Fundaţia Orange România, în parteneriat cu Simplon România, lansează cea de-a X-a ediţie a programului de educaţie digitală SuperCoders, dedicat copiilor cu vârste între 10-14 ani, pasionaţi de animaţie şi programare, se arată într-un comunicat al Fundaţiei Orange, remis redacţiei. Începând cu ediţia de anul acesta, programul, care a fost lansat şi implementat de Orange, va fi continuat de fundaţie, în acord cu misiunea sa de a contribui la promovarea educaţiei digitale, potrivit sursei citate. Fundaţia Orange s-a alăturat SuperCoders anul trecut şi continuă în acest fel tradiţia iniţiativei prin care peste 4.500 de copii au dobândit competenţe digitale, se mai arată în comunicat.
Ediţia aniversară SuperCoders se desfăşoară anul acesta în perioada octombrie 2023 - aprilie 2024 şi cuprinde trei etape: Caravana, cu ateliere de programare în Scratch, care se vor desfăşura atât în sediul Orange Digital Center, cât şi în şcolile care fac parte din programul Digitaliada, dar şi online, Competiţia naţională şi Academia de robotică la care vor participa copiii cu cele mai bune 50 de animaţii, informează sursa citată.
"Fundaţia Orange are ca principal obiectiv promovarea educaţiei digitale, în linie cu strategia companiei #OrangeForward, iar acesta este şi motivul pentru care anul trecut ne-am alăturat cu entuziasm programului SuperCoders. Am dorit să ducem acest proiect mai aproape de comunitatea construită în cadrul programelor Fundaţiei - Digitaliada şi Orange Digital Center. În şcolile Digitaliada, elevii şi profesorii utilizează în procesul educaţional conţinut digital, astfel a fost un demers firesc să ne alăturăm Orange şi să sprijinim pasiunea copiilor pentru tehnologie. Vom continua să scriem povestea SuperCoders, vom continua să investim în dezvoltarea creativităţii tinerilor prin joacă şi îi vom ajută să dobândească abilităţile necesare pentru a face din tehnologie un instrument care să-i ajute în parcursul profesional", a declarat Ovidiu Ana, Director Executiv Fundaţia Orange, se mai arată în comunicat.