSIF Broker, nu este corect sa raspunda pentru frauda produsa de un salariat atata vreme cat nu a beneficiat cu nimic urmare feptelor acelui salariat. Orice pedeapsa aplicata SSIF Broker ar insemna pedepsirea actionarilor sai, altii decat autrul fapte, deci a unor persoane nevinovate ! Nu sunt de acord a se critica Justitia, in acest caz care este unicat in epoca actuala ! Justitia trebuie sa chibzuiasca bine pentru a evita pedepsirea unor nevinovati. Cazul trebuie examinat aprofundat si complex pentru a ramane de referinta si a preintimpina orice incercari de fraude de acest gen in viitor. Sunt increzator intr-o solutie justa data de Instanta si cer sa nu se exercite nici o presiune pentru a grabi aceasta solutie. Apreciez decizia conducerii SSIF Broker de a nu incheia intelegeri cu pagubitii inainte de a se pronunta Instanta. Sunt convins ca pagubitii i-si vor recupera drepturile.

    1. Stimate domn,"frauda,in dauna investitorilor, a fost comisa de persoana fizica" e adevarat, dar persoana fizica angajata a prestigiosului SSIF Broker Cluj ca directoare de sucursala.Firma care a angajat-o si care atatia ani prin controalele facute nu i-au descoperit nimic in neregula, ar trebui acum sa se gandeasca si la noi,fostii actionari, nu sa gaseasca prin avocatii sai diferite tertipuri prin care sa intarzie rezolvarea acestei probleme.Noi, majoritatea,nu mai apaream in final ca fiind actionari ai firmei dupa portofoliile obtinute de la Cluj, toti eram cu soldul pe zero. Cum mai functiona sucursala din Deva fara actionari??? De unde isi incasau cei de la Cluj comisioanele? Ne este lehamite deja si de justitie si de cei la care in final nu reusim sa gasim nici o intelegere.

      Stimate domn,"frauda,in dauna investitorilor, a fost comisa de persoana fizica" e adevarat, dar persoana fizica angajata a prestigiosului SSIF Broker Cluj ca directoare de sucursala.Firma care a angajat-o si care atatia ani prin controalele facute nu i-au descoperit nimic in neregula, ar trebui acum sa se gandeasca si la noi,fostii actionari, nu sa gaseasca prin avocatii sai diferite tertipuri prin care sa intarzie rezolvarea acestei probleme.Noi, majoritatea,nu mai apaream in final ca fiind actionari ai firmei dupa portofoliile obtinute de la Cluj, toti eram cu soldul pe zero. Cum mai functiona sucursala din Deva fara actionari??? De unde isi incasau cei de la Cluj comisioanele? Ne este lehamite deja si de justitie si de cei la care in final nu reusim sa gasim nici o intelegere.

      Stimate domn,"frauda,in dauna investitorilor, a fost comisa de persoana fizica" e adevarat, dar persoana fizica angajata a prestigiosului SSIF Broker Cluj ca directoare de sucursala.Firma care a angajat-o si care atatia ani prin controalele facute nu i-au descoperit nimic in neregula, ar trebui acum sa se gandeasca si la noi,fostii actionari, nu sa gaseasca prin avocatii sai diferite tertipuri prin care sa intarzie rezolvarea acestei probleme.Noi, majoritatea,nu mai apaream in final ca fiind actionari ai firmei dupa portofoliile obtinute de la Cluj, toti eram cu soldul pe zero. Cum mai functiona sucursala din Deva fara actionari??? De unde isi incasau cei de la Cluj comisioanele? Ne este lehamite deja si de justitie si de cei la care in final nu reusim sa gasim nici o intelegere.

      Stimate domn/doamna

      Rationamentul dv.pare corect pana la un punct. Va dau cateva jaloane pentru a intelege mai bine:  

      1. Sucursala Deva a functionat din 2005 pana la inceputul anului 2009 cu salariat FICTIV pe functia de reprezentant control intern, situatie cunoscuta de cel putin presedinte si sef departament juridic/control.. 

      2. Toate situatiile periodice cerute de Regulamentul 32 cnvm erau intocmite si semnate in numele reprezentantului de control intern, de inculpata Adriana Constantin.

      De aici a inceput de fapt dezastrul si va rog sa comentati in legatura cu implicarea sau neimplicarea conducerii SSIF la afacere. 

      doamna simona, daca sunteti insituatia de client cu operatiuni in cont neordonate de dvs ma puteti contacta la andreiu.oprea@yahoo.com. Sunt bine documentat asupra a ceea ce se cheama GESTIUNE FRAUDULOASA

      Asta care a scris e Petru Prunea...acest hot de talie internationala?

    Ce este cu articolul "Martie, luna marilor dezastre"? Am vazut titlu cu citeva ore inainte de cutremurul catastrofal din Japonia. Ciudata coincidenta, daca e coincidenta!!!!

    Uitati-va la poza ce insoteste articolul. Mai aveti comentarii ????

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb