Ford a produs 1,5 milioane de motoare EcoBoost 1 litru la Craiova

S.B.
Companii / 12 martie 2021

Sursa foto: Ford România

Sursa foto: Ford România

Ford România anunţă vineri atingerea pragului de 1,5 milioane de motoare EcoBoost 1 litru fabricate la uzina din Craiova, de la lansarea producţiei acestuia în 2012, informează Agerpres.

Potrivit sursei citate, motorul EcoBoost 1 litru cu numărul 1.500.000 produs la Craiova va echipa un model Ford Puma ST Line fabricat pentru un client din Craiova.

Motorul de un litru EcoBoost a fost proiectat la centrele tehnice Ford din Dunton (Marea Britanie) şi Merkenich (Germania), iar din 2012, acesta se construieşte la fabricile Ford din Craiova şi Koln (Germania).

Ford Craiova produce în prezent motorul EcoBoost de un litru în versiunile mHEV 125CP şi 155CP, dar şi în versiunile tradiţionale non-mHEV, de 95CP, 100CP şi 125CP. Aceste versiuni echipează o varietate de vehicule Ford, precum Puma, EcoSport, Fiesta, Focus, dar şi vehicule comerciale precum Tourneo Connect, Tourneo Courier şi Transit PHEV, ajungând la clienţii Ford din întreaga lume.

"Lansarea motorului de un litru EcoBoost a reprezentat o adevărată revoluţie în industria auto. Sunt foarte mândru că primul motor a ieşit de pe linia de producţie în timpul mandatului meu în funcţia de director al Uzinei de Motoare Craiova", a declarat Ian Pearson, preşedintele Ford România.

Motor EcoBoost de un litru a adunat numeroase premii de la lansarea sa pe piaţă în 2012, inclusiv 11 premii internaţionale la competiţia IEPOTY (International Engine and Powertrain of the Year), fiind recunoscut pentru eficienţa consumului de carburant şi performanţele sale calitative.

"Atingerea pragului de 1,5 milioane de motoare EcoBoost produse la Fabrica din Craiova reprezintă cu adevărat un moment extraordinar pentru noi, un moment de mândrie pentru întreaga echipă a Uzinei de Motoare. În prezent, lucrăm în 3-4 schimburi pentru a susţine producţia zilnică de peste 1700 de motoare. La fiecare 42 de secunde, un motor este asamblat pe liniile noastre de producţie de la Craiova", a declarat Nicolae Gavrilă, Directorul Uzinei de Motoare Ford Craiova.

Motorul EcoBoost de un litru este primul motor cu trei cilindri din lume care dispune de tehnologia de dezactivare a primului cilindru, oprind automat unul dintre cilindrii motorului în situaţiile în care acesta nu necesită putere maximă, ca de exemplu coborârea în pantă sau la viteze de croazieră. Sistemul poate decupla sau recupla un cilindru în 14 milisecunde.

În anul 2020, mai mult de jumătate din autoturismele Ford vândute la nivel european au fost echipate cu acest motor.

Ford Craiova are în acest moment peste 6000 de angajaţi care lucrează atât pentru producţia de vehicule cât şi pentru cea de motoare. Aproximativ 1100 dintre aceştia lucrează doar la uzina de motoare în 3 şi 4 schimburi pentru a face faţă cererii actuale de pe piaţă.

De la preluarea din martie 2008, Ford a investit peste 1,5 miliarde de euro pentru a transforma uzina din Craiova într-o fabrică de ultimă generaţie. Din această sumă, aproximativ 300 de milioane de euro au fost investiţi doar în modernizarea Secţiei de Producţie Motoare.

Ford Motor Company este o companie globală cu sediul la Dearborn, Michigan. Compania proiectează, produce, comercializează şi furnizează o gamă completă de maşini Ford, camioane, SUV-uri, vehicule electrificate şi vehicule de lux Lincoln, furnizează servicii financiare prin Ford Motor Credit Company şi preia poziţii de conducere în electrificare, soluţii de mobilitate, inclusiv servicii de auto-conducere şi servicii conectate. Ford numără aproximativ 186.000 de angajaţi în întreaga lume.

Ford Europa produce, comercializează şi oferă service pentru vehiculele sub marca Ford în 50 de pieţe individuale şi are aproximativ 43.000 de angajaţi la facilităţile proprii şi asocierile în participaţiune consolidate, şi aproximativ 58.000 când sunt luate în considerare entităţile neconsolidate. În plus faţă de Ford Motor Credit Company, operaţiunile Ford Europa include Divizia Ford de Relaţii cu Clienţii şi 14 unităţi de producţie (10 deţinute integral şi 4 asocieri în participaţiune neconsolidate). Primele maşini Ford au fost livrate în Europa în 1903, acelaşi an în care a fost fondată compania Ford Motor Company. Producţia europeană a început în 1911, potrivit Agerpres.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. De la preluarea din martie 2008, nu sa respectat contractul de privatizare,

    statul trebuia sa preia fabrica si sa o privatizeze din nou 

    au disparut activele care trebuia intoarse la stat conform contractului,  

    angajati multi, dar pe salariu minim pe economie (mai rau ca la sc gogu srl) 

    mai nou se externalizeaza forta de munca catre alte firme,  

    care ofera conditii contractuale minime lucratorilor

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb