Gabriel Predica, vicepreşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară, a declarat că ordonanţa discutată în cadrul Consiliului Tripartit reprezintă o tăiere a drepturilor salariale, cu sănătatea fiind cel mai afectat sector, transmite news.ro.
Sindicalistul a avertizat că nu se exclud proteste spontane în spitale.
"Toate recompensele salariale rămân blocate. Infirmierii, asistentele, continuă să aibă aceste drepturi la nivelul anului 2018, medicii continuă să facă gărzi cu acelaşi tarif orar din 2018, din punctul nostru de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale, pentru că orice punct procentual al inflaţiei de anul viitor înseamnă tăiere de venit salarial. Am transmis acest lucru, reacţia domnului premier a fost că în 2024 creşterea veniturilor salariale a fost de 24,4%, din punctul nostru de vedere lucrurile stau cu totul diferit. Dânsul a spus că Guvernul nu are obligaţia să asigure o creştere proporţională cu inflaţia, noi i-am cerut cel puţin acest lucru, ar fi firesc ca anul viitor să avem o creştere cel puţin la nivelul inflaţiei", a argumentat Predica.
"Noi nu excludem de exemplu proteste spontane în spitale. Nu putem discuta încă despre greva generală, pentru că sunt anumiţi paşi, trebuie să vedem gradul de aderenţă", a adăugat Gabriel Predica, el menţionând că acest lucru poate însemna oprirea voluntară a lucrului pentru o parte din personalul în funcţie.
"Există şi o parte pozitivă, legată de afirmaţia premierului privind demararea discuţiilor privind legea salarizării, imediat după adoptarea legii bugetului. Este un ţel al nostru, noi la nivelul Ministerului Sănătăţii am ajuns la concluzie cum ar trebui să arate această lege de natură să asigure creşteri salariale pentru toţi angajaţii din sistem. Acolo ar fi o speranţă, Vom vedea dacă Guvernul se va ţine de cuvânt şi dacă va respecta doleanţele noastre", a completat Predica.
Federaţia a transmis şi un mesaj pe pagina de Facebook, unde a afirmat că solicitările profesioniştilor din sănătate sunt legitime, bazate pe lege şi pe principiul echităţii între efort şi recompensă.
"În timp ce colegii noştri negociază cu Guvernul în cadrul CNT DS acordarea tuturor drepturilor dvs., merită să le amintim guvernanţilor un argument de domeniul evidenţei:
- În această perioadă marea majoritate a angajaţilor se află în vacanţă, iar marea majoritate a profesioniştilor din sănătate se află la datorie!
Aceasta este o formă de sacrificiu a intereselor personale şi de familie în favoarea intereselor în interesul sănătăţii cetăţenilor ce merită o recompensă adecvată, conform prevederilor legale."- au semnalat sindicaliştii.
"Guvernanţii trebuie să înţeleagă acum că nu mai pot continua să facă economii la bugetul de stat predominant pe spatele profesioniştilor din sănătate, având la îndemână alte soluţii mai eficiente."- a subliniat Federaţia.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.12.2024, 16:52)
cine s-a gasit sa protesteze ,cei care le cresc salariile de 3 ori pe an !
2. reorganizarea sindicatelor
(mesaj trimis de dan ciobanu în data de 29.12.2024, 03:44)
Solidaritatea Sanitara negociaza
de ani de zile respectarea legii 153 , de ani de zile nu obtine rezultate...o rguvernanții sunt foarte buni in negocieri ,o rliderii sindicali sunt foarte slabi ,o rsunt intelesi...
Nu doar clasa politica trebuie schimbata , si liderii sindicali sunt invechiti ,ineficienti...