FINANŢELE S-AU RĂZGÂNDIT PRIVIND ELIMINAREA PRAGULUI LA SIF-URI Nu o credem în stare pe Ioana Petrescu să manipuleze SIF-urile

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 10 noiembrie 2014

Nu o credem în stare pe Ioana Petrescu să manipuleze SIF-urile

Folosindu-se de naivitatea ei recunoscută, Ioana Petrescu, ministrul finanţelor, este posibil să facă unele jocuri care sunt clasice pentru piaţa noastră de capital, jucându-se cu pragul de deţinere la SIF-uri, despre care se ştie că are influenţă directă în cotaţia acţiunilor.

Când, cu o lună în urmă, spune că elimină pragul SIF-urilor, iar acum se răzgândeşte, asistăm la ceva arhicunoscut şi singurul argument că ea nu s-ar fi dedat la manipulare este doar credinţa generală că ar fi proastă, confirmând porecla care i-a fost lipită, de "proasta lui Ponta". Altfel, ea ar trebui investigată de Poliţie, la sesizarea Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Varianta actualizată a proiectului pentru modificarea legii pieţei de capital (297/2004), publicată vineri, conţine schimbări importante, pe principiul "pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale".

În termen de o lună (de la data publicării primei variante a proiectului de lege), Ministerul Finanţelor şi-a dat seama că nu mai vrea deloc eliminarea pragului la SIF-uri.

Oare cum şi-o fi dat seama, în primă fază, că trebuie să fie eliminat pragul şi cum o fi calculat modificarea între faza iniţială a proiectului de lege şi faza actuală?

În celebrul episod de la Palatul Cotroceni, Ioana Petrescu nu îi răspunde preşedintelui Traian Băsescu, care îi cere insistent studiul şi cifrele pe care se bazează reducerea CAS susţinută de Guvern. Deşi este cam nepotrivit, în acel caz, Ministrul Finanţelor îşi poate permite să nu dea ce i se cere, pentru că "estimările" ei vor putea fi verificate într-un timp îndelungat - lumea uită, se schimbă Guvernul şi cine ştie ce se mai poate întâmpla.

Pe piaţa de capital, însă, impactul este imediat şi la vedere pentru toată lumea.

Dar, ce să vezi, în ziua de 8 octombrie, trecută pe site-ul Ministerului Finanţelor, în dreptul proiectului de modificare a legii pieţei de capital, acţiunile SIF au scăzut între -1,40% şi - 0,32%, ceea ce nu se potriveşte cu evoluţiile istorice în momentele în care se anunţa o ridicare sau o eliminare a pragurilor.

La o verificare a inadvertenţei, de fapt, pe 8 octombrie, Ministerul afişează o variantă revizuită a proiectului, în timp ce varianta iniţială, publicată pe 7 octombrie, şi preluată de presă, a dispărut complet de pe site, ceea ce reprezintă un alt gest de rea credinţă, după cel de transformare, pe şest, a proiectului de ordonanţă de urgenţă, în proiect de lege, în aceeaşi zi, 7 octombrie.

SIF-urile s-au comportat în buna lor tradiţie, la informaţia eliminării pragului. Pe 7 octombrie, au înregistrat vârfuri de tranzacţionare, titlurile urcând între 2,58% şi 5,63%, după alte creşteri cu o zi înainte.

Scăderile de pe 8 octombrie pot fi explicate de gafa schimbării ordonanţei de urgenţă cu proiectul de lege, ceea ce însemna trecerea modificărilor prin Parlament, unde puteau sta şi ani de zile.

Pe 7 octombrie, piaţa nu a fost informată în mod egal de aceste schimbări de la Finanţe, la data respectivă unii brokeri declarând că nu ştiau nici la finalul zilei că nu mai este OUG, ci proiect de lege.

Mai mult, varianta modificării legii pieţei de capital prin OUG prinsese circulaţie, după ce, cu o zi înainte, premierul Victor Ponta, la Bursa de Valori Bucureşti, a spus că se gândeşte la acest lucru.

Vineri, 7 noiembrie, când Finanţele au afişat altă "variantă revizuită", prin care au renunţat la eliminarea pragului la SIF-uri, acţiunile SIF au înregistrat scăderi între -1,93% şi -0,05%.

Pragul la SIF-uri nu este singura modificare din proiectul Finanţelor, ci doar cea mai evidentă.

Interesant este că, cel puţin purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă, este conştient că "joaca" cu legea pieţei de capital poate avea efecte pe Bursă. Într-un briefing de presă din 21 octombrie, domnia sa anunţa că premierul a cerut formularea punctelor de vedere de către Comisia Europeană, Banca Naţională a României, ASF şi Bursa de Valori, asupra proiectului Finanţelor: "S-a solicitat, fiind un document foarte important cu efecte asupra pieţei destul de semnificative, s-a solicitat ca toate entităţile interesate de subiectul acesta să-şi expună punctele de vedere, ca să nu existe ulterior nemulţumiri pentru că, într-un fel sau altul, se poate distorsiona piaţa". Domnia sa a precizat că, la acea dată, nu existau modificări faţă de forma iniţială, ceea ce înseamnă că eliminarea pragului la SIF-uri a dispărut din proiect, în ultimele două săptămâni.

Finanţele vor să reducă cvorumurile AGA de la BVB, prin lege

Finanţele vor să schimbe, prin varianta revizuită a proiectului de modificare a legii pieţei de capital, cvorumurile pentru Adunările Generale la operatorii de piaţă.

Potrivit variantei publicate vineri, condiţiile de cvorum şi de majoritate de vot necesare desfăşurării adunărilor generale extraordinare ale acţionarilor unui operator de piaţă şi adoptării hotărârilor sunt cele prevăzute în Legea nr. 31/1990, a societăţilor comerciale, adică cvorum de 25%, la prima convocare, şi 20%, la a doua convocare.

Finanţele nu ţin cont, însă, şi de prevederea Legii 31, potrivit căreia "în actul constitutiv se pot stipula cerinţe de cvorum şi de majoritate mai mari".

Pentru validarea AGEA BVB, trebuie să participe acţionari care deţin minimum 75% din acţiunile cu drept de vot (la prima convocare) şi minimum 50% din acţiunile cu drept de vot (la a doua convocare). Din acestă cauză, mai multe Adunări extraordinare nu au putut fi ţinute la Bursă. În anii trecuţi, unii acţionari au sabotat deliberat şedinţele, prin neparticipare, protestând faţă de subiectele propuse de conducerea BVB, unul dintre ele fiind schimbarea politici tarifare a BVB.

Propunerea Finanţelor este ca operatorii de piaţă să ia măsuri de modificare a statutelor sau actelor constitutive, astfel încât să reducă cvorumurile, nerespectarea acestei prevederi urmând să fie sancţionată cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei.

Ulterior, operatorii de piaţă pot stipula în actul constitutiv cerinţe de cvorum şi de majoritate mai mari, se mai arată în varianta revizuită a proiectului de lege.

De asemenea, Finanţele şi-au amintit, în ultimele două săptămâni, şi de brokeri, astfel că au propus modificări referitoare la capitalul minim al SSIF-urilor şi categorisirea acestora în funcţie de activităţile pe care le desfăşoară.

Opinia Cititorului ( 16 )

  1. doamna Adina poate reusiti sa primiti un raspuns de la ASF cum permit celor SIF1-5 si FP sa fie listate pe o bursa reglementata fara sa pregateasca pentru raportul financiar consolidat din primavara situatiile conform IFRS. E adevarat ca domnul doctor Mobius a spus faptul ca intrarea in UE nu reprezinta a big deal. "România e la fel de atractivă pentru investitori ca Uganda sau Botswana”, a declarat ieri Mark Mobius, şeful Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, într-un interviu pentru Pro Tv si incont.ro.

    "România este o piaţă marginală. Chiar dacă este membră a Uniunii Europene, asta nu înseamnă mare lucru din perspectiva pieţei de capital. Uitaţi-vă la Grecia! Are probleme mai mari cu datoriile decât o piaţă emergentă”, a spus Mobius." Cu siguranta domnia sa ar trebui sa cunoasca legile UE mai ales cand sucursula dumnealui a fost parte a unui program al Uniunii Europene."State Aid n° N 522/2008 - Poland 

    Regional 

    ad hoc 

    aid to Franklin Templeto

    n Investments Poland Sp z o.o. " Sper sa aiba timp la pensie sa savureze filmul cu Bastus :-) 

    1. Oare dr. Mobius le are si cu pastilutele?  

    Mai e si ticaloasa, dupa ce ca-i proasta.

    1. ponta ar putea pierde alegerile din cauza acestei proaste

      El e principalul vinovat. Ea face totul cu acordul/la comanda lui.

      Jos Ponta! 

      Esti si rau si nepoliticos; este doar nevinovata. 

    Toate aceste mișcări ar trebui cercetate ca și manipulare a pieței de capital de către ASF

    Dar din păcate ASF există doar pe hârtie și este plătită existența sa doar pentru a proteja interesele meschine ale unor ” jucători ” mari așa zișii Smart Money ! 

    Iar restul investitorilor sunt Dumb Money .....

    Restul este kan-kan bursier ...... 

    1. psd e psd nu e in stare sa duca ceva la bun sfarsit. incepe "en fanfare" si o lasa balta cand isi vede sacii in caruta, urmatoarea discutie la alegerile din 2016. poste dna sa mai "discute" ceva de off-shoruri...poate!

    poate aceasta sa fie greseala majoara pe care o face ponta...mult succes la alegerile de duminica...ai sustinerea actionarilor minoritari/fraieriti de la sifuri(si suntem milioane) dle ponta!!!

    1. Greseala majora, gandire minora. 

    Nu vreau sa apar pe nimeni , nu am nici un fel de simpatie pt Dragos Bilteanu dar am senzatia ca nu ati citit cu atentie Noua propunere din 7 noiembrie de modificare a legii 297. Punctul 4 si punctul 35 din Noua Varianta se refera la SIF-uri. La punctul 4 se spune ca se modifica art.129 din L297 prin majorarea pragului la 20% . La punctul 35, prin care se modifica art.286 ( care se refera clar la SIF-uri in legea 297 , se spune ca se micsoreaza cvorumul pt AGA Extraordinare conf. legii 31/1990, ceea ce este foarte important, si mai jos se spune clar ca aceste modificari adica prag 20% si cvorum la AGEA trebuie modificate in statutul SIF in termen de 30 zile de la publicarea legii. Daca am inteles eu gresit va rog sa ma corectati !

    1. Punctele 4 si 35 fac referire explicit la operatorii de piata

      M-am uitat la varianta de modificare din 7oct, cea care a starnit un mare entuziasm in piata referitor la pragul si cvorumul la SIF, si care a fost apoi retrasa. Si acolo prevederile care au starnit atunci entuziasm se refera la modificarea articolului 286, unde. Art 286 din 7oct se refera explicit la SIF-uri. In definitia legii 297 SIF-urie sunt operatori e piata. Deci , daca in Varianta din 7oct art.286 se refera la SIF-uri inseamna , logic, ca si in varianta din 7noiembrie articolul 286 se refera la SIFuri, chiar daca ele nu sunt numite clar asa. Atasez mai jos cateva randuri din Varianta din 7oct, cea retrasa.

      .... 

      34. Articolul 2861 se modifică şi va avea următorul cuprins: 

      “Art. 286(1 )- Orice persoană poate dobândi cu orice titlu sau poate deţine, singură ori împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat, acţiuni emise de către societăţile de investiţii financiare (S.I.F.) rezultate din transformarea fondurilor proprietăţii private, în conformitate cu prevederile legale în vigoare referitoare la societăți și piața de capital şi cu cele ale actelor constitutive ale respectivelor S.I.F..”  

      35. Se va introduce un nou articol, articolul 286(3), care va avea următorul cuprins: 

      „Art. 2863 - Pentru validitatea deliberărilor adunării generale extraordinare ale acţionarilor unei societăţi de investiţii financiare este necesară la prima convocare prezenţa acţionarilor deţinând cel puţin o pătrime din numărul total de drepturi de vot, iar la convocările următoare, prezenţa acţionarilor reprezentând cel puţin o cincime din numărul total de drepturi de vot. Hotărârile sunt luate cu majoritatea voturilor deţinute de acţionarii prezenţi sau reprezentaţi.” 

      Nu vreau sa ma lungesc prea mult , deci daca in varianta din 7oct MinFinante spune ca articolul 286 din L297se refera la SIFuri , logic si in varianta din 7Noiembrie art.286 se refera la SIFuri luate in general ca operatori de piata. Din pacate asa se scriu legile la noi cat mai confuz, clar se putea un pic mai bine.

      Modificarile respective au fost retrase, deci 2861 ramane la fel , iar 286-3 se refera la operatori.

      Intr-adevar, din modificarile aduse rezult ca ministerul finantelor nu prea stie clar c vrea sa faca si scrie dupa dictare 

      Am atasat aici tot art.286 din L297 asa cum este ea in prezent. Tot articolul 286 cu subpunctele de la 1 la 6 se refera in clar doar la SIF-uri. Asta inseamna ca si modificarea in Varianta Noua din 7noiembrie a art.286 ,subpunctul3 se refera la SIFuri.

      Aveti mai jos articolul 286 complet asa cum apare in legea 297: 

      Art.286.- (1) Prin derogare de la Legea nr.31/1990, în ceea ce priveşte acţiunile S.I.F. emise în conformitate cu art.4 din Legea nr.133/1996, aflate în proprietatea deţinătorilor iniţiali, depăşirea limitei stabilite de prevederile art.103 din Legea nr.31/1990 se poate face numai prin decizia S.A.I. sau a consiliului de administraţie, cu aprobarea C.N.V.M. şi în conformitate cu reglementările emise de aceasta. 

      (2) Acţiunile dobândite în condiţiile alin.(1) pot fi folosite, pe baza hotărârii consiliului de administraţie, cu avizul C.N.V.M., în scopul diminuării capitalului social sau al regularizării cursului acţiunilor proprii pe piaţa de capital. 

      (3) Prin derogare de la Legea nr.31/1990, modificările ce vor fi efectuate la actele constitutive ale S.I.F.-urilor, pentru încadrarea acestora în prevederile prezentei legi, vor fi înregistrate la oficiul registrului comerţului, în baza hotărârii consiliului de administraţie sau a S.A.I., după caz, ulterior obţinerii autorizaţiei prealabile emise de C.N.V.M. 

      (4) S.I.F.-urile au obligaţia să se încadreze în prevederile prezentei legi, în termen de maximum 18 luni de la intrarea în vigoare a acesteia. 

      (5) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, registrele independente au obligaţia înserierii şi numerotării tuturor acţiunilor emise de S.I.F.-uri. 

      (6) Consiliile de administraţie ale S.I.F.-urilor sunt obligate să convoace, în conformitate cu prevederile Legii nr.31/1990 şi ale alin.(5) al prezentului articol, adunările generale extraordinare ale acţionarilor, în scopul modificării actelor constitutive potrivit prevederilor prezentei legi, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a acesteia. 

      Art.287.- S.C. Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri - S.A. Sibiu, S.C. Bursa Română de Mărfuri - S.A., precum şi societăţile de brokeraj ale membrilor acţionari ai celor două burse, au obligaţia să se încadreze în prevederile prezentei legi, în termen de maximum 18 luni de la intrarea în vigoare a acesteia. 

    Comunicatele oficiale contradictorii privind SIF-urile , insotite de variatii abrupte ale preturilor actiunilor , indica cu claritate manipularea pietei de capital. Biata I.P. este o victima in acest scenariu. Mentinerea pragului de 5% arata ca mafia este deranjata de eventuala aparitie a unor investitori seriosi care sa cumpere volume mari de actiuni si sa strice in acest fel jocurile. Probabil ca printre oficiali sunt si actionari la SSIF-uri , asa cum era Videanu la celebra Equiti-invest,facand bani atat din detinerea in avans a unor informatii esentiale cat si din manipularea pietei. Toate firele duc la Ursache.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb