FAŢĂ DE ACEEAŞI PERIOADĂ DIN 2015, Numărul de PFA şi întreprinderi individuale active a scăzut cu 2,1%, în primele două luni

Andrei Stan
Companii / 17 aprilie 2016

Numărul de persoane fizice autorizate şi întreprinderi individuale sau familiale active a coborât cu 2,1% în primele două luni din 2016 comparativ cu perioada similară a anului anterior, la 385.698, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Astfel, cele mai multe PFA/II/IF erau deţinute de persoane de 40-49 de ani, respectiv 28,76% din cei 416.927 de titulari. O pondere importantă, de 27,27% este reprezentată de persoanele cu vârsta cuprinsă între 30-39 de ani. Titularii din categoria de vârstă 50-59 ani erau în număr de 69.821 (16,75%), cei de până la 29 de ani - 61.755 (14,81%), iar cei de peste 60 de ani - 51.728 (12,41%), arată datele ONRC, consultate de Agerpres.

Pe primul loc în funcţie de numărul de astfel de entităţi se află Municipiul Bucureşti cu 29.194, urmat de judeţul Cluj cu 17.189 şi de Bihor cu 15.068.

În perioada 1 ianuarie - 29 februarie 2016, numărul înmatriculărilor în registrul comerţului a crescut cu 5,93% comparativ cu perioada similară a anului 2015, în ceea ce priveşte numărul comercianţilor, respectiv de la 18.358 la 19.447 de înmatriculări. Cea mai mare creştere procentuală a numărului înmatriculărilor faţă de anul trecut s-a înregistrat în judeţele: Dâmboviţa (+69%), Gorj (+33,00%) şi Tulcea (+29,79%). De asemenea, numărul profesioniştilor activi din punct de vedere juridic a crescut cu 1,93% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2015.

Totodată, datele statistice ale ONRC arată că în această perioadă au intrat în insolvenţă 1.451 de societăţi, în scădere cu 23,43% faţă de perioada similară a anului 2015.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb