Există solvabilitate dacă băncile centrale spun că există?

Într-o lume în care porunca biblică "să nu-ţi faci chip cioplit" pare să nu mai aibă nicio valoare, pe fondul "închinării" tuturor în faţa "idolilor" reprezentaţi de băncile centrale, era de aşteptat ca şi "indulgenţele" să vină de acolo şi să asigure viaţa veşnică şi iertarea păcatelor pentru toate băncile comerciale care le ascultă poruncile.

În Evul Mediu, unul dintre obiceiurile Bisericii Catolice a fost acordarea de indulgenţe, adică "iertarea pedepselor vremelnice, de pe urma păcatelor iertate, pe care ar trebui să le suferim pe Pământ sau în Purgatoriu", după cum se arată pe site-ul www.credinta-catolica.ro. Important este faptul că "prin indulgenţă nu se iartă niciun păcat, ci numai pedeapsa vremelnică ce trebuie îndurată pentru păcatele iertate".

"Această practică a fost extrem de periculoasă şi a devenit curând o sursă a răului, un mijloc de a strânge bani, deoarece indulgenţele au fost folosite de către clericii lacomi ca mijloc de câştig bănesc, iar abuzurile au fost foarte răspândite", se mai arată în Enciclopedia Catolică.

Biserica Catolică a renunţat la indulgenţe şi ca urmare a presiunilor venite din partea Reformei Protestante, însă Papa Francisc a reluat obiceiul în urmă cu aproape patru ani, pentru "a spori numărul credincioşilor care urmăresc mesajele spirituale ale Papei prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă", după cum scria cotidianul britanic The Guardian.

În timp ce "Biserica Catolică s-a întors în Evul Mediu", după cum arătau atunci articolele de presa noastră, BCE, sub conducerea "apostolului" Mario Draghi, "vinde" indulgenţe pentru a asigura viitorul sistemului bancar din zona euro.

Un articol recent de la Bloomberg arată că "BCE consideră două bănci cu probleme din Italia, Banca Popolare di Vicenza şi Veneto Banca, drept solvabile", deşi acestea au nevoie de capital suplimentar de 6,4 miliarde de euro.

Cum este posibil aşa ceva? Foarte simplu. Solvabilitatea este o condiţie esenţială pentru acordarea ajutorului de stat, fără aplicarea directivei europene de bail-in, care impune creditorilor instituţiilor financiare, adică inclusiv deponenţilor, să accepte pierderi.

Cele două bănci au iniţiat deja un proces de fuziune sub presiunea autorităţilor de reglementare din Italia, care, la rândul lor, se află sub presiunea BCE.

După cum arată Bloomberg, Veneto Banca a raportat o pierdere de 1,5 miliarde de euro în 2016, pe fondul unei scăderi semnificative a depozitelor, iar supravieţuirea sa depinde de majorarea capitalului. Adică banca nu este, nici pe departe, solvabilă.

"Comedia" salvării băncilor italiene este relevată şi de planul de fuziune al celor două bănci, trimis BCE în urmă cu două luni, unde se arată că necesarul de recapitalizare cumulat se ridică la 4,5 miliarde de euro. De unde au apărut aproape două miliarde de euro în plus, după doar două luni?

Este posibil ca misterul să nu fie dezvăluit niciodată în mod oficial, în condiţiile în care toate informaţiile oferite de Bloomberg au la bază surse confidenţiale. Nu ne rămâne decât să credem, fără să cercetăm, în puterea miracolului care poate fi înfăptuit de Banca Centrală Europeană.

Credinţa trebuie să fie la fel de mare şi în Spania, unde acţiunile Banco Popular s-au prăbuşit la bursă, după un audit extern care a "dezvăluit" un deficit de provizioane de circa 600 de milioane de euro, "înregistrat" după ce banca a raportat o pierdere de 3,5 miliarde de euro pentru 2016.

Auditorul PwC a mai descoperit şi credite necontabilizate, de circa 2,5 miliarde de euro, acordate pentru "participarea" la majorarea de capital din luna mai a anului trecut. Adică banca oferă credite acţionarilor existenţi, astfel încât aceştia să contribuie la formarea unei imagini pozitive? Oare aici ce fel de "indulgenţe" trebuie invocate?

Să fie vorba de "lichiditatea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre", pentru că "noi nu iertăm nimic greşiţilor noştri"?

Când BCE a anunţat alocarea finanţărilor în cadrul ultimei etape a programului TLTRO II (Targeted longer-term refinancing operations), în 23 martie 2017, lichiditatea excedentară din sistemul bancar al zonei euro era de 1.336 miliarde de euro.

În prima zi lucrătoare din aprilie 2017, valoarea lichidităţii excedentare a atins un nou record, de 1.563 miliarde, după o creştere cu 227 miliarde în acest interval, în condiţiile în care suma totală oferită de BCE la dobândă zero sau negativă a fost de 233,5 miliarde de euro, împărţită între 464 de bănci.

Din păcate, lichiditatea oferită de BCE, dincolo de faptul că a "revenit", aproape integral, în conturile sale şi nu s-a îndreptat către creditare, poate oferi doar temporar iluzia solvabilităţii băncilor din zona euro.

Iar "fundaţia" acesteia este tot mai şubredă, mai ales în Italia şi Spania, după cum arată soldurile negative din cadrul sistemului TARGET2 (Trans-European Automated Real-time Gross settlement Express Transfer system), care facilitează decontarea în timp real pentru plăţile în euro.

Ultimele date de la BCE, din februarie 2017, arată că soldul negativ al Italiei a crescut cu peste 20 de miliarde de euro într-o lună, până la 386,1 miliarde de euro, semnificativ peste nivelul record din perioada crizei datoriilor suverane, de 289,3 miliarde, înregistrat în august 2012. Soldul debitor al Spaniei a crescut cu circa 11 miliarde, până la 361,7 miliarde.

Da, capitalul caută cele mai rapide căi de ieşire din Italia şi Spania, iar investitorii îl invocă, probabil, pe atotputernicul Mario Draghi, pentru a le acoperi "retragerea" strategică, măcar până când realitatea nu mai poate fi negată, iar preţul de piaţă al "indulgenţelor" BCE va fi egal cu adevărata lor valoare, adică zero.