Fostul ministru de finanţe Bogdan Drăgoi şi-a depus candidatura pentru unul dintre cele patru locuri libere din Consilului de Administraţie al SIF Banat-Crişana (SIF1), pentru care urmează să fie organizate alegeri, în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor din 2 martie.
AGA are loc în contextul în care Autoritatea de Supraveghere Financiară le-a retras avizele lui Dragoş Bîlteanu şi Najib Lakis, în urma arestării lor preventive, şi după ce Ali Lakis şi Adrian Petreanu au demisionat din Consiliul de Administraţie.
Dosarele de candidatură au fost aşteptate până ieri, ora 16.00, iar în concurs s-au înscris 14 persoane, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul companiei.
Bogdan Drăgoi a fost consilier al preşedintelui Traian Băsescu, în perioada mai 2012 - decembrie 2014, după mandatul scurt de ministru de finanţe, în perioada februarie-mai 2012. Anterior, domnul Drăgoi fusese secretar de stat în Ministerul Finanţelor.
Un loc în CA-ul SIF1 mai doresc şi Grigore Chiş, directorul general al SSIF Broker, dar şi Mihai Buliga, preşedintele SSIF Broker.
Pe lista de candidaţi s-au mai înscris Augustin Dănilă, preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Energia Eoliană Montana, care spune că doreşte să reprezinte acţionarii minoritari în CA, Cătălin Dobrescu, manager tranzacţii la SIF Banat-Crişana, Laviniu Beze, preşedintele Asociaţiei Investitorilor pe Piaţa de Capital, Mircea Oancea, director general la Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private, avocatul Octavian Avrămoiu, expertul judiciar Daniela Arieta Săbău, Mariana Cornelia Costinaş, manager sucursala Cluj a SIF Banat-Crişana, Dan Weiler, consultant independent şi preşedinte al Conpet, Adrian Henorel Niţu, fost deputat în perioada 2008-2012, Ionel-Marian Ciucioi, preşedintele Vrancart Adjud, şi Adrian Mitroi, director executiv financiar Nextebank România.
La Adunarea Generală a SIF 1 sunt îndreptăţiţi să participe acţionarii înregistraţi la 2 februarie.
ASF a cerut conducerii SIF1 convocarea acţionarilor în termen de 30 de zile, la scurt timp după arestarea lui Dragoş Bîlteanu şi a lui Najib Lakis, acuzaţi de delapidarea SIF-ului şi manipularea pieţei de capital.
Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a respins, ieri, ca nefondată, cererea lui Dragoş Bîlteanu de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu.
În referatul de arestare, anchetatorii au susţinut că Dragoş Bîlteanu deţinea concertat, împreună cu alţi acţionari, peste 25% din acţiunile SIF1, controlând, astfel, compania. Titlurile ar fi deţinute prin Oshia Holdings Limited (4,99%), Aris Capital SA (4,55%), Macelia Investments Limited (4,4%), Monticlifti Management Limited (2,53%), Torch Invest SA (2,51%), Smart Capital Investments (4,45%) şi SIF Muntenia (2,18%).
Înainte de AGA, ASF va trebui să decidă dacă se impune limitarea dreptului de vot al grupului identificat de procurori că acţionează concertat.
1. Concertarea si tradarea !
(mesaj trimis de Theraflu în data de 28.01.2015, 08:19)
Un moment bun de a vedea concertarea de la sif-uri !
Cine pe cine a propus ? Esalonul doi al incarceratilor preventiv este pe lista !
Nu propune nimeni de la reprezentatii fondurilor de pensii s.a.m.d. actiune impotriva admnistratorilor si recuperarea prejudiciilor ?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2015, 08:25)
Fondurile de pensii au vandut acum mult timp SIF1 - ei sunt mult mai prudenti decat micii investitori. Volumele mici din piata arata adevaratul interes de care se bucura SIF1 chiar si dupa arestarea lui Bilteanu.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de actionar SIF1 în data de 28.01.2015, 08:54)
Nu esalonul 2 al incarceratilor, ci cateii si lingusitorii incarceratilor sunt pe aceasta lista si vor fi probabil votati. Practic lui Bilteanu & Co nu-i trebuie decat doua persoane si are majoritatea in CA.
Persoanele acestea sunt: Ionel Ciucoi in mod sigur si Grigore Chis. Restul oricum nu mai contyeaza.
