Istanbul, scutieri şi un ziar gratis

Am ajuns la Istanbul, în vizită la o companie importantă, chiar în ziua arestării primarului Ekrem Imamoglu. Vestea am aflat-o, evident, din ţară, în zonă nimeni nu era dispus să discute pe marginea unui subiect atât de sensibil. De altfel, în următoarele 24 de ore, până la plecare, nu am auzit de la niciun localnic cu care am intrat în contact niciun cuvânt, pro sau contra. O tăcere grea, iar dacă se aducea vorba, ea era schimbată abrupt, astfel încât să nu mai fie cazul unei noi tentative.

În ultimele luni am tot auzit, acasă, vorbindu-se de dictatură, moartea democraţiei şi în Istanbul m-a încercat un zâmbet şi dulce şi amar.

Chiar dacă în drum spre aeroport au fost ocolite punctele fierbinţi, a fost imposibil să nu ne intersectăm cu grupuri mari de scutieri, care, alături de maşini pe care erau ataşate tunuri de apă, aşteptau în diferite zone lăsarea serii, când în stradă urmau să iasă şi susţinătorii opoziţiei.

Ajuns în aeroport, am constatat că avem în buzunar nişte lire turceşti cumpărate în pagubă (moneda a căzut drastic în câteva ore) la Bucureşti. Am achiziţionat, greu, câteva lucruri inutile, pentru că vânzătorii erau interesaţi în primul rând de euro sau de dolari, de altfel toate preţurile erau în moneda europeană. În final mai aveam 50 de lire şi am mers să cumpăr un ziar. Am luat Sabah (10 lire) şi am mers să plătesc la casă. Vânzătorul s-a uitat la mine, la ziar, la bani, iar la mine, şi-a plimbat degetul peste fotografiile cu preşedintele şi primarul şi mi-a spus: "Nu trebuie să-l plăteşti, nu mai contează". M-am uitat la el şi părea că nici nu mă mai vede. Am luat ziarul, am lăsat banii, l-am lăsat pe vânzător cu tot cu dezamăgirile şi fricile lui şi am zburat, încrezător, spre supărările şi grijile noastre.