Gazprom a anunţat că este pregătit să reia livrările de gaze spre Ucraina

A.C.
Internaţional / 2 noiembrie 2014

Rusia şi-a "îndeplinit obligaţiile" stipulate în acordul privind reluarea livrărilor de gaze ruseşti către Ucraina, încheiat joi seara între Moscova, Kiev şi Bruxelles, a anunţat ieri compania rusească Gazprom, citată de AFP.

"Guvernul rus a semnat chiar acum un decret privind scăderea preţului pentru exporturile (de gaze) spre Ucraina", a declarat Serghei Kuprianov, un purtător de cuvânt al Gazprom, pentru agenţiile de presă ruse.

"Prin urmare, Rusia şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin potrivit acordului", a subliniat el, anunţând că Gazprom este "pregătit să reia livrările de gaze spre Ucraina din momentul în care (societatea ucraineană) Naftogaz îşi va îndeplini propriile obligaţii".

Pemierul rus Dmitri Medvedev a semnat ieri seara un decret care stabileşte un preţ de 378,22 dolari pentru mia de metri cubi, valabil până la 31 martie 2015.

După două zile de negocieri, Rusia, Ucraina şi Uniunea Europeană au semnat joi seara, la Bruxelles, un acord privind reluarea livrărilor de gaze ruseşti. Acordul prevede că Rusia va relua furnizarea gazelor spre Ucraina, iar Kievul va plăti Moscovei, până la sfârşitul anului 2014, 3,1 miliarde de dolari din datoria de 5,3 miliarde de dolari.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb