Franţa şi Germania vor o poziţie a UE privind amenzile impuse de SUA băncilor europene

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 5 august 2014

Franţa şi Germania vor o poziţie a UE privind amenzile impuse de SUA băncilor europene

Franţa şi Germania speră că Europa va putea lansa o poziţie comună în privinţa amenzilor masive impuse de SUA băncilor străine, conform Ministerului de Finanţe de la Berlin.

"După amenda aplicată BNP Paribas şi investigaţiile efectuate la alte bănci europene, problema unei poziţii comune a Europei în privinţa amenzilor masive impuse de SUA băncilor străine este examinată de Germania şi Franţa", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului german de Finanţe, adăugând că ministrul de resort de la Berlin, Wolfgang Schaeuble, şi omologul său francez, Michel Sapin, doresc "să vadă o poziţie unificată la nivel european".

Solicitarea Franţei şi Germaniei vine după ce grupul bancar francez "BNP Paribas" a primit o amendă record de 8,97 miliarde de dolari pentru încălcarea sancţiunilor economice aplicate de SUA mai multor ţări, şi alte mari bănci europene, incluzând "Deutsche Bank" din Germania şi "UniCredit" din Italia, sunt investigate, la rândul lor, de autorităţile de la Washington.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5998
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9509
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.2781

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930