EXCLUSIV "Broker" a scos la concurs posturile de conducere

Ştefania Ciocîrlan
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 iunie 2009

Petru Prunea susţine că actualul preşedinte al Broker Cluj a fost validat ilegal, în timp ce actuala conducere îi impută o datorie de 200.000 de lei.

Petru Prunea susţine că actualul preşedinte al Broker Cluj a fost validat ilegal, în timp ce actuala conducere îi impută o datorie de 200.000 de lei.

Fostul şi actualul preşedinte al companiei se bat în hârtii la Tribunal

Decimată de sancţiunile Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare pentru frauda de la Deva şi neregulile de la Baia Mare, compania de intermediere "Broker" Cluj este nevoită să caute în piaţă oamenii potriviţi pentru conducere.

Astfel, Consiliul de Administraţie al societăţii de servicii de investiţii financiare (SSIF) a scos la concurs pos­turile de director general şi general adjunct, după ce arbitrul pieţei de capital a scos pe tuşă vechea conducere a "Broker", reprezentată de Petru Prunea şi Adrian Ceucă. În prezent, conducerea societăţii este asigurată de un interimat.

"Am primit, până acum, patru candidaturi pentru aceste două func­ţii, venind din partea unor brokeri arhicunoscuţi în piaţă", a declarat, pentru ziarul Bursa, domnul Anton Ionescu, preşedintele SSIF. Potrivit domniei sale, Consiliul de Adminis­traţie al "Broker" va lua o decizie finală săptămâna viitoare, după ce va analiza ofertele depuse de candidaţi.

"Ne vom uita la experienţa, la realizările şi la studiile lor", a mai spus domnul Ionescu.

Războiul dintre vechea şi fosta conducere s-a mutat în instanţă

Petru Prunea, fostul preşedinte-director general al "Broker", a înaintat, la finele săptămânii trecute, o acţiune în instanţă împotriva preşedintelui Consiliului de Administraţie, Anton Ionescu, şi a judecătorului delegat care l-a validat pe acesta la conducerea SSIF.

Domnul Prunea susţine că actualul preşedinte al "Broker" nu a fost validat legal şi, prin urmare, toate hotărârile acestuia sunt ilegale.

"Modificarea structurii de conducere a societăţii trebuia validată de un judecător delegat la Oficiul Registrului Comerţului, însă primul la care a fost domnul Ionescu a refuzat să îl valideze", a precizat, domnul Prunea, adăugând: "În loc să facă recurs, Anton Ionescu s-a dus la un alt judecător delegat care l-a confirmat în funcţie". Acesta din urmă ar fi încălcat decizia primului judecător, comiţînd o ilegalitate, potrivit domnului Prunea. Domnia sa a subliniat că doar decizia celui de-al doilea judecător delegat a fost publicată pe site-ul BVB. Anton Ionescu precizează, în schimb, că demersurile domnului Prunea nu sunt justificate legal şi urmăresc să împiedice societatea să îşi desfăşoare activitatea.

"Am fost ales în mod legal şi statutar de Consiliul de Administraţie al Broker şi este clar: eu sunt acum preşedintele CS", a declarat, domnul Ionescu, adăugând: "Nu ştiu ce mai vrea domnul Prunea.

Domnia sa a fost sancţionat drastic şi scos din piaţă. A devenit o distracţie pentru domnia sa să ne tot dea în judecată".

Potrivit domnului Ionescu, un alt motiv de dispută între Petru Prunea şi "Broker" Cluj vizează o sumă de 200.000 de lei pe care fostul preşedintele al SSIF ar fi împrumutat-o, în marjă, de la "Broker".

"Domnul Prunea avea o datorie de 200.000 de lei la societate. Domnia sa a vândut acţiuni de aproximativ 200.000 de lei şi noi am decis să blocăm deocamdată aceşti bani, în contul datoriei", a explicat Anton Ionescu. Petru Prunea a dat în judecată "Broker" pentru această decizie.

Ancheta la Deva continuă

Ancheta fraudei de la sucursala din Deva a "Broker" este departe de a se fi încheiat, deşi au trecut aproape şase luni de când situaţia de acolo a fost adusă în atenţia Poliţiei. Peste 400 de investitori prejudiciaţi aşteaptă, în continuare, să fie despăgubiţi.

"Chiar astăzi (n.r.-ieri), a venit o echipa de experţi şi anchetatori de la DNA Alba care ne-au cerut să le mai dăm o serie de acte", ne-a spus domnul Ionescu.

"Cooperăm foarte bine cu DNA şi în funcţie de rezultatele anchetei urmează să stabilim cum vom proceda mai departe", a mai spus domnia sa.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. buna ziua,

    am citit articolul , ne bucuram ca se ocupa cineva de problema noastra, dar ca lucrurile sa avanseze probabil broker cluj ar trebui suspendat de la tranzactionare pana la despagubirea celor peste 400 de investitori inselati. Acest lucru il poate face C.N.V.M ,dar nu intelegem de ce nu sau luat masuri concrete in acest sens(suspendarea de 45 de zile nu au fost suficiente). Mai mult de atat de ce in tara asta HOTII sunt cercetati in stare de libertate, iar DNA nu ia masuri in acest sens(hotia este dovedita cu acte, furtul este mare, faptuitorii sunt liberi iar pagubitii platesc dobanzi la banci si cauta solutii pentru iesire din impas). 

    Acum ceva timp Ozarchevici Ileana a primit de la cluj o copie de contract in marja(26.06.2008, fara nr.) cu imprumut de 80000 de ron cu semnatura falsa ,dar semnat de petru prunea si agent sif ormenisan ovidiu-adrian. 

    aratand acest contract la dna alba iulia, am fost trimisi la cluj(dna) ca nu e de competenta lor, dar noi nu mai avem nici bani nici timp sa umblam in van, fara sa fim sustinuti de nimeni. 

    in speranta unui raspuns si a sustinerii dvs. va multumim

    cu stima. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb