FOST LIDER SINDICAL, CONDAMNAT PENTRU CORUPŢIE  Marius Petcu - şapte ani de închisoare cu executare

Ziarul BURSA #Anticorupţie / 13 februarie 2013

Fostul lider sindical Marius Petcu a fost condamnat definitiv, ieri, la şapte ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, după ce ar fi primit aproape 1,4 milioane de lei de la administratorul unei firme, în schimbul atribuirii unui contract pentru lucrări la un centru din Snagov.

Doi din cei trei magistraţi din completul de judecată au respins ca nefondat recursul declarat de Marius Petcu, fost lider al CNSLR-Frăţia şi al Federaţiei Sanitas, unul dintre magistraţii din completul de judecată având o opinie separată în cauză şi dispunând admiterea recursului procurorilor şi pe cel al lui Petcu, casarea sentinţei din 22 mai 2012 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

După rejudecare, instanţa a dispus retragerea acuzaţiei de formă continuată a infracţiunii.

Potrivit Mediafax, judecătorul Tribunalului Bucureşti arăta, în motivarea deciziei din 8 decembrie 2011, că Marius Petcu este lacom de bani, deşi are o avere impresionantă, este lipsit de scupule şi a avut o atitudine nesinceră, aspecte ce necesită stabilirea unei pedepse exemplare.

Tribunalul a dispus la acel moment ca, timp de zece ani după executarea pedepsei, Marius Petcu să aibă interdicţie de a alege şi de a fi ales în cadrul autorităţilor publice, să ocupe o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat sau o funcţie sindicală, apreciind că gravitatea faptei acestuia reclamă ca fostul lider sindical să fie îndepărtat din mişcarea sindicală pe durata maximă prevăzută de lege.

În 24 martie 2011, a fost prins luând mită 40.000 de euro de la Petre Scrieciu, sumă ce ar fi reprezentat o parte din banii ceruţi pentru ca firma omului de afaceri să execute lucrările Centrului de educaţie, perfecţionare şi recreere - Snagov.

Procurorii au stabilit că, în perioada septembrie 2009 - martie 2011, în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas, Petcu ar fi primit de la Petre Scrieciu, denunţător în cauză, sume de bani totalizând 1.398.400 lei.

De asemenea, Marius Petcu ar fi primit de la Scrieciu, prin intermediar, un imobil situat în staţiunea Predeal, în valoare de 535.165 de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb