Se remarcă o inversare a tendinţei de creştere susţinută a costului capitalului, constatată încă din a doua parte a anului 2021 şi până spre finalul anului 2022, arată analiza sectorială EY România, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.
Din perspectiva evoluţiilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cele mai mari scăderi ale costului capitalului s-au înregistrat în sectorul de servicii financiare (-4,0 p.p.) şi cel de materii prime (-2,6 p.p.). În topul extins al scăderilor pentru primul trimestru al anului 2023 se află şi sectorul serviciilor medicale, cu o scădere de 1,8 p.p., respectiv cel al tehnologiei informaţiei care a consemnat o scădere de 1,5 p.p. Singura uşoară creştere a costului capitalului a fost consemnată la nivelul sectorului bunurilor de consum (+0,3%).
Evoluţia randamentelor a avut la bază tendinţele înregistrate de părţile componente/ elementele constitutive ale costului capitalului. În speţă, scăderea ratei fără risc şi implicit a primei pentru riscul de ţară, precum şi a primei pentru riscul de capital, au determinat diminuarea costului capitalului comparativ cu trimestrul anterior. Scăderea costului datoriei a contribuit, de asemenea, la tendinţa consemnată a randamentelor. În schimb, coeficientul beta a înregistrat o uşoară creştere, dar contribuţia acestuia nu a compensat suficient modificarea celorlalte componente constituente ale costului capitalului, astfel încât tendinţa generală a randamentelor a fost de scădere.
În prezent, climatul investiţional continuă să fie influenţat de presiunile inflaţioniste şi perspectivele macroeconomice. În contextul înăspririi curente a politicilor monetare de către băncile centrale şi a condiţiilor de creditare, a temperării randamentelor aşteptate de către investitori şi a evenimentelor disruptive din sistemul financiar, se observă că potenţialul de creştere pentru perioada următoare ar putea fi perturbat şi ar putea conduce la o încetinire a creşterii economice la nivel global.
"Contextul macroeconomic şi geopolitic actual a determinat scăderea randamentelor aşteptate de investitori în majoritatea sectoarelor, tendinţă care se întrevedea încă de la finalul anului trecut, când constatam doar o uşoară scădere a acestor randamente. În contextul în care cel mai probabil vom asista la noi majorări ale dobânzilor de referinţă şi în perioada următoare, precum şi la o abordare prudentă a investitorilor, unul dintre cele mai importante aspecte rămâne adaptabilitatea şi viteza de reacţie crescută în contextul actual", declară Ileana Guţu, Partener şi Coordonator al departamentului de Evaluare, modelare financiară şi analize economice, EY România.
La finalul primului trimestru 2023, sectoarele de telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei înregistrează, din nou, cele mai scăzute randamente, în timp ce sectorul proprietăţilor imobiliare revine, după un trimestru în care a fost surclasat, în topul celor mai ridicate randamente.
Dacă în a doua parte a anului trecut costul capitalului propriu depăşea pragul psihologic de 10% pentru toate sectoarele analizate, finalul de an 2022, precum şi primul trimestru al anului curent au consemnat o temperare a acestei tendinţe, astfel că observăm în prezent un număr în creştere al sectoarelor care consemnează valori ale randamentului cu o singură cifră.
Analiza se bazează pe datele financiare disponibile la sfârşitul primului trimestru (T1) al anului 2023, publicate de companiile listate din 10 sectoare: bunuri de consum şi de larg consum, energie, servicii financiare, servicii medicale, produse industriale, tehnologia informaţiei, materii prime, proprietăţi imobiliare şi servicii de telecomunicaţii, arată sursa citată.
Majoritatea multiplicatorilor financiari au consemnat o tendinţă de scădere în ultimul an, inclusiv în sectoarele care au înregistrat creşteri semnificative în trimestrele anterioare
După un ritm accelerat de creştere a inflaţiei în anul 2022, începutul de an 2023 a adus o temperare a acesteia, susţinută fiind de politica monetară adoptată în acest sens.
Pe fondul temperării estimărilor pentru perioada următoare şi a incertitudinilor la nivel macroeconomic şi geopolitic generate de cele mai recente evenimente, sectorul proprietăţilor imobiliare a înregistrat în ultimul an cea mai mare scădere a multiplicatorului EBITDA (scădere cu 2,8x), urmat de sectorul serviciilor medicale (scădere cu 1,5x) şi cel al energiei (scădere cu 1,2x). Dacă sectorul proprietăţilor imobiliare a înregistrat maxime istorice în perioada post-pandemică pe fondul ratelor mici de dobândă, a creşterii telemuncii, precum şi a cererii crescute de investiţii alternative, în momentul de faţă asistăm la o corecţie la nivelul acestuia. În schimb, la polul opus, în topul creşterilor se află sectorul de tehnologie a informaţiei (+0,7x), comparativ cu perioada similară a anului trecut. Tehnologia informaţiei reprezintă unul dintre sectoarele care au înregistrat în ultimii ani o creştere rapidă. Multiplicatorii financiari tind să se deterioreze în perioadele în care economia se contractă, confirmând astfel faptul că multiplicatorii financiari încorporează aşteptările investitorilor, care tind să fie optimişti în perioade de creştere economică şi să-şi asume totodată riscuri mai mari, se mai arată în comunicat.
"Aceste evoluţii, alături de contextul menţinerii riscurilor anticipate, inclusiv pentru perioada următoare, reiterează o abordare mai degrabă precaută a investitorilor, cu precădere în privinţa sectoarelor la nivelul cărora au fost consemnate evenimente recente de impact sau care au înregistrat creşteri semnificative în perioadele anterioare. Deşi proiecţiile privind evoluţia inflaţiei se situează pe trend descendent, pe fondul politicii monetare agresive şi sub influenţa unor efecte de bază pronunţate, previziunile privind creşterea produsului intern brut al României pentru anul 2023 au fost revizuite în scădere, ca urmare a aşteptărilor privind evoluţia producţiei industriale, a prelungirii crizei energetice, precum şi a blocajelor de la nivelul lanţurilor de aprovizionare, chiar dacă se constată o temperare a acestora în ultima perioadă", declară Ileana Guţu.