FT: Recuperarea economică din România dă speranţe că şi Grecia poate ieşi din capcana bugetară

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 19 iulie 2011

Măsurile dure de reducere a cheltuielilor în România au contribuit la revenirea economiei şi ar trebui să încurajeze speranţele că şi Grecia, stat mai bogat şi mai occidentalizat din Balcani, poate ieşi din capcana bugetară în câţiva ani, potrivit Financial Times, citat de Mediafax.

Oferta publică pentru vânzarea a jumătate din participaţia statului român la Petrom reprezintă un nou moment important al unei reveniri economice remarcabile, notează publicaţia britanică.

Vânzarea "argintăriei familiei" a fost dureroasă pentru statul român, dar nu la fel de mult precum tăierile bugetare după încheierea unui acord cu Fondul Monetar Internaţional în 2009, care au inclus diminuarea plăţilor sociale şi o reducere de 25% a salarilor în sectorul public.

Medicamentul amar funcţionează pentru Româ-nia, potrivit FT. Această situaţie ar trebui să încurajeze speranţe că Grecia, stat balcanic mai bogat şi mai occidentalizat decât România, poate reduce cheltuielile pentru a ieşi din capcana bugetară în câţiva ani.

Unor greci nu le place să fie consideraţi "balcanici", dar, în pofida gloriei din antichitate şi a unei industrii turistice mai avansate, geografic şi istoric, Grecia este mai balcanică decât România, notează cotidianul.

România a înregistrat un deficit bugetar de 7,4% în 2009, când a avut nevoie de ajutor financiar, jumătate din deficitul, dezvăluit ulterior, în cazul Greciei. Economia României s-a contractat cu peste 7% în 2009, dar a ieşit în acest an din recesiune. Deficitul bugetar ar urma să ajungă anul următor la jumătate faţă de momentul de vârf. Măsurile adoptate au fost foarte nepopulare, dar salvarea poate fi întrevăzută, scrie FT. Iar România, la fel ca Grecia, se confruntă cu evaziune fiscală scăpată de sub control, dificultăţi demografice, politică haotică şi o moştenire socialistă în privinţa politicilor economice.

"Poate Atena face la fel ca România?", se întreabă jurnaliştii FT în rubrica de opinii a cotidianului britanic. România a avut două avantaje majore - o monedă care a putut fi depreciată şi o îndatorare redusă raportată la PIB. Pe de altă parte, Grecia beneficiază de teama că statul ar putea intra în incapacitate de plată şi primeşte, astfel, un pachet de ajutor financiar mult mai mare, comparativ cu dimensiunea economiei.

Pesimismul privind capacitatea Greciei de a evita intrarea în inacpacitate de plată este bazat pe raţionamente sociale şi calcule matematice. Recuperarea României oferă însă speranţă că, şi în Balcani, "unde există voinţă, există o cale", notează FT.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb