Gala Fotbalului Românesc, Stanciu a fost desemnat jucătorul anului

O.D.
Sport / 30 ianuarie

Gala Fotbalului Românesc, Stanciu a fost desemnat jucătorul anului

Nicolae Stanciu a fost desemnat cel mai bun fotbalist, iar Edward Iordănescu a fost ales antrenorul anului, în cadrul Galei Fotbalului Românesc, eveniment ajuns la ediţia a 24-a şi organizat online de Clubul Sportiv al Jurnaliştilor.

"Vreau să vă mulţumesc pentru premiul acordat, sunt foarte fericit şi mândru în acelaşi timp. A fost un extraordinar, poate cel mai bun din carieră, a început cu câştigarea Supercupei în China, apoi a venit transferul la Damac, unde mă simt foarte bine şi echipa are rezultate fantastice, dar cea mai importantă realizare este calificarea cu echipa naţională la Campionatul European. Singurul gând este să facem un EURO 2024 de neuitat, să depăşim faza grupelor şi să ajungem cât mai departe pentru a-i face fericiţi pe români", a declarat Nicolae Stanciu.

Cel mai bun portar: Horaţiu Moldovan (Rapid); au mai fost nominalizaţi: Ştefan Târnovanu (FCSB), Marian Aioani (Farul Constanţa);

Cel mai bun fundaş: Radu Drăguşin (Genoa); au mai fost nominalizaţi: Andrei Burcă (CFR Cluj/Al-Okhdood), Andrei Raţiu (Huesca/Rayo Vallecano);

Cel mai bun mijlocaş: Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns/Damac FC); au mai fost nominalizaţi: Răzvan Marin (Empoli), Olimpiu Moruţan (Pisa/Ankaragucu);

Cel mai bun atacant: Denis Alibec (Farul Constanţa/Muaither); au mai fost nominalizaţi: Florinel Coman (FCSB), Dennis Man (Parma);

Cel mai bun tânăr fotbalist: Louis Munteanu (Farul Constanţa); au mai fost nominalizaţi: Andrei Borza (Farul Constanţa/Rapid), Adrian Mazilu (Farul Constanţa);

Cel mai bun stranier din Superligă: Marko Dugandzic (Croaţia/Rapid/Al-Tai); au mai fost nominalizaţi: Juan Bauza (Argentina/FCU 1948 Craiova), Andrea Compagno (Italia/FCSB);

Cel mai bun preşedinte de club: Dănuţ Coman (FC Hermannstadt); au mai fost nominalizaţi: Gheorghe Popescu (Farul Constanţa), Daniel Niculae (Rapid);

Cel mai bun arbitru: Istvan Kovacs; au mai fost nominalizaţi: Ovidiu Artene, Sebastian Colţescu;

Cel mai bun antrenor: Edward Iordănescu (echipa naţională a României); au mai fost nominalizaţi: Gheorghe Hagi (Farul Constanţa), Marius Măldărăşanu (FC Hermannstadt);

Cel mai bun fotbalist: Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns/FC Damac); au mai fost nominalizaţi: Horaţiu Moldovan (Rapid), Radu Drăguşin (Genoa).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4657
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3003
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9056
Gram de aur (XAU)Gram de aur368.9924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb