FRANCISC 1, PRIMUL PAPĂ DIN AMERICA LATINĂ "Lumea Nouă" a ajuns la Vatican după 500 de ani

OCTAVIAN DAN
Ziarul BURSA #Miscellanea / 15 martie 2013

Cardinalul Jorge Mario Bergoglio are 76 de ani, s-a născut în Argentina, dar provine dintr-o familie de italieni.

Cardinalul Jorge Mario Bergoglio are 76 de ani, s-a născut în Argentina, dar provine dintr-o familie de italieni.

Creştinii catolici au un nou Papă în persoana argentinianului Jorge Mario Bergoglio. Cel mai urmărit coş din lume a scos fumul alb, la puţin timp după ce pe el s-a odihnit un pescăruş, miercuri seară, pe 13.03.2013.

Cardinalul Jorge Mario Bergoglio are 76 de ani, s-a născut în Argentina, dar provine dintr-o familie de italieni. Noul papă şi-a luat numele de Francisc în onoarea Sfântului Francisc din Assisi, deoarece acesta îi iubea pe cei săraci, a declarat un purtător de cuvânt al Vaticanului, Tom Rosica, fiind primul iezuit care ajunge în scaunul papal. Monseniorul Iacob Ieronim, vicar de Dobrogea, spune că alegerea noului Papă a fost un moment de bucurie, dar şi un element de surpriză, iar numele ales de acesta, Francisc, "sărăcuţul din Assisi", reprezintă şi un program de viaţă, printre preocupările acestuia fiind şi aceea pentru oamenii săraci. Francisc este primul papă din America, primul care este iezuit şi primul non-european de la Grigore al III-lea în secolul al VIII-lea, care era născut în Siria. Pentru America Latină, continentul cu cei mai mulţi catolici din lume, aceas-ta este o mare victorie, mai ales că mulţi ani "Lumea Nouă" s-a considerat marginalizată de către Biserica Catolică. "Cardinalii au venit să mă caute la capătul lumii", a declarat noul Suveran Pontif, după care a ros-tit rugăciunea "Tatăl nostru" şi a binecuvântat mulţimea adunată în Piaţa San Pietro.Francisc I a lansat un apel la "fraternitate", "prietenie", "dragos-te" şi "evaghelizare" în cadrul Bisericii. "Rugaţi-vă pentru mine şi daţi-mi binecuvântare", le-a cerut Francisc I credincioşilor.

Ieri dimineaţă, Papa a sosit la Bazilica romană Sfânta Maria cea Mare, pentru o rugăciune privată, în cadrul primei sale apariţii în public la o zi după ce a fost ales. Papa a sosit cu un convoi mic, de două maşini, însoţit, între alţii, de către Georg Gänswein, secretarul privat la predecesorului său, Benedict al XVI-lea, totodată Prefectul Casei Pontificale. Francisc I a petrecut prima sa noapte la Casa Sfânta Marta, unde sunt cazaţi toţi cardinalii care au participat la conclav. Potrivit unui fotograf, Francisc ar fi refuzat miercuri seara să urce în maşina care îl aştepta pentru a-l conduce, în calitate de nou Papă, la Casa Sfânta Marta, urcând în microbuz, alături de ceilalţi cardinali. De altfel întreaga sa viaţă a fost un om modest foarte apropiat de oamenii simpli, iubitor de literatură, ştiinţe, dar şi de fotbal. Arhiepiscop de Buenos Aires şi primar al Argentinei, noul Papă se bucură de un mare prestigiu în ţara sa fiind apreciat stilul său de viaţă modest. "Acest om nu a vrut să ajungă Papă. Nici nu se aştepta să fie Papă. Alegerea lui este una foarte curajoasă", a dezvăluit pentru CBS News consilierul papal, monseniorul Anthony Figueiredo. Noului suveran pontif nu-i place să apară în presă şi a încercat să nu iasă prea mult în evidenţă. În 2010, acesta s-a opus cu putere legalizării căsătoriilor homosexuale în Argentina, ţară unde avortul este interzis. Acesta s-a ridicat de asemenea împotriva dreptului acordat transexualilor de a-şi schimba sexul la starea civilă. În septembrie 2012, acesta i-a criticat pe preoţii ce refuzau să boteze copiii născuţi în afara căsătoriei, calificându-i "ipocriţi".

Născut la 17 decembrie 1936 la Buenos Aires, este fiul unui muncitor de origine italiană, după încheierea studiilor devenind tehnician în chimie. La vârsta de 22 de ani, se alătură Societăţii lui Isus unde studiază ştiinţele umaniste şi obţine o licenţă în filosofie. După un stagiu în învăţământul privat, acesta îşi urmează studiile în teologie, fiind hirotonit la 13 decembrie 1969. După doar patru ani, la doar 36 de ani, acesta este ales provincial (responsabil naţional) al Iezuiţilor argentinieni. La 20 mai 1992, Jean-Paul II îl numeşte episcop de Auca şi episcop auxiliar de Buenos Aires. Acesta urcă apoi în ierarhia catolică a capitalei, obţinând în sfârşit postul de cardinal la 21 februarie 2001. A continuat să trăiască modest, nu avea maşină, se deplasa cu transportul în comun şi a renunţat să ocupe somptuoasa reşedinţă a arhiepiscopilor din Buenos Aires. Iubitor de literatură este un cititor pasionat al lui Jose Luis Borges şi Dostoievski, amator de operă şi suporter fanatic al clubului de fotbal Buenos Aires San Lorenzo.

Politicienii salută numirea unui latino-american

Liderii din întreaga lume au salutat alegerea noului Papă. "Alegerea este o mărturie a forţei şi vitalităţii unei regiuni ce influenţează din ce în ce mai mult lumea, iar la fel ca milioa-ne de americani hispanici, noi, aici în Statele Unite, simţim aceeaşi bucurie în această zi istorică", a declarat preşedintele Statelor Unite Barack Obama. Preşedinta argentiniană Cristina Kirchner i-a urat noului papă "o misiune pastorală fructoa-să în exercitarea unor astfel de responsabilităţi imense în căutarea dreptăţii, egalităţii, fraternităţii şi păcii umanităţii". Preşedinta Braziliei Dilma Rousseff a subliniat că "credincioşii" îl aşteaptă "cu nerăbdare" la Rio de Janeiro pentru Zilele Mondiale ale Tineretului, în iulie. Uniunea Europeană i-a urat un pontificat de durată, pentru a reuşi să "promoveze pacea, solidaritatea şi demnitatea umană". Preşedintele francez Francois Hollande a asigurat că "Franţa, fidelă istoriei sale şi principiilor universale ale libertăţii, egalităţii şi fraternităţii (...) va continua dialogul de încredere pe care l-a avut mereu cu Sfântul Scaun". Premierul australian, Julia Gillard, ateu autodeclarat, a salutat alegerea "istorică" a unui papă din "Lumea Nouă". Cancelarul german Angela Merkel, fiica unui pastor protestant, a apreciat că "dincolo de lumea creştinis-mului catolic, mulţi aşteaptă o orientare, nu doar în ceea ce priveşte credinţa, ci şi în ceea ce priveşte pacea, dreptatea şi integritatea creaţiei". Premierul portughez Pedro Passos Coelho i-a urat un pontificat "al speranţei şi păcii, al dialogului între popoare şi intervenţiei active a Bisericii în marile probleme care afectează umanitatea". Şi preşedintele Traian Băsescu a transmis un mesaj de felicitare Papei Francisc, cu prilejul alegerii acestuia, şeful statului exprimându-şi încrederea în dezvoltarea relaţiilor dintre România şi Sfântul Scaun: "Îmi revine onoarea de a vă adresa în numele poporului român cele mai calde felicitări cu prilejul alegerii istorice a Sanctităţii Voastre ca Episcop al Romei, Succesor al Apostolului Petru şi Suveran Pontif al Bisericii Catolice. Îmi exprim, totodată, convingerea în continuarea cooperării noastre pentru promovarea demnităţii persoanei umane, precum şi pentru construirea unei civilizaţii a binelui şi a păcii, care să asculte vocea celor care au nevoie de solidaritate, de încredere şi speranţă. Asigurându-Vă de profunda preţuire a României, Vă rog să primiţi, Sanctitatea Voastră, urările de împlinire a înaltei şi nobilei misiuni pe care o îndepliniţi, sub semnul spiritual al Sfântului Francisc, în Biserica Catolică şi pentru întreaga lume". Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas l-a invitat pe liderul Bisericii catolice să efectueze o vizită la Bethleem, în Cisiordania, locul naşterii lui Hristos, conform tradiţiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb