FAŢĂ DE PERIOADA IANUARIE-MARTIE A ANULUI TRECUT Petrom - producţie şi vânzări de hidrocarburi în scădere, în primul trimestru

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 aprilie 2021

Petrom - producţie şi vânzări de hidrocarburi în scădere, în primul trimestru

Preţul mediu realizat la ţiţei a crescut cu 25%

Producţia şi vânzările de hidrocarburi ale OMV Petrom (SNP) au scăzut în primul trimestru al anului, faţă de cele din primele trei luni ale lui 2020, se arată în raportul indicatorilor operaţionali cheie publicat de producătorul de petrol şi gaze la finele săptămânii trecute la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Practic, în intervalul ianuarie-martie 2021, producţia totală de hidrocarburi a OMV Petrom a scăzut cu 7,58%, la 138,9 mii bep/zi (barili echivalent petrol/zi), din care cea de ţiţei şi condensat a fost de 67,2 mii bep/zi, cu 6,7% sub cea din primul trimestru al anului trecut, în timp ce producţia de gaze naturale a fost de 71,7 bep/zi, în scădere cu 8,77%, pentru aceeaşi perioadă de raportare.

În aceste condiţii, vânzările totale de hidrocarburi ale OMV Petrom au fost de 131 mii bep/zi în primul trimestru al anului, cu 7,35% sub cele din ianuarie-martie 2020, din care vânzările de ţiţei şi condensat au fost de 69,6 mii bep/zi, cu 5,81% sub cele din primul trimestru al anului trecut, în timp ce vânzările de gaze naturale au fost de 61,5 mii bep/zi, cu 9% mai reduse decât cele din primele trei luni ale lui 2020.

În schimb, într-un context de revenire a cotaţiilor petrolului, preţul mediu realizat la ţiţei de OMV Petrom în primele trei luni din 2021 a fost de 50,92 de dolari pe baril, cu 10,32 dolari peste cel din ianuarie-martie 2020, echivalentul unei creşteri de 25,4%.

Pe partea de Downstream Oil, vânzările totale de produse rafinate ale companiei s-au ridicat în primul trimestru al anului la 1,15 milioane de tone, faţă de cele 1,2 milioane tone în ianuarie-martie 2020. Indicatorul marjei de rafinare, de 2,8 dolari pe baril, a fost cu mult sub cel din ianuarie-martie 2020, de 6,75 dolari pe baril, dar peste cel din trimestrul al patrulea al anului trecut, de 2 dolari pe baril.

În zona de Downstream Gas, vânzările de gaze către terţi din primele trei luni ale anului au fost de 11,65 TWh, cu 27,5% sub cele din primul trimestru al lui 2020. În schimb, producţia netă de energie electrică a avut o dinamică pozitivă, de la 1,12 TWh în primele trei luni din 2020, la 1,18 TWh în perioada ianuarie-martie 2021.

Producătorii de petrol au fost printre cei mai loviţi de măsurile impuse de autorităţile din întreaga lume pentru limitarea răspândirii pandemiei de Covid-19. Astfel, pentru anul trecut, OMV Petrom a raportat un profit net de 1,29 miliarde de lei, cu 64% sub cel din 2019, declin apărut în contextul blocajului economic şi social îndeosebi din prima jumătate a anului, perioadă în care preţul petrolului american (WTI) cu livrare în viitor (contracte futures) a înregistrat chiar şi preţuri negative.

Cu toate acestea, conducerea companiei a propus investitorilor distribuirea sumei de 1,75 miliarde lei ca dividende, ceea ce înseamnă că, dacă propunerea va primi undă verde de la acţionari la adunarea din 27 aprilie, OMV Petrom va trebui să aloce bani suplimentari din rezerve pentru a face plăţile.

Dividendul unitar este de 0,031 lei, similiar cu cel de anul trecut, conform politicii asumate de emitent, nivel care raportat la preţul acţiunii SNP de vineri cu puţin înaintea închiderii sesiunii de tranzacţionare, de 0,4358 lei, oferea un randament brut de 7,1%. Data de înregistrare propusă, cea care defineşte acţionarii care vor beneficia de dividende, este 14 mai (implicit data ex-dividend este 13 mai), în timp ce data plăţii este 7 iunie.

Grupul austriac OMV deţine 51% din emitent, în timp ce Statul Român, prin Ministerul Economiei, are 20,64% din OMV Petrom. Valoarea de piaţă a emitentului la Bursa de Valori Bucureşti este de circa 24,68 miliarde de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb