EXCLUSIVITATE: NICOLAE CINTEZĂ, DESPRE CONVERSIA CREDITELOR ÎN CHF LA CURSUL ISTORIC "Atenţie cum rezolvăm problemele, altfel vom curăţa livada dându-i foc!"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 26 ianuarie 2015

Nicolae Cinteză: "Nu mai vindeţi iluzii!"

Nicolae Cinteză: "Nu mai vindeţi iluzii!"

Preşedintele Klaus Iohannis şi Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu au discutat, vineri, la Palatul Cotroceni, pe marginea problemei creditelor în franci elveţieni. Întâlnirea celor doi oficiali a venit după o săptămână de discuţii, negocieri şi dispute între parlamentari, guvernanţi, avocaţi, bancheri şi consumatori, în căutarea unor soluţii pentru rezolvarea "crizei francului", moneda elveţiană atingând valori record pe parcursul întregii săptămâni, ca urmare a deciziei Băncii Naţionale a Elveţiei să elimine pragul de 1,2 euro/CHF, impus în 2011.

Vineri, francul elveţian a atins valoarea de 4,5817 lei, crescând cu 6,65 bani de la valoarea anunţată joi. Pe piaţa europeană, moneda elveţiană s-a stabilizat, la finalul săptămânii, la 1,012 euro, după ce, cu o zi înainte, se apreciase cu 1%, în urma decizei BCE de lansare a unui program de 1.100 miliarde euro, pentru susţinerea economiei Uniunii Monetare.

Domnul Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din Banca Naţională a României, ne-a răspuns, cu amabilitate, la câteva dintre întrebările pe care mulţi dintre noi ni le-am pus, de-a lungul săptămânii trecute.

Reporter: Miercuri, aţi fost prezent în Comisia de Buget din Camera Deputaţilor, după care, în mod repetat, pe diverse canale media, a fost adresată întrebarea "de ce prezenţa BNR în Parlament nu a fost la nivel de guvernator sau de viceguvernator, ci la nivel de director". De ce?

Nicolae Cinteză: A fost cererea Comisiei, care, după ce a trimis prima invitaţie, a revenit cu o nouă adresă, fiind solicitaţi să participe reprezentanţi ai direcţiei supraveghere.

Comentariile pe care le-am auzit pe postul naţional de televiziune privind un eventual refuz al conducerii BNR de a răspunde invitaţiei nu au niciun suport.

Reporter: Problema creditelor în franci elveţieni pare să fie departe de soluţionare. De ce nu acceptă BNR propunerile de conversie făcute?

Nicolae Cinteză: Banca Naţională a României nu se opune niciunei propuneri de conversie făcută în condiţiile respectării legii. Noi am spus doar că propunerile făcute până în prezent contravin dispoziţiilor legale. Pentru că, legal, o conversie nu poate fi făcută decât la cursul din ziua în care se face tranzacţia. Aşa dispune legea. Pentru a fi atins scopul propus, conversia trebuie urmată de acordarea unui discount care să diminueze sumele care trebuie plătite de client în viitor. Cât de mare poate fi acest discount? Fiecare bancă, dacă decide astfel de măsuri, trebuie să-şi stabilească singură nivelul discountului în funcţie de impactul acestuia asupra poziţiei financiare şi prudenţiale a băncii şi de capacitatea acţionarilor de a acoperi prin infuzie de capital pierderile generate, în aşa fel încât banca să-şi poată continua activitatea. Trebuie să fie decizia băncii. O astfel de măsură nu poate fi impusă prin act normativ. În plus, când gândeşti astfel de măsuri, în mod obligatoriu trebuie să consulţi Banca Centrală Europeană şi autorităţile de supraveghere din statele de origine a capitalului prezent în România. De ani de zile se vinde, celor care s-au împrumutat în CHF, iluzia unei soluţii legale de conversie în lei la cursul istoric. Sunt convins că mulţi dintre cei care sunt foarte vocali în susţinerea conversiei la cursul istoric cunosc bine esenţa lucrurilor şi limitele impuse de lege. Mă îndoiesc că un avocat nu cunoaşte faptul că relaţiile contractuale sunt guvernate de principiul consensualismului, conform căruia "convenţiile LEGAL făcute au putere de lege între părţi". O intervenţie printr-un act normativ ar aduce prejudicii grave creditorilor, care, aşa cum am spus, vorbesc deja de neconstituţionalitatea unui astfel de act normativ. Iluzia unei conversii la cursul istoric a făcut ca unii debitori să nu ia în considerare propuneri de conversie a creditelor făcute de bănci la un curs cu mult mai mic decât cel de azi.

Să fie clar - am spus că decizia Volksbank să convertească în lei creditele acordate în CHF, urmată de acordarea unui discount, este, sunt convins, cea mai înţeleaptă decizie luată în sistemul bancar în 2014. Această soluţie nu a fost respinsă de BNR. Dar a fost aprobată de acţionari, conversia urmând să se facă la cursul zilei, iar pierderea realizată prin acordarea discountului urmând să fie acoperită prin majorare de capital, lucru care s-a şi făcut.

A nu spune oamenilor adevărul înseamnă a continua să le vindem iluzii, minţindu-i. Esenţial este să găsim soluţii care să poată fi aplicate. Înţeleg vocalitatea unor avocaţi în a susţine ideea conversiei la curs istoric. Asta le este meseria. Ce nu înţeleg este agresivitatea lor în prezentarea doar a cazurilor câştigate pentru clauze abuzive, uitând să vorbească despre cele pierdute. În plus, felul în care îi incită pe clienţi ridică multe semne de întrebare.

Nu înţeleg, de asemenea, schimbarea de atitudine a unor persoane care astăzi sunt foarte vocale în solicitarea conversiei la alt curs decât cel al zilei în care se face tranzacţia. În 28 iulie 2011, pe site-ul Conso.ro, sub titlul "Aşteptarea - soluţia de avarie pentru clienţii cu credite în franci", se scria:

"Persoanele care au credite în franci nu au altă soluţie decât să aştepte ca perioada de avânt a monedei elveţiene să ia sfârşit. Acest lucru poate însemna că trebuie să mai aştepte cel puţin 1-2 ani, până când să se gândească la o refinanţare printr-un credit în euro sau în lei. În acest moment, o astfel de încercare este contraindicată ".

Or, astăzi, preşedintele unei asociaţii de protecţie a consumatorilor care este şi unul dintre acţionarii şi administratorii site-ului respectiv, este şi unul din cei mai vocali susţinători ai conversiei la alt curs decât cel al zilei. Când a avut dreptate? Atunci sau acum? În toată această perioadă s-au pierdut oportunităţi de conversie propuse de bănci. Chiar foarte bune.

Nu vreau să fiu răutăcios dar, la creditele în CHF şi euro, echivalent egale, cei care s-au împrumutat în CHF, în primii doi ani (după 2007), au scos din buzunar mai puţini lei decât cei împrumutaţi în euro, atunci când au cumpărat valuta necesară rambursării creditelor. Aici, riscul valutar a fost în favoarea celor împrumutaţi în CHF.

Cum explicăm faptul că problema creditelor în franci elveţieni s-a inflamat aşa mult, în condiţiile în care şi creşterea cursului leu/euro a fost semnificativă? Nu cumva multitudinea proceselor pentru clauze abuzive aferente acestei valute justifică şi vocalismul exagerat?

Reporter: În aceste condiţii, cum comentaţi decizia luată de Instanţa de la Galaţi, care a dispus conversia la cursul istoric, plus 10%? Acest caz vă contrazice...

Nicolae Cinteză: Anterior, am subliniat cuvântul "LEGAL". Acolo contractul nu a fost legal întocmit, deci nu putea fi reţinut principiul consensualismului. De ce? Pentru că în contract era o clauză care prevedea posibilitatea conversiei creditului atunci când cursul ar fi crescut cu mai mult de 10% faţă de cursul istoric. Greşeala a fost că banca a reţinut doar pentru sine dreptul de a accepta conversia, fără să-i garanteze şi clientului acest drept.

Cred că decizia judecătorului este corectă pentru cazul în speţă. Instanţa a considerat că respectiva clauză era abuzivă. Prin urmare, nu era LEGALĂ.

Reporter: Cum catalogaţi exemplul Ungariei, care a decis conversia creditelor din CHF în forinţi la un curs favorabil clienţior?