Astept si eu ca administatorii sa citeasca Legea 31 si sa realizeze ca ei sunt cei care trebuie sa solicite in numele SIF1, recuperarea prejudiciului creat, altfel, se fac partasi cu delapidatorii. Acelasi "mare secret" este valabil si pentru doamnele directoare in functie de la SIF1.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de ARC în data de 28.01.2015, 08:55)
Gruparea de interese care au impartit SIF-urile este inca activa chiar daca unii exponenti au momentan probleme. Grupul este in continuare la putere si-si coordoneaza activitatea astfel incat sa-si mentina pozitiile castigate. Acum lupta se da pentru redesenarea limitelor sferelor de influenta ale guparilor care vor ajunge la un nou echilibru si ulterior vor continua aceeasi politica de delapidare a SIF-urilor sub masca unor investitii necesare pentru noi directii de dezvoltare generate de lipsa de resurse de pe piata nationala de capital.
In acest moment 3 SIF-uri sunt angrenate intr-un proces de retrasare a sferelor de interes (SIF1; SIF2 si SIF4). De asemenea, se incearca acelasi proces si cu SIF3 prin racolarea lui Fratila. Racolarea lui Fercala nu a dat roade fiindca grupul nu s-a inteles inca cu Fercala si grupul acestuia. Nici SIF5 nu este lipsit de interes dar aici lucrurile sunt putin mai complicate deoarece in aceasta zona actioneaza un grup distinct care a avut si are in continuare interese clare si sprijin puternic astfel incat nu se pune inca problema unor actiuni in forta....ceea ce nu inseamna ca nu se ascut sabiile....
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Traian Nervosu' în data de 28.01.2015, 09:12)
ASF sa solicite ca toate voturile exprimate in AGA sa fie arhivate pentru minim 5 ani de la data AGA iar votuirle exprimate de toti actionarii (in special actionarii nstitutionali) care la data AGA au detinut minim 1% din totalul voturilor exprimate in AGA (nu din CS!!!) sa fie publicate in mod obligatoriu pe saitul fiecarui SIF. Votul actionarilor nu este secret si el trebuie adus la cunostinta tuturor actionarilor pentru ca acestia sa-si poata evalua corect interesele in raport cu celelalte grupuri de interese care se manifesta la nivelul fiecarui SIF. este incorect ca aceste informatii sa fie apanajul exclusiv al administratorilor de SIF-uri care sa-si cumpere pozitiile prin traficarea acestor informatii si prin implicarea SIF-urilor in tot felul de lupte intestine intre actionarii "buni" si actionarii "rai", lupte de genul celor purtate de SIF5;SIF2 si SIF1 cu Chelu; SIF4 cu Iaciu; SIF3 cu Fratila; SIF5 cu Pogonaru sau de BT cu SIF1...miscarea care a condus la coalizarea unor grupuri in vederea debarcarii lui Cuzman. Toate aceste lucruri ar trebui sa fie transparente fiind dreptul tuturor actionarilor de a cunoaste modul in care se formeaza vointa sociala la SIF-uri si resorturile interne ale fiecarui actionar atunci cand se pozitioneaza in AGA, in special cand este vorba de actionarii institutionali.
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2015, 12:35)
La SIF1 n-a fost "debarcarea" lui Cuzman, a fost vanzarea - pe bani foarte multi! - de catre Cuzman si ai lui catre Bilteanu si ai lui, dintre care unii sunt aceeasi (vezi nume de prin conducerile executive si administratori la SIF1, SIF 4 si SAI Muntenia).
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2015, 15:03)
hai sa-i numimcu prenume si nume
SIF1 Gabriela Grigore, Ioan Stancu, Ioan Cuzman
SIF4 Emil Cazan, Marius Pantea
SAI MUNTENIA: Danut Porumb
...am omis pe careva???
2. actionar brk
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2015, 09:15)
Faptele arata ca unde a fost chishea s-a ales "prafu' ",si totusi e ft curios,de ce se insista cu protejarea acestui EXCROC NENOROCIT,stiindu-se suveicile aplicate de el ,la brk,unde practic a "stors" toti banii din acest SSIF,si el este inca sustinut,astia care il sustin ori sunt prosti,ori sunt mai nemernici ca el,pur si simplu nu exista explicatii normale cind pui un asemenea specimen,sef la SIBEX,apoi il si propui administrator la SIF1,cind el ca sef, a sustras din banii societatii la care e salariat . Cit mai tine magaria cu protejarea acestui no name
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2015, 09:24)
Chis la BRK a terminat treaba si vrea la SIF1. In citiva ani BRK a ajuns cu activele praduite si pierderi de zeci de milioane. Voteaza Chis actionar SIF1 dupa care poti dormi liniștiti FNI Chis lucrează pentru tine.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2015, 20:32)
Nu intelegeti?! Chis vine pe filiera Gabi Filimon
Poate sapa cineva mai adac sa vedeti de cat timp sunt in tovarasie. .
4. Baietii de la Secu
(mesaj trimis de doru în data de 28.01.2015, 09:34)
Adica sa se inlocuiasca un mafiot securist cu un alt mafiot securist ca Dragoi, fiul unui securist comunist