FLORIN GEORGESCU: "România are nevoie de priorităţi clare de dezvoltare"

ALEXANDRU SÂRBU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 15 noiembrie 2013

"România are nevoie de priorităţi clare de dezvoltare"

Ţara noastră are nevoie de priorităţi şi orientări clare de dezvoltare, atât la nivel macroeconomic, cât şi la nivel microeconomic, susţine prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Florin Georgescu. "Competitivitatea unei ţări se măsoară printr-o combinaţie de 12 criterii, piloni, iar România se află acum pe locul 76 din 148 de ţări în ierarhia mondială a competitivităţii, în uşoară creştere faţă de anul trecut", a declarat domnia sa, care a continuat: "Aceasta este o veste relativ bună, dar trebuie să consolidăm pilonii la care suntem performanţi şi să identificăm soluţii de creştere în domeniile care pot deveni puncte forte şi unde suntem în a doua jumătate a clasamentului. Aici mă refer în special la zone precum eficienţa pieţei, instituţii, piaţa muncii, infrastructura, sofisticarea afacerilor şi inovarea unde România la aceste capitole se clasează mai jos de locul 97".

Oficialul Băncii Centrale a precizat că eforturile de consolidare economică pe care ţara noastră le-a făcut în ultimii ani au adus-o pe poziţia 47 în ceea ce priveşte stabilitatea macroeconomică, ceea ce, în opinia sa, înseamnă că există premisele pentru o dezvoltare sustenabilă, durabilă şi incluzivă.

Un sector economic în care realizăm performanţe semnificative la nivel internaţional este sectorul IT, a arătat Florin Georgescu, semnalând, însă, că piaţa locală este dominată de companii străine în domenii unde potenţialul nostru nu este suficient valorificat, precum agricultura şi industria alimentară.

Cei 12 piloni ai competitivităţii (n.r. cadrul instituţional, infrastructura, sistemele de sănătate şi educaţie primară, piaţa bunurilor, piaţa muncii, nivelul de sofisticare a afacerilor, inovaţia, cadrul macroeconomic, dimensiunea pieţei, sistemul de educaţie superioară şi perfecţionare, piaţa financiară şi pregătirea tehnologică) trebuie să se constituie în tot atâtea politici care să fie asumate atât la nivelul autorităţilor, cât şi la nivelul întreprinzătorilor, a subliniat prim-viceguvernatorul BNR.

"Vrem să avansăm, să creştem economic, să ne consolidăm poziţia pe harta comunitară ca urmare apare necesar să privim permanent prin prisma interesului naţional în contextul mai larg, al apartenenţei la Uniunea Europeană, interes care trebuie să fie baza de plecare în demersurile noastre pentru asigurarea echilibrului şi dezvoltării în plan economic şi social", a conchis Florin Georgescu.

Valentin Lazea: "România are o competitivitate mai slabă decât Bulgaria şi Turcia, din punct de vedere al PIB/locuitor"

Ţara noastră se clasează pe o poziţie mai joasă în clasamentul mondial al competitivităţii economiei decât în cel realizat pe baza dimensiunii Prodului Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor, în timp ce Bulgaria şi Turcia se clasează mai bine din punct de vedere al competitivităţii, decât din punct de vedere al mărimii economiei, a arătat economistul şef al BNR, Valentin Lazea. Astfel, dacă în topul competitivităţii România se află pe locul 76, în cel al dimensiunii PIB/locuitor ocupăm poziţia 69, precizează domnia sa. În schimb, Bulgaria se află pe locul 57 în topul competitivităţii şi pe locul 74 în cel al PIB/locuitor, iar Turcia pe locul 44 în clasamentul competitivităţii şi pe poziţia 60 în cel al PIB/locuitor, potrivit oficialului Băncii Centrale. "Acest lucru explică de ce oamenii de afaceri străini preferă Bulgaria sau Turcia în locul României, deşi PIB-ul pe cap de locuitor ne-ar da întâietate", afirmă Valentin Lazea. "Atunci o primă concluzie este că în context Central şi Est-European România nu stă prea bine, nu mai vorbesc să ne comparăm cu Franţa, Germania, Olanda şi aşa mai departe. Nici nu are rost să facem astfel de comparaţii", a continuat economistul şef al BNR.

O altă problemă semnalată de domnia sa este că ţara noastră se poziţionează, din punct de vedere al cerinţelor de bază, în urma unor ţări mai puţin dezvoltate, precum Bulgaria, Muntenegru, Macedonia şi Bosnia şi Herţegovina.

Valentin Lazea a adăugat: "Dacă rafinăm puţin analiza şi intrăm în cele trei grupe de indici, şi anume grupul specific cerinţelor de bază, care reuneşte primii patru indicatori, grupul bazat pe eficienţă, care cuprinde următorii şase indicatori, şi grupul economiilor definite de inovaţie şi sofisticare, care include ultimii doi indicatori, vedem nişte lucruri interesante. România, care în clasamentul mondial al competitivităţii este pe locul 76, stă mult mai prost la cerinţele de bază, şi anume instituţii, politici macroeconomice, infrastructură, ceea ce trebuie să aibă o ţară care începe să se pregătească pentru dezvoltare. Stă nu atât de rău la factorii de eficienţă, respectiv piaţa bunurilor, piaţa financiară, piaţa forţei de muncă. Iarăşi stăm foarte prost spre mizerabil la factorii de inovare şi sofisticare. Ştim foarte bine că în România se vine cu invenţii din străinătate, care se aplică aici".

Competitivitatea nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc care să contribuie la creşterea economică, şi nu trebuie privită doar ca un ansamblu de politici publice, ci ca unul de politici publice şi private.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4657
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3003
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9056
Gram de aur (XAU)Gram de aur368.9924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb