Cele mai mari salarii, de peste 11.000 lei, sunt în sectorul IT, astfel că facilităţile fiscale în acest domeniu, care sunt deja de 10 ani de zile, şi-au atins maximumul, a afirmat astăzi, Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR), informează Agepres.
Potrivit informaţiilor vehiculate în spaţiul public, reprezentanţii Guvernului iau în calcul eliminarea facilităţilor fiscale pentru angajaţii din unele sectoare precum agricultură şi industria alimentară, construcţii, IT.
"INS-ul a dat ieri publicităţii salariile medii. Salariile medii brute din construcţii sunt undeva la 5.000 lei, adică nu sunt nişte salarii extraordinare, după urma cărora mai poţi să mai iei în continuare taxe şi impozite. Cele mai mari salarii, de peste 11.000 lei, sunt în sectorul IT - şi aici suntem de acord cu toţii că această facilitate, care e deja de 10 ani de zile, şi-a atins maximumul. În momentul în care salariile din IT sunt pe locul I în economie, e clar că nu mai e nevoie de această facilitate. O facilitate e creată pe o perioadă limitată de timp, să ajuţi un sector care din diverse motive nu performează. Aici cred că trebuie analizat, trebuie văzut încă o dată dacă mai sunt necesare - şi putem să discutăm orice tip de măsură de la 1 ianuarie", a menţionat Florin Jianu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Conform unui sondaj al CNIPMMR, opt din zece IMM-uri nu sunt de acord cu eventualele modificări ale Codului fiscal, iar printre măsurile care ar avea cel mai mare impact negativ se numără creşterea valorii TVA, renunţarea la cota unică şi renunţarea la facilităţile CASS pentru construcţii şi agricultură.
CNIPMMR a subliniat că eventualele modificări ale Codului fiscal ar urma să intre în vigoare de la 1 septembrie 2023, aşa cum se vehiculează în spaţiul public.
Pe lângă consecinţele economice, el a atras atenţia că vor fi şi consecinţe sociale, pentru că vom vedea "o escaladare a extremismului şi a neînţelegerilor sociale".
"De ce sectoare vorbim? Ce tipuri de angajaţi sunt în aceste sectoare? Sunt cei mai vulnerabili angajaţi. În construcţii şi în agricultură cine lucrează? Bogaţii României lucrează în construcţii şi în agricultură? Ce fel de angajaţi avem acolo? Hai să nu îi aruncăm pe aceşti oameni în braţele extremismului social, pentru că astea-s consecinţele. În afară să atragem atenţia, întreprinzătorii ce pot să facă? Atributul ieşitului în stradă este al sindicatului, nu al patronatelor", a menţionat Florin Jianu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.07.2023, 18:36)
MENTINETI DEOCAMDATA FACILITATILE FISCALE DOAR IN AGRICULTURA/ALIMENTATIE.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.07.2023, 09:54)
ITistii sunt niste milogi care, desi au salarii uriase, cersesc si 10% scutirea de impozit. Sa le fie rusine. Cata nesimtire.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.07.2023, 19:39)
Domnul Jianu, fost funcționar mărunt la Camera de Comerț Constanța are ceva interese personale prin construcții. A ajuns sa compare salariul unui ITist cu cel al unui zidar! Cât a învățat un ITist și ce valoare adăugată produce comparativ cu un zidar, domnule Jianu? Iar salariile în construcții sunt mici pentru ca dezvoltatorii imobiliari nu se mai satura de profit! Dacă ești corect, domnule Jianu, compara profitul unei companii din IT cu profitul unui dezvoltator imobiliar și luminează-ne și pe noi! Sigur dezvoltatorii imobiliari au profit mult mai mare decât patronii companiilor din IT și ar putea sa plătească taxele pentru a nu scădea salariile nete ale angajaților. Considera ca azi ești iar funcționar la Camera de Comerț Constanța și reprezinți, corect, toți membrii, din toate domeniile. Eu nu sunt ITist, dar te-am cunoscut la Camera de Comerț. Nu cred ca ai putea sa ma privești în ochi și să-mi repeți ce este menționat în articol.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.07.2023, 13:41)
vor sa spuna ca deflat: salariile in termeni reali in IT se tot DEFLEAZA / Stagneaza din cauza concurentei pe domeniu.
s c c r e t