Alegerile, un bolovan greu de oprit

De două zile am sentimentul că sunt o rudă îndepărtată, mai săracă şi infinit mai puţin vicleană, a lui Sisif.

Nu am un deal în proximitate şi nici nu împing nimic, doar bolovanul este prezent şi îmi cade în cap cu precizia unui ceas fără cuc, care face doar tik-tok-poc.

După anunţul CCR privind anularea alegerilor au început să curgă telefoanele de la rude, prieteni, cunoscuţi şi mai puţin cunoscuţi. Astfel, am aflat că poporul sunt ei şi statul îmi aparţine, că Lasconi e a mea, iar pentru Georgescu sunt vinovat că a apărut şi urmează să dispară. De asemenea pe preşedintele Iohannis tot eu îl ţin în braţe, chiar dacă nu ne-am intersectat niciodată paşii, că nu ştiu să votez şi că nu ar mai trebui să fac asta şi pe alocuri ar fi cazul să îmi fie interzis acest drept.

După câteva ore de primit pietroaie în cap, m-am culcat ca un bebeluş legănat cu isterie de o mamă, care s-a plictisit prematur de el.

La trezire am făcut greşeala să pornesc aparatul de radio. Alt bolovan. Un post serios difuza un spot publicitar al unei televiziuni de ştiri, în care eram invitat, duminică la ora 21.00, să mă postez în faţa televizorului ca să îmi fie prezentate cele mai exacte exit-polluri şi să aflu cine este noul preşedinte. M-am simţit năucit. Am închis radioul şi am intrat pe o reţea de socializare.

Aici era măcel, postări partizane, înjurături spontane, propagandă groasă, părea că CCR nu există pe lumea asta şi că bolovanul alegerilor este greu de oprit, asta dacă nu se va face ţăndări de capul meu.

Mai pe seară aveam programată o ieşire la unul dintre târgurile de Crăciun ale Capitalei. Nu sunt atât de naiv încât să mai ies, parcul e plin de stânci (la propriu) şi nu e cazul să le încerc cu fruntea pe toate.