Nicolae Cinteză: Înţeleg că nu prea se cunoaşte ce s-a întâmplat acolo. În Ungaria, peste 50% din creditele în CHF erau acordate autorităţilor locale. Interesul statului era, evident, să rezolve problema, iar statul (bugetul central) a acţionat în sensul evitării încetării de plăţi. Cei care doresc cu adevărat să înţeleagă ce s-a întâmplat în Ungaria au posibilitatea să studieze Opinia Băncii Centrale Europene din 28 iulie 2014 în privinţa noilor măsuri generale ce derivă din Decizia Curţii Supreme cu privire la contractele de credit pentru consumatori ("Opinion Of The European Central Bank of 28 July 2014 on new general measures from the Supreme Court's decision on consumer loan contracts - CON/2014/59"), publicată pe site-ul BCE.

Esenţial este să reţinem un singur lucru: la pag. 4, pct.3.2 din această opinie, se spune foarte clar că Directiva 2014/17/EU a Parlamentului European nu se aplică pentru creditele acordate înainte de 21 martie 2016 şi că Directiva permite statelor membre să adopte reglementări în domeniul creditelor în monedă străină "on the condition that such regulation is not applied with retroactive effect" ("cu condiţia ca o asemena reglementare să nu fie aplicată cu efecte retroactive").

Mai clar de atât nu se poate. Trebuie să fii de rea credinţă să te prefaci că nu înţelegi. Ca să nu spun altceva.

Reporter: Ministerul Finanţelor Publice, prin declaraţia domnului ministru Darius Vâlcov, acceptă propunerea de conversie la cursul istoric majorat cu 20%...

Nicolae Cinteză: Acceptul exprimat de domnul ministru cred că se referă la probleme de deductibilitate fiscală.

Dacă operaţiunea se face aşa cum am descris-o pentru Volksbank şi condiţionat de acceptarea băncilor, este corect. Dacă băncile acceptă aceste pierderi, aşa cum a acceptat Volksbank, e posibil.

Sunt situaţii în care o astfel de propunere ar duce la probleme imposibil de rezolvat. Nu mai vorbesc de probleme în domeniul indicatorului de lichiditate şi poziţie valutară. Toate trebuie rezolvate; altfel, vom ajunge "să curăţăm livada dându-i foc".

Cei care vor să înţeleagă ce se poate face ar trebui să studieze şi Opinia Băncii Centrale Europene din 16 decembrie 2014 cu privire la conversia creditelor în monedă străină ("Opinion Of The European Central Bank of 16 Decembrie 2014 on the conversion of foreign exchange loans - CON/2014/87"). Orice altceva nu înseamnă decât amânarea rezolvării reale a problemei.

Reporter: În unele ţări din Europa au fost luate măsuri de interzicere a creditului în valută, cazul Austriei fiind cunoscut în acest sens. La noi de ce nu s-a întâmplat aşa?

Nicolae Cinteză: Este greşită afirmaţia. În octombrie 2008, autoritatea de supraveghere din Austria a recomandat abţinerea de la acordarea de noi împrumuturi în monedă străină către debitori persoane fizice neacoperiţi la riscul valutar. A fost o recomandare şi nu o reglementare.

Dacă las deoparte ieşirile publice făcute la noi, în special de către domnul Guvernator, prin care populaţia era sfătuită să contracteze împrumuturi în moneda în care realizează venituri; cu alte cuvinte să acopere riscul valutar, într-o jumătate de oră am identificat şase articole prin care domnul Radu Gheţea, în dubla sa calitate de preşedinte de bancă (n.r. CEC Bank) şi preşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor, avertiza asupra riscului valutar asociat creditelor în valută. Primul era din 2004.

Banca Naţională a României nu s-a limitat doar la recomandări. A emis şi reglementări specifice. Regulamentul nr.4/2008 şi Regulamentul nr.11/2008 sunt elocvente pentru măsurile dispuse băncilor în vederea diminuării apetitului de credite în monedă străină. De fapt, reglementări în vederea evitării şocurilor provocate de riscurile valutare, au fost emise începând din 2005.

Reporter: În Comisia de Buget din Camera Deputaţilor v-au fost adresate întrebări legate de responsabilităţile BNR cu privire la comportamentul băncilor în gestionarea creditelor neperformante - vânzări de active, preţul la care acestea au fost înstrăinate...

Nicolae Cinteză: Am fost surprins de conţinutul întrebării. De ce au făcut băncile cesiune de creanţe? Pentru că piaţa este liberă. De ce au vândut cu preţuri atât de mici (de 2%)? Nu au putut obţine mai mult. Acest lucru înseamnă că restul de 98% a fost provizionat. Se pare că supravegherea este o noţiune care ar mai trebui explicată.

Reporter: Vorbeaţi de pierderi importante ale sistemului bancar, în 2014. La cât se ridică acestea?

Nicolae Cinteză: Sunt mari. Când am spus că vor depăşi lejer 2,5 miliarde lei, cuvântul "lejer" trebuia scris cu litere mari. Să aşteptăm raportările pentru 31 decembrie 2014 şi mai discutăm.

Reporter: Mulţumesc!

În timp ce unele ţări au anunţat deja măsuri pentru protejarea celor afectaţi (vineri, Croaţia a decis îngheţarea cursului francului la 6,39 kuna, pentru următoarele 12 luni, după ce Guvernul polonez le-a propus băncilor să adopte dobânzi negative pentru creditele ipotecare în franci), la noi, dintre cele 14 bănci cu portofolii de credite în CHF, doar patru au spus că vor veni în ajutorul debitorilor în moneda elveţiană.

Millennium Bank şi OTP au decis reducerea marjei de dobandă cu 1,5 puncte procentuale pentru creditele în franci elveţieni, pe o durată de trei luni, Raiffeisen Bank şi-a resetat anticipat dobânda, cu cinci luni înainte de termen, iar Volksbank România a spus că va menţine, pe o perioadă de trei luni, un curs valutar fix, de 3,8035 lei pentru un franc elveţian.

Parlamentarii propun, în continuare, conversia creditelor în franci elveţieni la un curs mai mic decât cel actual, fie cursul de acordare a împrumuturilor plus o marjă de 20%, fie unul mediu, calculat ca medie aritmetică între valorile lunare din perioada cuprinsă între momentul contractării împrumutului şi momentul conversiei.

Nu toată lumea este de acord, însă, cu denominarea, bancherii subliniind că o astfel de soluţie ar conduce la falimente bancare şi, în consecinţă, la destabilizarea sistemului.

Opinia Cititorului ( 15 )

  1. daca respectam legile capitaliste si nu facem decit sa lasam piata sa decida consider dle cinteza ca e timpul ca acele banci care trebuie sa dea faliment sa o faca mai repede si vor veni altele care le vor lua locul si nu mai trebuie sa veniti cu amenintarea ca ele reprezinta ceva important si nu se poate

    deci poporul va cere falimentul vostru si mai repede ca in Grecia !!! 

    Bancile au primit ajutor de stat deci trebuiau sa se inchida. Ajutor de stat din banii nostri tva ex. Oameni firmele nu au fata de ajutor de stat. Cautati pe google nume banca - AJUTOR DE STAT.

    1. Romania a imprumutat bani de la FMI.BCE in anul 2010 daca retin bine pt sustinerea sistemului banca rRomanesc (ii pastea falimentul cica din cauza crizei) imprumut platit din banii Romanilor

      dar pt sustinerea creditarilor in valuta a populatiei?pot sa moara 

    Cand au acordat imprumuturi in CHF bancile aveau linii de credit in CHF sau a fost doar o referinta ?

    BNR ce a facut pentru a se respecta normele de creditare si a nu se schimba regulile jocului ca acum e plina de filozofi de mugur la cinteza dar practi fac jocul altora decat al Romaniei!? 

    Deci i-au inhamat la jug pe acesti oameni cu credite in CHF iar apoi intocmai ca pe niste sclavi au transferat creantele chiar si cu 2% din valoare catre alte entitati practic transferand restul de chiar si 98% ca profit si practic legalizand aceste credite care in opinia mea au fost chiar ilegale pentru ca prin ele sa subminat si se submineaza economia nationala !!!!!!! 

    Oamenii acestia care sau imprumutat(nu vorbesc de tepele aranjate de escroci cu ajutorul functionarilor din banci) sunt cetateni romani care trebuie sa manance, sa plateasca intretinerea si utilitatile , sa-si creasca copii, sa aiba grija de sanatatea lor si sa munceasca platind astfel si taxe catre stat. Daca tot castigul lor se duce pa plata creditului ei cum mai traiesc ? Acestea sunt normele de creditare gandite de filozofii din bnr ? De ce nu au acordat celor imprumutati drept de preemtiune la cumpararea creantei cand le-au instrainat si la 2% din valoare ? De ce BNR a fost de acord daca tot stia si stie de riscurile creditului in CHF /! 

    Solutia cred ca este ca BNR sa ia la verificat, pentru ca tot nu a facut-o pana cum, credit cu credit de la acordare si pana in prezent si daca creditul a fost ilegal sa il transforme in credit similar perioadei in lei. Cine a acordat aceste imprumuturi acestor oameni"fara educatie financiare"(cum ii place bnr-ului) se regaseste si acum in contraparte, Bancile au primit ajutor de la stat, la micsorarea rezervelor minime obligatorii, au provizionat creditele cu riscuri, au transferat banii catre bancile mama si apoi creantele la sume modice catre alte entitati. Fiscul ar trebui sa analizeze aceste suveici bancare cu creditele in valuta ! 

    Nu este asta o subminare a economiei nationale ?

    Care este rolul BNR in economia Romaniei ? 

    1. "Nicolae Cinteză: Anterior, am subliniat cuvântul "LEGAL". Acolo contractul nu a fost legal întocmit, deci nu putea fi reţinut principiul consensualismului. De ce? Pentru că în contract era o clauză care prevedea posibilitatea conversiei creditului atunci când cursul ar fi crescut cu mai mult de 10% faţă de cursul istoric. Greşeala a fost că banca a reţinut doar pentru sine dreptul de a accepta conversia, fără să-i garanteze şi clientului acest drept.

      Cred că decizia judecătorului este corectă pentru cazul în speţă. Instanţa a considerat că respectiva clauză era abuzivă. Prin urmare, nu era LEGALĂ." 

      Oare acesta a fost un caz singular in conditiile in care bancile transmit la bnr normele interne de creditare ? Logic ar fi ca toate inprumuturile in CHF date de acea banca sa fie tranformate similar cu acest caz . 

      Aceasta clauza o aveau sigur toate bancile care au dat imprumut in valuta si asat sub ochii, nasul si urechile BNR. 

      Deci abuziv bancile se puneau la adapost daca cursul se ducea peste 10% in defavoarea lor ! 

      Pentru clienti riscul era spre + infinit si totul vizat de bnr pentru ca deja a crescut 200% ! 

      In goana lor spre ilegalitati si bnr si bancile au facut multe greseli cu clauze abuzive care pot fi identificate luand la analizat fiecare caz cu caz ! 

      Cred ca aceasta varianta este o spaima mai mare pentru banci si bnr decat legea falimentului personal . 

      Pentru situatia de azi nu ar trebui sa plateasca si bnr impreuna cu bancile protejate ?

      Acei oameni nefericiti cu aceste credite deja au platit si platesc prea mult ! 

      SA SE DEA O LEGE DE "MURATURI" !!!

      Zice dl. Cinteza ca Volksbank a facut oferte de conversie la creditele in CHF. Asa este! Mie mi-au facut oferta de conversie din CHF in EUR in august 2012 si am refuzat-o pentru ca am calculat si le-am si trimis calculul (tinand cont de LIBOR/EUROBOR si marjele bancii la ambele valute, precum si de cursul de schimb de atunci) eu ajungeam sa platesc in plus la finalul creditului intre 7030 si 13155 eur - functie de varianta aleasa.... Deci, puteti sa-mi spuneti d-le Cinteza cum ma ajuta pe mine conversia in alta valuta oferita de Volksbank? Daca platesc mai mult ma ajuta sigur, nu-i asa? Si sa stiti ca nu sunt deloc fara educatie financiara, dimpotriva. Nu i-a picat bine deloc angajatului VolksbanK demonstratia pe care i-am facut-o, variantele propuse de banca erau facute clar pentru prostirea clientului care habar nu are cu ce se mananca toate calculele astea. Era o scadere a ratei lunare insa numai aparenta si nesemnificativa iar, la final, per total, costurile cresteau cu 22% fata de costurile asumate in contractul initial. Halal conversie!

      Eu v-as intreba: daca refaceti calculul in acest moment tinand cont de cursul EUR/CHF nu cumva oferta la care faceti referire devine avantajoasa?

      In alta ordine de idei, poate e mai bine ca ati asteptat, veti beneficia de conversia cu discount dupa preluarea Volksbankului de catre BT. 

    BNR dixit! Ceea ce BNR uita sa spuna este modul in care a creat conditiile prin care creditul in CHF era atractiv. DAE la celelalte credite era mai mare.

    Dupa 6 ani de plata a ratelor in CHF pot sa spun ca nu a fost nici un avantaj real. 

    Pe zi ce trece am impresia ca am facut imprumut la o casa de amanet. 

    Vectorii de opinii pro profit banci bocesc cum vor pierde ele saracele profitul declarat si prognozat fara sa mai ia in considereare ca cetatenii care au de plata rate nu sunt niste paria. 

    Au luat creditul atunci cand nu era considerat ilegal pe o perioada mare cu angajamentul ca vor plati. 

    Incapacitatea de plata nu e indusa de cetateanul posesor de credtit care daca la inceput platea 1/3 din salariul acum are de plata 2.5/3 din salariu din cauze multiple de care se face vinovat insusi cetateanul. 

    Informarea prin omisiune a bancilor e cu scopul de a linisti populatia. 

    Uita sa spuna domnii bancheri ca orice credit in orice moneda ar fi el are atasata o dobanda care in multe cazuri depaseste efectiv 50%. 

    In cazul meu este de 100% pe luna. Cu toate ca declarat ar fi 12% anual. 

    Sa imi spuna cineva cum pierde banca daca la o rata 100 CHF banca incaseaza 100 chf comisioane plus rata? 

    La fiecare franc eu si altii ca mine platim intre 2 si 2,5 plus ca mai adaugam si schimbul valutar executat de banca dupa regulile lor. 

    Nici o banca din lumea asta nu cumpara valuta la pretul cel mai mare. Sa fim seriosi! Astia ne cred moluste. 

    Bancherii care sunt niste oameni foarte destepti prevad viitorul economieie cel putin asa declara ei peste tot cumpara la cursul cel mai avantajos. 

    Daca mie si la altii imi cumpara francii cu 4,7 lei bucata asta nu inseamna ca banca fuge la casa de schimb valutar si cumpara exact la cursul ala. 

    1. n-ati inteles nimic la noi nimeni nu-si asuma nici o raspundere pt. ce a facut.daca n-ar fi existat credite in chf nici piata imobiliara nu era asa scumpa, nici deficitul nu era asa mare, in anii aia, nici veniturile populatiei n-ar fi fost asa scazute, s-ar fi pus o presiune imensa pe cresterea salariilor, dar de ce avea dobanda de 24-25% +comisioane nenumarate la creditele in lei in acei ani ? nu cumva ca sa se incurajeje creditarea in chf?de ce in chf si nu in dolari?intreb si eu!

      Pentru ca asta a fost scopul bancii natioanle. Creditele sa fie luate in chf sau in orice alta valuta ca pe parcus sa faca ce au facut. Daca sunt asa de buni bancheri de ce nu si-au dat seama cu mult ianainte de ce o sa se intample.

      suntem o tara a nimanui, nimeni poate face nimic pentru 75000 de familii ajunse la disperare si asta doar pentru ca am vrut un acoperis deasupra capului pentru familiile noastre. Daca am fost prosti conform opiniei BNR acum ne meritam soarta. In tarile vecine se poate face ceva pentru cetatenii lor, la noi nu.

    'Să fie clar - am spus că decizia Volksbank să convertească în lei creditele acordate în CHF, urmată de acordarea unui discount, este, sunt convins, cea mai înţeleaptă decizie luată în sistemul bancar în 2014. Această soluţie nu a fost respinsă de BNR. Dar a fost aprobată de acţionari, conversia urmând să se facă la cursul zilei, iar pierderea realizată prin acordarea discountului urmând să fie acoperită prin majorare de capital, lucru care s-a şi făcut.

    '... dar nu inteleg cum a fost cu Volksbank .. ca,in fapt, nu s- a facut nimic. ! Ceea ce afirma dl Cinteza, nu prea este adevarat ! 

    Tot ne ametesti cu solutia Volksbank. CARE E SOLUTIA VOLKSBANK??? Mai exista sau a disparut in preluarea de catre BT???

    D-le Cinteza de ce nu ati aplicat regulile economiei de piata cand bancile erau cu un picior in groapa? sau chiar 2. De ce a trebuit sa le ajutatam noi sa nu cada?

    Aha, ca sa ne omoare ele pe noi acum. 

    Deci principiul "Pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti" se aplica cu varf si indesat. Cand au fost taiate salariile cu 25% si TVA marit la 24% cum a fost?

    tot economie de piata? imi pare rau ca o spun dar sunteti o MARE JIGODIE. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb