Galeria cu ciudaţi şi monştri

Conducătorii vremelnici ai acestei ţări au câteva idei fixe, pe care le învârt de la o guvernare la alta. Cum turismul pare calea cea mai uşoară spre atragerea unor bani de peste graniţă, era de aşteptat ca măcar în acest domeniu să se concentreze mai multă fantezie.

Din nefericire, lucrurile nu stau deloc aşa. Ştim ce vrem: investiţii minime - câştiguri maxime. Ce oferim? Aici deja ne pierdem. Avem nişte munţi, puţin litoral, o porţie bună de deltă, câteva mânăs-tiri şi biserici pline de istorie şi lacrimi, dar toate astea ar trebui împănate cu nişte locuri de cazare decente, legate între ele cu o reţea de şosele iar aceasta este o chestiune mult prea complicată ca să o facem aşa cât ai bate din palme, în doar 20 de ani. Lucrurile se mişcă şi în acest sens şi dacă reuşim să menţinem ritmul, în 100-120 de ani vom geme de atâtea autostrăzi. Dincolo de această chestiune care a consumat hârtie cât pentru o şosea cu două benzi de la Arad la Constanţa, rămâne problema ofertei. În materie de turism civilizat e evident că nu suntem competitivi. Aşa că e mult mai simplu să ne construim o imagine solidă de ciudaţi, prizonieri ai unor mentalităţi şi condiţii de viaţă de ev mediu timpuriu. Din nefericire, nici la capitolul monştrii, criminali şi dictatori sângeroşi nu stăm prea bine, popor blând, aşa că miniştrii sunt nevoiţi să aleagă dintr-o paletă restrânsă de personaje. S-a încercat construirea unui mega-parc tematic îmbibat de sânge şi vampiri. Dracula este un brand, are în spate o istorie plină de poveşti, dragoste, violenţă şi mult sânge. Ideea a fost un succes, punerea în practică - un eşec. Cum proiectul purta marca PSD, nu se făcea să fie reeşapat de guvernarea PDL. O scurtă răsfoire a istoriei neamului şi o incursiune în memoria recentă a scos la lumină un personaj de notorietate în occidentul cel plin de turişti cu bani. Pe urmele lui Ceauşescu este circuitul pe care va miza turismul românesc în următorii ani. Scorniceşti, Doftana, Bucureşti, Neptun, Snagov, Petreşti şi în final la Târgovişte, reprezintă o rută atractivă. În plus gropile din asfalt şi blocajele din trafic condimentate cu mici bătai pot fi prezentate drept tuşa de sălbăticie locală.

În caz că nu iese nici asta ce poate să mai scoată la lumină următorul ministru? Ar mai fi ceva, pe la începutul anilor 90 televiziunile din vest prezentau pe larg reportaje, deloc amabile, cu căminele cu copiii abandonaţi, insistându-se mai ales pe aşezămintele unde agonizau micuţii bolnavi de SIDA. Un tur prin acele adevărate lagăre de exterminare, cel puţin aşa erau percepute de privitorii din străinătate, ar putea reprezenta o atracţie turistică. Dacă tot am decis să ne prezentăm drept ciudaţii Europei, nemiloşi şi însetaţi de sânge, ar fi cazul să ne asumăm rolul până la capăt şi să ne expunem toate infirmităţile şi bubele purulente în numele sfântului ban stors din turism. Schema merge destul de bine în ceea ce îi priveşte pe cerşetori. Cu foarte puţină muncă poate fi translatată la nivel mare.