Exerciţiul tehnic pentru sisteme de comunicaţii şi informatice va avea loc pe 21-28 mai

F.A
Comunicate de presă / 20 mai 2013

Exerciţiul tehnic pentru sisteme de comunicaţii şi informatice, CISEX CETATEA 2013, se va defăşura în perioada 21-28 mai, în peste 30 de unităţi militare din ţară, se anunţă într-un comunicat de presă remis redacţiei.

Potrivit comunicatului, obiectivul exerciţiului este dezvoltarea structurilor de specialitate în procesul de planificare, proiectare, şi implementare a securităţii informaţionale a sistemelor/serviciilor de comunicaţii şi informatice, precum şi evaluarea soluţiilor de implementare a unor noi reţele, servicii sau aplicaţii informatice de comandă / control la nivel strategic, operativ şi tactic.

Exerciţiul vizează perfecţionarea pregătirii personalului de stat major şi de specialitate, dar şi testarea capabilităţilor tehnice ale sistemelor de comunicaţii. Evenimentul reuneşte aproximativ 2000 de specialişti din structuri subordonate ale Statului Major General, Comandamentului comunicaţiilor şi informaticii, Statelor majore ale categoriilor de forţe ale armatei, se mai arată în comunicatul de presă.

CISEX CETATEA 2013 se defăşoară în contextul aniversării a 140 de ani de la constituirea primei subunităţi de telegrafie militară şi 50 de ani de la înfiinţarea primei structuri de informatică militară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb