Febra acţiunilor "Fondul Proprietatea": speculatorii ochesc pachetele mari

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 19 februarie 2010

Acţiunile FP, evaluate la 0,37 de lei, pe piaţa "over-the-counter" de la Viena

Pe piaţa spontană de la noi, acţionarii cer şi dublu

Acţiunile Fondului Proprietatea au fost evaluate la 0,369 de lei/titlu pe piaţa "over the counter" (OTC) a Bursei de la Viena, în timp ce pe piaţa mai puţin transparentă de la Bucureşti, din "faţa Depozitarului Central", speculatorii sunt dispuşi să ofere până la 0,365 de lei pentru o acţiune FP. Speculatorii stau astfel cu ochi pe bursa vieneză şi cu altul pe anunţurile din ziare înainte să facă oferte de cumpărare.

Deşi Fondul Proprietatea nu este listat pe nicio piaţă reglementată, ins-trumentele (warranturi) care au acţiunile Fondului ca suport, sunt tranzacţionate la Bursa vieneză, de la finele anului trecut.

Ultima tranzacţie cu warranturi a fost făcută la preţul de 43.900 de euro, cu peste 11,7% faţă de primul transfer cu aceste instrumente.

Semnalele pozitive din ultimele luni privind preluarea de către compania Franklin Templeton a conducerii Fondului Proprietatea şi aşteptata listare la Bursă au crescut preţul acţiunilor FP şi pe piaţa autohtonă, ofertele de vânzare afişate, la mica publicitate, prin ziare, variind între 0,4 lei şi 0,8 lei/acţiune.

"Am fost sunat de mai multe persoa-ne, dar nu am vândut pentru că am motive să cred că preţul acţiunilor FP va creşte în perioada următoare, odată cu semnarea contractului de administrare cu Franklin Templeton şi acordarea de dividende", ne-a spus un acţionar FP care are postat un anunţ de vânzare pentru două milioane de titluri la preţul de 0,4 lei/acţiune.

Un alt acţionar, proaspăt despăgubit, spune că nu vrea să se grăbească cu vânzarea acţiunilor FP, deşi a primit o ofertă. Acţionarul a pus un anunţ pentru vânzarea a 840.000 de titluri FP, la 0,8 lei/acţiune: "Nu mă grăbesc să le vând pentru că de abia le-am primit şi nu mi se pare corect preţul la care se transferă acum în piaţă. Am primit o propunere de cumpărare, dar persoana care m-a sunat s-a râzgândit, ulterior. Când o să vând, o să o fac la valoarea la care am fost despăgubit, nu cu discount de 60%", ne-a mai spus acţionarul.

Creşterea preţului acţiunilor a venit şi pe fondul scăderii ofertei de vânzare, tot mai mulţi acţionari aşteptând sosirea noului administrator al Fondului Proprietatea. În piaţă, au început să îşi facă simţită prezenţa mai mulţi cumpărători de talie mare, interesaţi de pachete semnificative, potrivit unor surse din piaţă. Deşi preţul acţiunilor este în creştere, titlurile FP sunt încă atractive pentru mai multe fonduri de investiţii, neatingând nici 40% din valoarea nominală. " Lichiditatea pieţei a scăzut semnificativ de la începutul anului, pe fondul reducerii ofertelor de vânzare, comparativ cu primele şase luni ale anului trecut", ne-a spus Adrian Lupşan, de la Intercapital Invest, adăugând: "Vânzătorii disponibili au preferat să aştepte venirea firmei Franklin Templeton la Fondul Proprietatea, anticipând creşterea preţului după semnarea contractului de administrare".

Tranzacţiile cu acţiuni FP se perfectau la 0,32 de lei/titlu, la începutul lunii februarie, potrivit unui raport recent al casei de brokeraj Intercapital.

"Eu ofer 0,3 lei/acţiune", ne-a spus un cumpărător, subliniind că "doar disperaţii cumpără din ask".

În prezent, cumpărătorii oferă între 0,3 lei şi 0,35 de lei/acţiune, fiind dispuşi să dea până la 0,365 de lei/titlu, spun surse din piaţă.

Unii speculatori, de talie mai mică, urmăresc acţionarii în vârstă sau care au nevoie urgentă de bani şi care preferă astfel să-şi vândă acţiunile la un preţ mai mic ca să facă rost de lichidităţi.

Pe cine şi cum despăgubeşte Fondul Proprietatea

Semnarea contractului cu Franklin Templeton aşteaptă avizul CNVM

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) trebuie să avizeze contractul de administrare cu Franklin Templeton pentru ca acesta să poată fi semnat de reprezentanţii guvernului şi ai companiei britanice. În urmă cu câteva zile, conducerea Fondului estima că arbitrului pieţei de capital nu îi va trebui mai mult de două săptămâni ca să avizeze contractul, de vreme ce membrii CNVM erau familiarizaţi cu forma lui iniţială.

Corin Trandafir, reprezentantul acţionarilor Auschnit şi Malaxa în Consiliul de Supraveghere al Fondului, ne-a spus: "După avizul CNVM şi publicarea hotărârilor ultimei Adunări Generale în Monitorul Oficial, nu mai este nevoie de nicio formalitate ca să fie semnat contractul de administrare. Guvernul a fost de acord cu contractul, acţionarii l-au aprobat în AGA, aşa că nu mai trebuie decât ca el să fie semnat. Nu cred să mai poată interveni ceva".

Contactaţi de ziarul BURSA, oficialii CNVM nu au oferit niciun răspuns privind avizarea contractului de administrare

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. CNVM va trebui s avizeze imediat acest contract asteptat de mai bine de un an.

    Cine sa mai avizeze? De fapt ei au acceptat in prima instanta acest contract. Acum ce mai asteapta? Sper ca nu si CNVMul are de primit ceva tip (mita) sau bonusuri dela FP pentru semnarea contractului.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb