Flamingo International a deschis ieri, la Galaţi, cea de-a 14-a unitate Flanco World din ţară. Noul magazin Flanco World reprezintă cea de-a doua unitate operată de Grupul Flamingo International în regiunea Moldovei şi face parte din strategia retailer-ului de a consolida reţeaua de magazine de mari dimensiuni operate sub conceptul Flanco World. Suprafaţa magazinului este de 1.200 metri pătraţi şi a implicat, din partea retailerului, o investiţie de 1 milion euro.
"Oraşul Galaţi este un centru comercial important din regiunea Moldovei, cu un potenţial foarte mare de dezvoltare, de aceea considerăm că este un punct strategic al extinderii reţelei Flanco World. Deschiderea noului magazin face parte din planurile noastre de a deschide şapte noi unităţi Flanco World în ultimul trimestru al anului, consolidând prezenţa reţelei în toate regiunile ţării", a declarat Mihaela Irimia, Sales Director Flamingo International.
Deschiderea noii unităţi la Galaţi ridică la 14 numărul magazinelor Flanco World operate la nivel naţional de către Flamingo International, care şi-a propus să deschidă 20 de unităţi Flanco World până la finalul anului 2007, cu o suprafaţă totală de vânzare de 55.000 mp.
Grupul Flamingo International activează pe piaţa din România din 1994, având ca principal obiect de activitate comerţul de produse IT&C, electronice şi electrocasnice, fiind în acest moment al doilea cel mai mare jucător de pe piaţa de profil. În prezent există 13 locaţii Flanco World în cele mai importante regiuni ale ţării, urmând ca până la sfârşitul anului 2007 să fie inaugurate încă 7 noi unităţi, ajungând astfel la un număr de 20 de magazine.
Din anul 2005, compania Flamingo International este cotată la Bursa de Valori Bucureşti.