RetuRO şi doi bani jumate... pentru demnitate

Iadul este pavat cu bune intenţii. Am tot mai pregnant impresia că noi nu ne mai mulţumim doar cu pavatul, punem şi borduri.

Sensibil la problemele mediului din copilărie (în anii 80 mi-am cumpărat o minge de 25 de lei, cu banii obţinuţi din vânzarea sticlelor goale) am decis să intru în "hora reciclării", aşa cum ne invită autorităţile. Aţi dansat vreodată la o petrecere o horă alături de mai mulţi parteneri care păreau să-şi fi făcut perfuzii cu energizante? Dacă da, cunoaşteţi sentimentul, nu mai controlezi nimic cât te învârtesc ceilalţi şi la final părăseşti hora cu hainele în cap şi complet ameţit. Am păţit.

Cum e caniculă şi ţin să mă hidratez corespunzător, m-am trezit cu balconul blocat de un săculeţ pântecos plin cu recipiente pline cu aer. La ceas de seară, mai pe răcoare, am zis să le returnez. Eşec brutal, aparatul nu mai funcţiona, am fost invitat să revin altă dată. A doua zi, dimineaţa, tot pe răcoare, am luat sacul în braţe şi am purces spre magazinul unde puteam să returnez. Pe aleea din faţa blocului, un vecin specialist în sticle, avea una cu bere în mână, a ţinut să-mi precizeze că nu este şi specialist în reciclare: "Eu după 50 de bani nici nu mă aplec". Am înţeles, dar dacă tot împărtăşim impresii să-i ofer şi eu una: "Dacă te-ai apleca poate ai reuşi să mai achiţi din datoriile la întreţinere, că au umplut holul cu afişe în care eşti pomenit ca un mare campion". Ne vedem fiecare de treabă, el probabil mă şi blesteamă puţin, ajung la magazin, alt eşec. "Magazinul se deschide la 7.00, dar aparatul funcţionează doar după ora 8.00", sunt informat de o vânzătoare. Mă uit la ceas şi îmi dau seama că ar trebui să-mi petrec următoarele 15 minute păzind un sac cu sticle goale la uşa unui magazin. Renunţ, revin acasă. Mai pe la pauza de prânz, am decis să profit de minutele libere şi să iau hora de la capăt. Pe alee, vecinul, cu altă sticlă cu bere: "Ehe, ţi-ai făcut abonament, strângi banu gros". "Strâng, strâng, vreau să-ţi fac o surpriză şi să-ţi plătesc întreţinerea".

Amabilităţi!

Ajung la magazin, coadă la returnare. O doamnă bodyguard vine şi ne invită să părăsim incinta şi să aşteptăm în exterior. Afară soare şi cald de ni se topeau recipientele în sacoşe. Un domn aflat în faţa mea mă informează că o vânzătoare ne-a făcut milogi. Posibil, dar neavând alte două surse, am abandonat investigaţia. Când eram mai nehotărât ca niciodată dacă să fac infarct sau AVC, mi-a venit rândul. Am introdus două sticle şi la a treia aparatul a început să urle. Pe ecran scria "tentativă de fraudare". Mă şi vedeam la poliţie cu cătuşe la mâini acuzat de fraudă, valoarea prejudiciului: 50 de bani. "Aşa mai face el", mă linişteşte o vânzătoare. Apasă două butoane şi treaba reporneşte.

Hai în horă!

Mai bag o sticlă şi aparatul se revoltă din nou. De această dată se umpluseră sacii. Vine un domn, mă dă afară din magazin pentru că în spaţiul strâmt nu putea să scoată pubelele cu saci. Sunt rechemat, bag ce mai am de bagat, obţin bonuleţul (10 RON - 13 pet, 2 sticlă, 5 aluminiu, 0 oţel) şi ies afară. Recunosc, afară mi-a venit să plâng. Am strâns hârtiuţa în mână şi am aruncat-o la primul coş de gunoi.

De ce?

Greu de răspuns. De la o vârstă nu mai faci faţă chiar la toate horele.