Fostul director al "Poştei Române" Dan-Mihai Toader, urmărit penal pentru luare de mită

Andrei Stan
Anticorupţie / 3 octombrie 2017

Dan-Mihai Toader

Dan-Mihai Toader

Dan-Mihai Toader, fost director al Companiei Naţionale "Poşta Română", aflat în prezent în detenţie, este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru luare de mită şi complicitate la spălare de bani, informează un comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

În acelaşi dosar, Ovidiu Prisecari şi Georgeta Constantinescu, foşti administratori ai unor societăţi comerciale, au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani.

În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt: "Inculpatul Toader Dan-Mihai, în calitate de director general al Poştei Române a primit, în cursul anului 2008, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei firme cipriote de software, suma de 1.600.000 de euro, pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu astfel încât firma respectivă să primească un contact de achiziţie publică.

De menţionat este faptul că programele informatice vândute de firma respectivă către C.N. Poşta Română S.A. cu suma de 6.583.000 de euro au costat în realitate 500.000 de euro".

Potrivit anchetatorilor, din suma respectivă firma cipriotă a transferat 3.885.000 de euro în conturile deschise la o bancă din Elveţia de trei companii offshore, controlate, în calitate de beneficiari reali, de către Ovidiu Prisecari şi Georgeta Constantinescu.

"De aici, cei doi inculpaţi au transferat 1.600.000 de euro, reprezentând mita destinată directorului general al Poştei Române, într-un cont deschis de o societate românească la o bancă din Austria, restul de 2.285.000 de euro au fost transferaţi în conturile din Elveţia a altor două firme offshore, de asemenea controlate de inculpaţii Prisecari Ovidiu şi Constantinescu Georgeta", se arată în comunicat.

Procurorii mai susţin că, din suma de 1.600.000 de euro, primită cu titlu de mită, Dan-Mihai Toader a ordonat administratorului societăţii respective efectuarea mai multor plăţi, în valoare de peste 500.000 euro, privind printre altele achiziţionarea unui imobil în Grecia şi achitarea taxelor de şcolarizare pentru copii săi.

Ovidiu Prisecari şi Georgeta Constantinescu sunt prezentaţi astăzi Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

DNA aminteşte că, în anul 2015, Dan-Mihai Toader, alături de alţi trei angajaţi cu funcţii de conducere din Compania Naţională "Poşta Română", a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 8 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, comisă în legătură cu încheierea unor contracte de achiziţie produse software.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb