Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023

T.B.
Companii / 29 februarie

Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023

Flix SE, furnizorul global de călătorii cu autocarul, a anunţat rezultatele sale financiare preliminare pentru anul 2023, se arată într-un comunicat al Flix SE, remis redacţiei. Flix raportează o creştere de 30% a venitului total în 2023 şi pentru prima dată, venitul anual total depăşeşte suma de 2 miliarde de euro - creşterea veniturilor depăşeşte procentul de 25% prognozat iniţial de companie, conform sursei.

Anul trecut, 81 de milioane de pasageri au călătorit spre mai mult de 5.600 de destinaţii, folosind serviciile FlixBus, FlixTrain, Greyhound şi Kamil Koç, potrivit sursei. Acest număr de pasageri reprezintă o creştere de 34% faţă de 2022. În plus, Flix a obţinut un EBITDA ajustat de 104 milioane de euro, în creştere cu 97 de milioane de euro faţă de 2022 - o marjă EBITDA ajustată de 5,2%, adaugă sursa.

"Rezultatele noastre anuale demonstrează că strategia pe care am urmat-o în ultimii 10 ani este cea potrivită," spune Andre Schwämmlein, Co-Fondator şi CEO al Flix, arată datele comunicatului.

"Performanţa de anul trecut consolidează povestea de succes a Flix, ca una dintre cele mai importante companii travel-tech la nivel global. Vom miza în continuare pe technologie şi digitalizare pentru a ne întări poziţia de lider în acest sector şi pentru a face călătorii sustenabile şi accesibile pentru cât mai multe persoane", a mai declarat Schwämmlein, transmite sursa.

Creştere puternică pentru toate serviciile Flix

Flix a înregistrat o performanţă operaţională şi financiară puternică pentru toate segmentele, inclusiv FlixBus, FlixTrain, cât şi pentru serviciile de mobilitate operate sub brandul Kamil Koç în Turcia şi Greyhound în America de Nord, arată datele comunicatului.

În Europa peste 55 de milioane de pasageri au călătorit cu Flix în 2023

În Europa, Flix raportează o creştere de 46% a veniturilor totale, ajungând la 1.186 de milioane de euro, relatează sursa. Această evoluţie a fost determinată de o creştere cu 41% a numărului de pasageri comparativ cu anul 2022, până la 55 de milioane. În 2023, Flix a lansat primele curse în Finlanda şi Grecia, conectând astfel toate ţările continentale din Uniunea Europeană, potrivit companiei.

Pentru piaţa din România, compania travel-tech a continuat să consolideze parteneriatele cu operatorii locali şi să crească numărul de destinaţii internaţionale, prin lansarea primelor curse spre Grecia, precizează sursa.

Prin parteneriatul cu Atlassib, unul dintre cei mai importanţi operatori de transport de persoane din România, FlixBus a reuşit să îşi extindă oferta de călătorie spre 50 de noi destinaţii din Italia, Franţa sau Germania, relatează compania.

Potrivit comunicatului, "Cererea pentru călătoriile cu autocarul este în creştere de la an la an. Pe plan local, similar cu trendul ascendent observat la nivel global, tot mai mulţi pasageri aleg autocarul şi apreciază flexibilitatea serviciilor noastre. Există un potenţial uriaş de dezvoltare şi de modernizare în acest sector, iar în 2024 avem şansa de a face transportul colectiv mai atractiv şi mai accesibil pentru pasageri, de a creşte conectivitatea între oraşe şi de a încuraja un mod de a călători mai prietenos cu mediul", a declarat Adrian Răşoiu, reprezentant FlixBus România.

FlixBus este prezent pe piaţa din România din anul 2016 şi oferă curse internaţionale directe din peste 100 de oraşe din România spre 15 ţări din Europa, transmite sursa.

America de Nord: Integrarea Greyhound în platforma Flix şi creştere cu 36% a numărului de pasageri

În SUA, Canada şi Mexic, 12 milioane de pasageri au călătorit cu FlixBus şi Greyhound în 2023, 36% mai mult decât în 2022. Venitul total a crescut cu 11%, ajungând la un total de 615 milioane de euro, susţinut de o gestionare îmbunătăţită a reţelei după integrarea Greyhound din februarie 2023 în platforma de rezervare Flix, arată datele comunicatului . Oferta Greyhound a fost complet mutată pe platforma Flix, permitând clienţilor să caute şi să rezerve uşor o reţea extinsă de autocare interurbane şi să călătorească în întreaga Americă de Nord, conform sursei.

Restul lumii

În pieţele din Turcia, Brazilia şi Chile, 14 milioane de oameni au călătorit cu autocarele FlixBus - cu 8% mai mulţi decât în 2022 - generând un venit total de 199 de milioane de euro,ceea ce reprezintă o creştere de 19% faţă de 2022, menţionează compania.

Expansiunea globală continuă

Odată cu lansarea serviciilor în Chile, în octombrie 2023, FlixBus este acum prezent în două dintre cele mai mari ţări din America Latină. Lansarea în Chile a fost una dintre cele mai reuşite intrări pe piaţă din istoria Flix, cererea pentru transportul cu autocarul depăşind chiar şi nivelul înregistrat în Europa, potrivit comunicatului. Mai mult, pentru a consolida succesul serviciilor în Brazilia, Flix şi-a extins oferta în cea mai mare ţară din America de Sud, adaugând în reţea 35 de noi oraşe, inclusiv Salvador şi Fortaleza, informează compania.

În plus, la începutul lui februarie 2024, FlixBus a anunţat lansarea operaţiunilor în India, cea de-a doua cea mai mare piaţă de transport cu autocarul[1] din lume, cu 200 de conexiuni către 46 de oraşe în fiecare zi, printre acestea fiind Delhi, Lucknow, Jodhpur şi Varanasi. Noi conexiuni, inclusiv în sudul ţării, sunt deja în planificare, precizează sursa indicată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb