Sezonul Cultural România-Polonia 2024-2025 va fi inaugurat oficial în Polonia, în prezenţa mai multor oficialităţi din cele două ţări, cu expoziţia "Nicolae Grigorescu, pictor al ethosului românesc", găzduită de Muzeul Naţional din Gdañsk la Palatul Cistercian în perioada 27 iulie - 28 octombrie 2024, şi cu două reprezentaţii ale spectacolului Hamlet, producţie a Teatrului Naţional "Marin Sorescu" din Craiova, în cadrul Festivalului Shakespeare din Gdañsk, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.
Expoziţia "Nicolae Grigorescu, pictor al ethosului românesc" este realizată de Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) şi include 44 de lucrări de pictură din colecţiile sale precum şi 49 de obiecte de artă populară provenind de la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti". Curatori : Călin Stegerean, director general al MNAR şi Miruna Moraru, muzeograf. Expuse pentru prima dată în Polonia, lucrările lui Nicolae Grigorescu mediază accesul la o parte importantă a istoriei noastre culturale şi ilustrează la nivelul concepţiei şi a mijloacelor plastice pasajul artei româneşti către modernitatea artistică. Este prima expoziţie monografică dedicată fondatorului picturii moderne româneşti organizată în Polonia şi evenimentul prin care Institutul Cultural Român şi Ministerul Culturii deschid Sezonul Cultural România-Polonia.
La vernisajul de sâmbătă, 27 iulie 2024, ora 17:00, vor lua cuvântul: Liviu Jicman, preşedintele Institutului Cultural Român; Diana-Ştefana Baciuna, secretar de stat în Ministerul Culturii din România; Marta Cienkowska, subsecretar de stat în Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional din Polonia; E.S. Cosmin Onisii, ambasadorul României în Republica Polonă; Olga Wysocka, directoarea Institutului "Adam Mickiewicz"; prof. Jacek Fridriech, directorul Muzeului Naţional din Gdañsk, dr. Călin Stegerean, curator şi director general al Muzeului Naţional de Artă al României. În cadrul vernisajului va avea loc şi un recital de acordeon şi clarinet, în interpretarea a doi muzicieni de la Opera Baltică din Gdañsk; Pawe³ Zagañczyk (acordeon) şi Dawid G³owacki (clarinet) vor interpreta lucrări de Grigoraş Dinicu, Vladimir Cosma şi dansuri româneşti de Bela Bartok.
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat: "Sezonul Cultural România-Polonia 2024-2025 reprezintă o premieră istorică în relaţiile noastre bilaterale şi subliniază angajamentul nostru profund de a explora şi celebra reciproc culturile fiecărei naţiuni. Acest sezon va promova respectul şi prietenia printr-o colaborare strânsă şi variată. Vom celebra bogăţia culturală a ambelor ţări printr-o paletă diversificată de forme artistice - film, pictură, design, fotografie, muzică, literatură, teatru şi dans - desfăşurate în oraşe emblematice din România şi Polonia. Sunt mândră să anunţ că deschiderea oficială a sezonului în Polonia va fi marcată de Expoziţia "Nicolae Grigorescu. Pictorul ethosului românesc", organizată de Muzeul Naţional de Artă al României. Aceasta va fi prima expoziţie monografică dedicată fondatorului picturii moderne româneşti ce va fi prezentată în Polonia. Ministerul Culturii din România, alături de Institutul Cultural Român sprijină activ toate evenimentele incluse în acest sezon cultural. Prin aceste schimburi culturale, deschidem un spaţiu comun plin de vitalitate şi creativitate între România şi Polonia, îmbogăţind relaţiile noastre şi întărind legăturile de prietenie dintre cele două naţiuni."
Institutul Cultural Român, prin ICR Varşovia, va susţine în cadrul proiectului expoziţional o serie de activităţi conexe, menite să prezinte - prin dezbateri, prelegeri, concerte, ateliere, pe întreaga durată a expoziţiei - contextul istoric şi cultural în care a creat pictorul român. Programul variat de mediere culturală are scopul de a atrage interesul publicului local, cu vârste şi interese diverse, faţă de opera lui Grigorescu şi faţă de cultura română.
"Acest Sezon bilateral, organizat în premieră între România şi Polonia, aduce în atenţia publicului personalităţi care ne-au modelat culturile şi care dezvoltă astăzi legăturile spirituale dintre Polonia şi România, pune în dialog scenele culturale contemporane ale ţărilor noastre.
Programul este rezultatul cooperării la nivel bilateral, dar este şi rezultatul colaborării partenerilor români implicaţi în planificare şi implementare. Adresez mulţumiri Ministerului Culturii pentru parteneriatul cu Institutul Cultural Român în această iniţiativă şi, în acelaşi timp, felicitări pentru prima expoziţie aleasă să deschidă această călătorie culturală - cu siguranţă, un succes de public. Pictura lui Nicolae Grigorescu este una dintre cele mai frumoase expresii ale artei româneşti. Institutul Cultural Român urmăreşte, prin Sezonul Cultural România - Polonia 2024-2025, să exploreze în profunzime toate domeniile culturale, de la patrimoniu la experimente artistice. Cred în rolul nostru de a conecta creatorii şi operatori culturali români cu cei din alte ţări, de aceea îmi doresc ca acest program să fie un pas spre un cadru bilateral de colaborare între două naţiuni care merg împreună pe acelaşi drum în Europa," a declarat preşedintele ICR, Liviu Jicman.
Suita de evenimente cu care se va deschide Sezonul României în Polonia continuă cu două reprezentaţii ale spectacolului Hamlet, în regia lui Declan Donnellan, producţie a Teatrului Naţional "Marin Sorescu" din Craiova, în cadrul Festivalului Shakespeare din Gdañsk, în zilele de 28 iulie 2024, ora 18.00, şi 29 iulie 2024, ora 19.30. Pe toată durata Festivalului Shakespeare (26-29 iulie), la Forum Mall din Gdañsk va fi expusă instalaţia "Shakespeare Dimensions. Episode one" - un experiment scenografic virtual 3D, conceput de Vlad Drăgulescu, sub forma unui cub imersiv, în care universul shakespeareian din piesa Furtuna este generat în întregime de tehnologia contemporană.