Absenţa rezultatelor internaţionale a fost compensată de gimnastica autohtonă cu un număr consistent de scandaluri. Ultimul este legat de dispariţia lotului de la Bucureşti. Federaţia Română de Gimnastică a ţinut să facă mai multe precizări pe acest subiect, considerând că este acuzată pe nedrept: "La lotul de la Bucureşti unde se pregăteau, pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, Larisa Iordache şi Maria Holbură, începând cu 1 iunie 2021 au fost cooptate Ioana Stănciulescu şi Antonia Duţă. După competiţia din Japonia, Larisa Iordache şi Maria Holbură s-au retras, rămânând în pregătire Stănciulescu şi Duţă. Pentru cele două gimnaste, colectivul tehnic al lotului naţional, grupa de la Bucureşti, a fost format din antrenorii Lăcrămioara şi Cristian Moldovan, coregrafa Alexandra Tudorache, kineto-terapeutul Cornel Roşu şi medicul Mihai Râşcu. Cele două componente ale lotului de la Bucureşti au fost selecţionate pentru Campionatele Europene din 2022, făcând deplasarea la Munchen. Ioana Stănciulescu s-a accidentat la genunchi şi nu a mai concurat, iar Antonia Duţă a intrat în competiţie la cele 4 aparate, ea punctând pentru echipă cu notele de la paralele (12.400) şi sol (11.333). Recent, Ioana Stănciulescu a fost operată la Spitalul din Târgu Mureş pentru ruptură de menisc la un genunchi şi ligamente anterioare încrucişate la cel de-al doilea, necesitând o perioadă lungă de recuperare (cel puţin 6 luni). Până pe 2 octombrie, activitatea lotului de la Bucureşti s-a desfăşurat cu o singură gimnastă (Antonia Duţă), care a nu a confirmat progresul preconizat, iar la ultima competiţie, Campionatul Naţional Open s-a clasat pe locul 11 la Individual.
Ţinând cont de situaţia existentă (5 membri ai colectivului tehnic şi o singură gimnastă), Comitetul Executiv al FRG a hotărât desfiinţarea grupei de la Bucureşti, fără a le exclude pe Duţă şi pe Stănciulescu din lotul naţional". Federaţia explică şi ce se va întâmpla cu cele două gimnaste: "Pentru că Ioana Stănciulescu şi Antonia Duţă sunt eleve la Liceul cu program sportiv Cetate, în clasa a 12-a, ele au fost convocate la Deva. În paralel cu pregătirea pentru examenul de bacalaureat şi finalizarea studiilor liceale, Antonia poate continua antrenamentele cu antrenorii de la lotul naţional, alături de celelalte gimnaste, iar Ioana poate face recuperarea după cele două operaţii". Referitor la deplasarea la Cupa Mondială de la Mersin a lui Lucian Sandu, aceasta s-a făcut în interesul gimnasticii româneşti: "Ana Maria Bărbosu şi Andreea Preda, care vor concura în Turcia, sunt antrenate de colectivul de la Deva. Înscrierile definitive s-au făcut înainte de 8 august, iar neparticiparea la competiţie ar fi afectat şi mai mult gimnastica din România, care, în loc să fie susţinută, este contestată pentru motive care de multe ori nu au legătură cu realitatea. În acelaşi timp Lucian Sandu şi colectivul tehnic de la Deva continuă pregătirea celor două gimnaste pentru Campionatele Mondiale de la sfârşitul lunii octombrie". Dincolo de explicaţii, situaţia este mai mult decât tristă, dintr-o forţă mondială, România a ajuns să nu mai conteze absolut deloc în competiţiile internaţionale de gimnastică.
1. fără titlu
(mesaj trimis de STATY în data de 10.10.2022, 11:30)
FETITELE DE LA GIMNASTICA , AU FOST AURUL ROMANIEI !!!!!!!!!!!!! PRACTIC , SINGURUL LUCRU SPORTIV , CU CARE SE MAI LAUDAU GUVERNANTII NOSTRII COMUNISTI !!!!!!!!!!!!! DESI , NU LE-AU ASIGURAT PRACTIC , NICI UN SPRIJIN , APROAPE NICI O CONDITIE , ELE CHINUINDU-SE IERNILE DE MULTE ORI , IN FRIG !!!!!!!!!!!!!!!!!! ACUMA : SE BUCURA DE RAUL LOR , GIMNASTELE DIN SUA , CHINA , RUSIA CARE AU AVUT MEREU GRIJE DE ALE LOR !!!!!!!!!!!!!!!