Guvernul a aprobat astăzi, prin hotărâre, Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, urmând ca în termen de 50 de zile de la intrarea în vigoare a normelor metodologice, autorităţile publice tutelare să declanşeze procedura de selecţie pentru întreprinderile publice pentru care nu au fost aplicate prevederile OUG 109/2011.
"Aplicarea noii legislaţii are scopul să contribuie la îmbunătăţirea calităţii guvernanţei corporative, prin creşterea nivelului de profesionalism şi performanţă a managementului în întreprinderile publice şi asigurarea unei performanţe financiare şi operaţionale a acestora", se arată într-un comunicat al Executivului, trimis redacţiei.
Guvernul precizează că 180 de întreprinderi publice de stat intră sub incidenţa regulilor guvernanţei corporative, însă doar 35 se supun în prezent acestora.
Normele stabilesc criteriile de selecţie, de întocmire a listei scurte de până la 5 candidaţi pentru fiecare post de administrator, a clasamentului acestora, a procedurii privind numirile finale, indicatorii de performanţă financiari şi nefinanciari şi a componenţei variabile a remuneraţiei membrilor consiliului de administraţie sau, după caz, de supraveghere.
De asemenea, sunt stabilite regulile generale pentru redactarea scrisorii de aşteptare şi a declaraţiei de intenţie, precum şi elementele ce trebuie cuprinse în contractele de mandat încheiate de autorităţile publice tutelare cu administratorii întreprinderilor publice.
Potrivit hotărârii, Ministerul Finanţelor Publice şi autorităţile publice tutelare care îndeplinesc atribuţii de ministere de resort vor stabili, prin ordin comun, şi alte măsuri în scopul implementării unitare a prevederilor OUG 109/2011, precum şi publicarea de ghiduri în care să se prezinte bunele practici în domeniul guvernanţei corporative.
"Normele pentru stabilirea criteriilor de selecţie stabilesc data declanşării procedurii de selecţie a noilor organe de administrare a întreprinderilor publice, responsabilităţile ce revin în iniţierea şi organizarea procedurii de selecţie, atribuţiile comisiei de selecţie înfiinţată de autoritatea publică tutelară, cerinţele minime care trebuie îndeplinite de fiecare administrator cu scopul de a constitui profilul personalizat al fiecărui membru al consiliului de administraţie şi al consiliului ca organ colectiv de conducere", precizează comunicatul.
Executivul explică faptul că autoritatea publică tutelară este doar reprezentantul acţionarului stat, iar în situaţia în care statul este acţionar majoritar, prin autoritatea publică tutelară poate face propuneri către adunarea generală a acţionarilor în vederea numirii de către aceasta a administratorilor, cu respectarea principiilor de drept societar şi al drepturilor acţionarilor minoritari.
În ceea ce priveşte metodologia de stabilire a indicatorilor financiari şi nefinanciari şi a componentei variabile a remuneraţiei administratorilor, normele stabilesc responsabilităţile membrilor consiliului de administraţie avute în vedere la stabilirea componentei variabile a remuneraţiei diferenţiate pe administratori neexecutivi şi executivi.
De asemenea, este reglementat cadrul general de stabilire a obiectivelor relevante pentru întreprinderilor publice şi responsabilitatea autorităţii publice tutelare, reglementări privind măsurarea performanţei, clasificarea indicatorilor de performanţă şi reglementarea posibiltăţii pentru autorităţile publice tutelare de a stabili indicatori suplimentari.
Hotărârea stabileşte, totodată, metodologia de stabilire a indicatorilor de performanţă financiari şi nefinanciari, metodologia de stabilire a componentei variabile a remuneraţiei, inclusiv principiile generale pentru stabilirea politicilor de remunerare a administratorilor.