FINANŢELE NU AU PLASAT, JOI, EMISIUNEA DE OBLIGAŢIUNI DE STAT DE 600 MILIOANE LEI Băncile au cerut dobânzi mai mari ca să finanţeze statul

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 13 martie 2017

Băncile au cerut dobânzi mai mari ca să finanţeze statul

Specialiştii: "Dacă MFP ar fi luat bani de la bănci la dobânda solicitată, atunci ar fi încurajat creşterea randamentului la obligaţiunile de stat"

Analişti: "Atâta vreme cât statul dă randamente foarte bune la dobânzi, băncile nu-şi plasează banii în economie"

Mugur Isărescu: "De luni bune, dobânzile sunt la minime istorice, iar variaţiile care apar sunt ca efect al pieţei libere"

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) nu a plasat, joi, emisiunea de obligaţiuni de stat pe trei ani, în valoare de 600 de milioane de lei, nefiind stabilit un cost de către autoritate. Băncile au transmis oferte în sumă de 532,07 milioane lei, însă ministerul de resort le-a respins în totalitate. În acest context, nici sesiunea suplimentară programată pentru vineri, în valoare de 90 de milioane de lei, nu a mai avut loc.

Dobânda pe care au cerut-o instituţiile financiare a fost cu 0,15% mai mare decât cea din februarie, ofertată pentru aceeaşi obligaţiune, ne-au spus specialişti din domeniul finanţelor.

MFP a considerat că randamentele la care au venit ofertele din cadrul licitaţiei de joi reprezintă doar rezultatul unui fenomen temporar, care vine dintr-o mişcare uşoară a monedelor din România, Ungaria şi Polonia, ne-au explicat sursele citate.

Specialiştii au adăugat: "Investitorii nerezidenţi au preferat să vândă titlurile de stat pe care le deţineau în aceste ţări şi să-şi închidă poziţiile, în contextul în care există posibilitatea ca FED să ridice dobânda. Vânzând titlurile deţinute, preţurile au scăzut, iar costul de finanţare a crescut. MFP a considerat că acestea sunt mişcări temporare şi a decis să aştepte o perioadă, ca să vadă dacă deprecierea regională va trece sau se va stabili la acest nivel.

În cazul în care, în perioada care urmează, randamentul ofertat va fi acelaşi, înseamnă că nivelul se confirmă şi MFP va plasa la această ofertă, însă dacă ar fi luat joi bani de la bănci la dobânda solicitată, atunci ar fi încurajat creşterea randamentului la obligaţiunile de stat".

Unii analişti susţin că, atâta vreme cât statul dă randamente foarte bune la dobânzi, băncile nu-şi plasează banii în economie, ci preferă să-i plaseze la stat, care are dobânzi mai bune decât cele din piaţă.

Fostul bancher Lucian Isar a spus, recent, că Guvernatorul BNR Mugur Isărescu utilizează costul ridicat al finanţării statului ca presiune pe politicieni, dar şi la contraprestaţie pentru sprijinirea bancherilor comerciali.

În replică, şeful Băncii Centrale a calificat drept aberante acuzaţiile potrivit cărora se face vinovat de creşterea costului finanţării statului.

Într-un interviu acordat publicaţiei Jurnalul Naţional, Mugur Isărescu a spus: "Ministerul Finanţelor a vândut băncilor (...) obligaţiuni de stat în contrapartidă la un împrumut de 600 de milioane de lei. Cu un randament în creştere, faţă de ianuarie, de la 2,05% spre 2,20%. Mişcări atât de mici sunt normale. Adevărul este altul: de luni bune, dobânzile sunt la minime istorice, iar variaţiile care apar sunt ca efect al pieţei libere. Banca Naţională, ca agent al statului, este doar organizatorul tehnic al licitaţiilor privind vânzarea-cumpărarea de către bănci a titlurilor de stat. Şi încă o probă pentru a vedea caracterul aberant al acestor acuzaţii: dobânda de politică monetară, pe care o stabileşte BNR, este neschimbată de luni de zile, iar din noiembrie 2011 a scăzut fără încetare".

Specialiştii din domeniul finanţelor susţin că dobânzile la care băncile plasează bani la stat nu sunt atât de mari pe cât se spune, acestea ridicându-se la 0,7%-0,8% la un an, 1,6% la doi ani, 2,3% la trei ani, respectiv aproximativ 3% la cinci ani. În acelaşi timp, băncile plasează bani în credite la dobânzi de 7%-8% pe an, dar au un risc mai mare, evidenţiază sursele citate, arătând că, pe titluri de stat, riscul nu există, este zero, nemaifiind nevoie de constituirea de provizioane odată cu acordarea creditului.

MFP planificase împrumuturi de 4,075 miliarde lei de la băncile comerciale în martie 2017, din care 3,7 miliarde lei - prin şapte licitaţii de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat şi 375 milioane de lei - prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Sumele ar urma să fie destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Conform prospectelor de emisiune, Ministerul Finanţelor are în program, pentru această lună, două licitaţii de certificate de trezorerie cu discont - una pe şase luni, în data de 16 martie, şi una pe un an, pe 23 martie -, în valoare de 600 de milioane de lei fiecare.

Totodată, MFP şi-a programat pentru luna în curs cinci licitaţii de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 2,5 miliarde lei, fiecare fiind urmată, a doua zi, de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni.

Tot în martie, MFP ar urma să aibă o licitaţie de obligaţiuni de stat denominate în euro prin care intenţionează să atragă 200 de milioane de euro de pe piaţa internă, pe patru ani.

Opinia Cititorului ( 16 )

  1. Cand ziceau Zilisteanu, Paun sau Mitroi PROFESORI UNIVERSITARI de economie ca asa se va intampla din cauza populismelor de prin Parlament, li se aruncau caldari de laturi in cap din partea unui tinichigiu cu un curs de pastori facut prin corespondenta. Mai rau e ca se gaseau multi care sa ii tina melodia printre care si unii mari ziaristi. Uite ca tinichigiul care se dadea atotstiutor nu a avut nimic in capatana, ba si-a mai si luat niste smetii peste plisc de la CCR, impreuna cu toti ciracii lui si tot profesorii universitari au avut dreptate!

    1. Zilisteanu este un inginer mecanic, manipulator al pietei imobiliare din Romania. Paun sustine tot ce inseamna profit privat facut din afaceri cu statul. Mitroi? "Piețele financiare se pregătesc de un galop de sănătate după un vot favorabil rămânerii Marii Britanii în UE"

      Hei, vad ca esti foarte documentat si si opinii in legatura cu orice.

      De Prof. Dr. Piperea si de deputatul Zamfir ce ne poti spune? 

      Imi era dor de argumentele de doi bani ale postacilor GCCC. Oricine spune ceva ce nu e in concordanta cu ineptiile lor e ultimul om. Daca tot esti asa calificat ce zici despre un fost deputat actual senator prin redistribuire care e dovedit ca a furat din ban public printr-o filiera de afaceristi bulgari? Dar despre un asa-zis avocat care castiga procesele cu bancile pe ce ii sifona nevasta bancherita la Unicredit? Si ce mai zici ca marele avocat e colcait de datorii catre stat? Dar despre un impostor care predica evanghelia fara binecuvantare din partea bisericii si care s-a umplut de bani facand pe aparatorul creditacilor dupa care i-a vandut pe un pumn de bani Bancpostului? Ah? De astia zici ceva?

      Adevarl e ca argumentele tale sunt mult mai beton......

      Din ciclul "A mati ca-i mai grasa" ....cunosti expresia......

      Puteti sa o tineti asa pana maine.... 

      Ministerul de Finante sa se imprumute de la populatie, nu de la lipitorile bancare, sustinut de Manole.

      l-ai uitat pe Ionut Dumitru, cartita oficiala a Raiffeisen in structurile statului.

      Zau? Pai multi dintre voi fac gat cand e vorba sa dea inapoi ce au luat cu imprumut, daramite sa mai si dati voi cu imprumut :)))))

      Sa se imprumute MF de la populatie si la final sa dea in plata imprumutul?

      Da! de ce, de exemplu, nu ar putea initia Ministerul Finantelor (reprezentant al statului) un program in baza caruia cetatenii romani (cei care-si permit) sa nu mai constituie depozite bancare la bancile straine (din moment ce acestea detin 90% din piata romaneasca) pe dobanzi de batjocura, in loc sa finanteze statul (Ministerul Finantelor) care ar putea impulsiona romanii sa economiseasca.  

    Dupa ce s-a finalizat pe mai nimic procesul de privatizare al sistemului bancar romanesc iata ca noii proprietari straini cauta sa 'mulga' in continuare statul roman (cetatenii Romaniei) si prin aceasta metoda murdara (sa cumpere obligatiuni din banii deponentilor romani la dobanzi mari) pentru a-si maximiza profitul pentru care nu platesc nici macar impozit decat dupa bunul lor plac. Ce face BNR? Pentru cine 'lucreaza'?

    1. S-a terminat de privatizat sistemul bancar romanesc? Cand? Ieri? Anul trecut? Cine sunt acei "proprietari straini"?

      Ar fi bine ca macar sa te documentezi in legatura cu "sistemul bancar" vandut la straini. Esti mult pe linga realitate! 

      Asa i-a dat Necula in script! El nu are nici o vina!

      Necula se pricepe, a facut ASE. Atat de bine a inteles ASE-ul terminat incat a fost nevoita sa se angajeze cu pile la contabilitate la Registrul Auto. Deci daca ea zice ca bamcile sunt hoate asa e.

      [Mesaj eliminat conform regulamentului]

      ...sa cumpere obligatiuni din banii deponentilor romani la dobanzi mari....n-ai pus virgula ce se impunea dupa - deponentilor romani (se intelege gresit ca depozitele romanilor sunt bonificate cu dobanzi mari); puteai sa fi mai concis mentionand dobanzile de mizerie pentru depozitele populatiei,,,,).  

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb