Zeci de mii de oameni au ieşit astăzi în stradă la Paris pentru a protesta împotriva politicilor preşedintelui Emmanuel Macron, relatează dpa, potrivit Agerpres.
Manifestaţia a avut loc la apelul formaţiunii de opoziţie de stânga LFI (La France Insoumise, Franţa nesupusă) a lui Jean Luc Melenchon, în semn de protest împotriva creşterii costului vieţii, dar şi inacţiunii guvernului în ceea ce priveşte combaterea schimbărilor climatice.
Potrivit postului de ştiri BFMTV, organizatorii au afirmat că mitingul a reunit în capitală 140.000 de oameni, în timp ce poliţia a estimat participarea la 30.000 de oameni.
La manifestaţie a fost prezentă şi laureata Premiului Nobel pentru literatură din acest an, Annie Ernaux.
Marşul a fost menit, în parte, să demonstreze unitatea stângii împotriva guvernului, după ce în ultimele luni aceasta a fost zdruncinată de scandaluri legate de acuzaţii de violenţă împotriva femeilor. Doi oficiali din Partidul de Stânga şi ai Verzilor au demisionat.
În acelaşi timp, atmosfera a devenit foarte tensionată în Franţa în ultimele zile. O grevă lansată cu peste două săptămâni în urmă de lucrătorii din rafinării pentru majorări salariale a determinat sincope în livrări, iar preţul combustibilului a ajuns şi la trei euro litrul.
Autorităţile se tem tot mai mult că s-ar putea ajunge la demonstraţii similare protestelor "vestelor galbene" din 2018 şi 2019, declanşate în mare parte de creşterea taxelor pe combustibil. Totuşi, la o zi de greve şi proteste pe plan naţional convocată la finele lui septembrie au luat parte mai puţini francezi decât se aştepta.
Pentru marţi au fost anunţate noi greve, iar răspunsul la apel ar putea fi de această dată mai puternic, notează dpa.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.10.2022, 22:07)
Numai pro rusii si fanii lui Putin au protestat
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.10.2022, 00:00)
Cand or sa iasa si romanii in strada o sa fie prea tarziu la proteste o sa fie prea tarziu.... Saracia din Romania tampeste oamenii si nu mai reactioneaza la foame si frigul din case...
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.10.2022, 08:04)
Daca le tai hrana , energia , ii faci zombee . Si perspectiva recesiunii , combinata cu aceste medii.... vor fac ca oamenii sa iasa in strada chiar cand nu le mai pasa deca traiesc sau nu. Fereste-te de apa , foc si de cei ce nu mai au nimic de pierdut .
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.10.2022, 08:09)
Aia cu rusii e gargara . "politicile verzi" ale UE , au inceput mult mai devreme . Rusi, razboiul , a(au) pus gaz pe foc si o scuza la aceste mizerii.Nu rusii sunt principala problema. Ci satanisti globalisti. Se vede din cosmos ca exista un spirit malefic care le suceste mintile la toti .....
1.4. Titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Protaru în data de 17.10.2022, 09:56)
Mai usor cu fantasma romanilor in strada...
Stai in turnul tau de fildes, lipsit de contacte sociale si carti bune, emitand fantasmagorii despre romani in strada...
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.10.2022, 10:17)
Ce saracie domnule., pe drum n-ai loc e plin de masini(multe chiar noi), magazinele sunt pline de luni pana duminica, totate casele (majoritatea) aranjate renovate, multe noi. Nu stiu unde-i saracia sincer. De-aia nu iese lumea in strada, si de-aia avem inflatia asta, multa lume e plina de bani.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.10.2022, 00:29)
Si 50 000 de protestatari in Moldova, au strigat demisia presedintelui Sandu. Corect.