Propusa uniune bancară din Europa trebuie să fie finalizată rapid, conform afirmaţiilor făcute ieri, la Paris, de Christine Lagarde (foto), directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI).
"Ne gândim foarte mult la zona euro ca la un vapor frumos care a fost construit, antrenat pentru ape calme, dar care nu este complet finalizat pentru cele dure", a spus Lagarde, adăugând: "Mai trebuie făcute multe lucruri în legătură cu această uniune bancară. Dacă am acum un mesaj, acela este că această parte specială a vaporului trebuie finalizată, completată, iar esenţială este viteza cu care va fi realizată".
Parlamentul European ar putea însă amâna adoptarea noilor norme care îi vor permite Băncii Centrale Europene (BCE) să supravegheze băncile din regiune, conform unor oficiali citaţi de agenţia Reuters. Potrivit acestora, ameninţarea vine din faptul că legislativul UE a cerut ca BCE să fie mai responsabilă în faţa parlamentarilor europeni, în noul său rol, ceea ce nu este pe placul preşedintelui BCE, Mario Draghi.