Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, astăzi, la începutul şedinţei Comitetului Executiv (CEx) al PSD în care va fi stabilită componenţa noului guvern, că a avut o relaţie bună cu actualul ministru al Sănătăţii, Florian Bodog, dar organizaţia Bucureşti o susţine pentru acest portofoliu pe Rodica Nasar, iar pentru Educaţie pe Ecaterina Andronescu, în timp ce pentru Cultură îl propune pe actorul George Ivaşcu. Ea a mai spus că organizaţia Bucureşti o susţine, de asemenea, pe Rovana Plumb pentru funcţia de premier.
"Am avut o relaţie profesională bună şi constructivă cu domnul Bodog, nu am ce să îi reproşez, dar noi ne-am dori să ocupe această poziţie Rodica Nasar, preşedinta PSD Sector 2. La fel cum propunerea noastră pentru Ministerul Educaţiei este Ecaterina Andronescu, iar pentru postul de ministru al Culturii îl susţinem pe actorul George Ivaşcu. Ne-am dori ca şi organizaţia PSD Bucureşti să aibă reprezentanţi în guvern", a declarat Primarul Capitalei.