FLORIN JIANU, CNIPMMR: "IMM-urile premiate în Topul Naţional al Firmelor Private însumează o cifră de afaceri de 10 miliarde de lei"

LARISA BĂNICĂ
Ziarul BURSA #Companii / 26 octombrie 2016

"IMM-urile premiate în Topul Naţional al Firmelor Private însumează o cifră de afaceri de 10 miliarde de lei"

Jianu: "A venit vremea ca mediul de afaceri să spună ceea ce este de făcut, nu mediul politic"

"România are o forţă puternică în antreprenoriat"

Firmele private mici şi mijlocii din ţara noastră, premiate, ieri, în cadrul evenimentului Topul Naţional al Firmelor Private din România, aflat la a XXIV-a ediţie, au realizat o cifră de afaceri cumulată de zece miliarde de lei, în timp ce profitul brut înregistrat depăşeşte un miliard de lei, a declarat, ieri, Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

Domnia sa a continuat: "Topul firmelor reprezintă o constantă, fiind cel mai vechi eveniment din acest domeniu. De-a lungul anilor, am acordat peste 16.000 de premii şi am avut 7.500 de firme participante. În acest an, firmele participante premiate angajează peste 26.500 de oameni".

Şeful CNIPMMR a amintit lansarea Cartei Albe a IMM-urilor, în care sunt inserate o serie de probleme cu care se confruntă mediul de business: "Mediul de afaceri din ţara noastră trebuie ajutat de stat, prin măsuri ce vizează debirocratizarea, stimularea forţei de muncă şi finanţarea IMM-urilor. Totodată, trebuie să devină din ce în ce mai important şi este nevoie de înfiinţarea unui Consiliu Consultativ care să funcţioneze pe lângă autorităţi locale, pe lângă primari. Un lucru foarte important este deschiderea de birouri de investiţii la Consiliile judeţene, respectiv primării".

Preşedintele CNIPMMR a subliniat ideea că, după 25 de ani în care mediul politic a transmis mediului de afaceri ce să facă, acum a sosit vremea ca mediul de afaceri să-şi spună punctul de vedere: "Participanţii la un alt eveniment pe care noi l-am realizat în acest an, «Invest in Romania», au ajuns la concluzia că atragerea de investiţii fie ele autohtone, fie străine, este foarte importantă. Cred că, după 25 de ani de când mediul politic ne-a spus ce avem de făcut, cred că a venit vremea ca noi, mediul de afaceri, să spunem ceea ce vrem să facem. În acest sens, am întocmit Programul de Guvernare al mediului de afaceri, document împărţit pe şapte capitole, care are aproximativ 100 de măsuri. Amintesc două dintre ele: Legea debirocratizării, în care cerem ca statul să nu mai solicite documente întreprinzătorilor, pe care deja le deţine, şi o Lege a prevenţiei, prin care cerem statului să nu mai amendeze întreprinzătorii fără a face o măsură de prevenţie. Mediul de afaceri are nevoie de un parteneriat, de prevenţie din partea statului. Una dintre temele principale ce trebuie abordate este cea a antreprenoriatului. România are o forţă în antreprenoriat, fiind o ţară cu un mediu antreprenorial dinamic, cu o contribuţie consistentă pentru economie. Fără valoarea adăugată pe care o aduc întreprinderile, nu ar exista o funcţionare corespunzătoare a celorlalte domenii: educaţie, sănătate, apărare etc. Astfel, susţinerea întreprinderilor trebuie să se transforme într-o preocupare permanentă atât pentru mediul guvernamental, cât şi pentru cel non-guvernamental".

Topul Naţional al Firmelor Private din România a fost organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), în parteneriat cu Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA). Cu această ocazie au fost recunoscute meritele întreprinzătorilor şi promovate cele mai performante întreprinderi ale anului 2015.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Preventie DA

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb