Mărirea numărului de echipe participante la Campionatul Mondial se transformă într-o bătălie între Europa şi restul continentelor, implicit între UEFA şi FIFA. Ieşite din lumina, nedorită, a reflectoarelor justiţiei, cele două foruri sunt pe cale să revină în atenţie, de această dată cu un scandal "semi-sportiv", care, evident, are şi o componentă financiară.
Preşedintele UEFA, Alexander Ceferin, a ieşit la atac după ce şeful FIFA, Gianni Infantino, s-a lansat într-o campanie de promisiuni făcute federaţiilor din Africa şi Asia, legate de sporirea numărului de ţări prezente la turneul final al Campionatului Mondial din 2026. Ceferin a spus răspicat care sunt pretenţiile UEFA în acest sens, într-un interviu pentru New York Times: "Şaisprezece echipe şi fiecare echipă europeană în grupe diferite este linia roşie. Asta se va întâmpla sau vom face lucrurile să se complice. (...) Spun că ar trebui să fim realişti. Să spunem că am dori jumătate din locurile la Cupa Mondială mi se pare prea arogant". În 2026, turneul final se va derula cu 48 de echipe repartizate în 16 grupe de câte 3 echipe, de unde primele 2 din fiecare grupă vor avansa în şaisprezecimi. Repartizarea locurilor la CM 2026 se va stabili în luna mai la Congresul FIFA din Bahrain.
Dacă federaţiile naţionale din Africa au întâmpinat cu entuziasm anunţul măririi numărului de echipe, în Europa, conducerea Asociaţiei Europene a Cluburilor (ECA), din care fac parte 220 de cluburi de pe continent din 53 de asociaţii naţionale, a criticat deschis această decizie. Karl-Heinz Rummenigge, preşedintele ECA, consideră că în luarea deciziei componenta politică a primat: "Este o decizie care a fost luată din motive politice mai degrabă decât din motive sportive şi este regretabil. Repetăm că nu suntem în favoarea extinderii Mondialului. Nu vedem de ce ar trebui schimbat actualul sistem cu 32 de echipe care a dovedit că este cea mai bună formulă. Se pune întrebarea de ce trebuie acţionat în grabă când mai sunt 9 ani înainte de a pune în aplicare un nou format, fără a implica părţile (printre care cluburile) ce vor fi afectate de această schimbare."
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, are însă argumente foarte "palpabile" care să îi susţină deciziile: "FIFA va obţine mai mulţi bani crescând numărul participantelor la Cupa Mondială şi datoria sa este să reinvestească aceşti bani din nou în fotbal. Estimările preliminare sunt de un plus de 640 de milioane dolari reprezentând beneficii conform noului format. Această sumă va fi suficientă pentru a construi 1.100 de terenuri de fotbal sau 1.300 de centre de pregătire sau cumpărarea de echipament pentru 64.000 de echipe". Infantino vrea ca ediţia 2026 a Cupei Mondiale să fie găzduită de mai multe ţări şi recomandă ţărilor gazdă să nu mai investească în construcţia de stadioane care nu vor fi utilizate după încheierea competiţiei.