FAŢĂ DE ANUL FINANCIAR ANTERIOR, Vânzările IKEA România au crescut cu 21,2% în anul financiar 2016

Ionuţ Stănescu
Companii #Construcţii / 1 noiembrie 2016

Magazinul IKEA din ţara noastră a atins vânzări în valoare de 514,66 milioane lei (fără TVA), în anul financiar 2016 (1 septembrie 2015 - 31 august 2016), în creştere cu 21,2% faţă de anul financiar precedent, potrivit unui comunicat de presă al companiei, trimis Redacţiei.

Numărul total de produse cumpărate a fost de 17,3 milioane.

De asemenea, 3,2 milioane de oameni au vizitat magazinul şi 6,6 milioane de vizitatori unici au accesat site-ul companiei.

Potrivit companiei, cel mai mare număr de produse IKEA de până acum a intrat în casele clienţilor din ţara noastră în anul financiar 2016. Dintre cele 17,3 milioane de produse vândute, 79,5% au fost produse de mobilier şi 20,5% accesorii şi decoraţiuni. Dintre obiectele de mobilier, familia Bestå pentru camera de zi au fost cele mai bine vândute, cu peste 80.000 de unităţi. În departamentul de decoraţiuni şi accesorii, familia de farfurii Oftast a avut cele mai bune vânzări, cu peste 311.000 de bucăţi.

În perioada raportată, au fost înregistrate 103.975 de comenzi online, o creştere de peste 140% a vânzărilor generate în comparaţie cu anul financiar 2015. Cele mai multe comenzi au venit din Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi şi Constanţa.

"Datorăm mare parte din succesul acestui an serviciului IKEA Comenzi online şi creşterii sale incredibile: peste 140% mai mult în comparaţie cu anul precedent.(...) Principala prioritate în următorul an va fi să lucrăm la introducerea unor tarife fixe pentru a simplifica şi creşte transparenţa şi pentru a îmbunătăţi calitatea serviciilor," a afirmat Stefan Vanoverbeke, country retail manager IKEA South East Europe.

Departamentul IKEA Food, format din restaurantul IKEA, Magazinul de Delicatese Suedeze şi Bistro, a avut o creştere de 7,4% faţă de anul anterior. În anul financiar 2016, vânzările IKEA Food au reprezentat 6,3% din vânzările totale ale IKEA România.

Numărul total de angajaţi din anul financiar 2016 a fost 569. Dintre aceştia, 264 lucrează pentru companie de peste cinci ani şi 48% se califică pentru Tack!, pensia privată oferită de IKEA Group tuturor angajaţilor care lucrează pentru companie de peste 5 ani.

52% dintre angajaţi sunt bărbaţi şi 48% femei, dintre care 50% femei în echipa de management a magazinului IKEA din Băneasa. Acelaşi procent de 50% femei este valabil pentru echipa de management din organizaţia IKEA South East Europe. 13.000 de ore de programe de dezvoltare au fost oferite angajaţilor IKEA România în acest an financiar.

În mai 2016, salariul minim brut în IKEA România a fost majorat la 2.000 de lei, cu 47% mai mult în comparaţie cu decembrie 2015.

În urma rezultatelor obţinute la IKEA România, fostul manager al magazinului IKEA din Bucureşti va conduce magazinul din Belgrad, care se va deschide în vara anului 2017.

Timişoara, Braşov şi Cluj sunt următoarele trei oraşe în care compania intenţionează să deschidă noi magazine în ţara noastră.

IKEA este o companie de retail mobilier şi decoraţiuni, de origine suedeză, fondată în 1943 de Ingvar Kamprad. În august 2015, IKEA Group deţinea 380 de magazine în 47 de ţări sau teritorii, dintre care 47 de magazine erau francize deţinute de alte companii decât IKEA Group.

Magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa a fost al 253-lea deschis în a 35-a ţară, pe 21 martie 2007. Până în luna martie 2010 a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea magazinul a devenit parte din IKEA Group.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb