Genesys Systems implementează în cadrul Agricover o soluţie bazată pe platforma Microsoft Dynamics CRM

F. A.
Companii / 29 iulie 2010

Genesys Systems implementează în cadrul grupului de companii Agricover o soluţie de gestiune a activităţii de trading cereale bazată pe platforma Microsoft Dynamics CRM, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Trading-ul de cereale este o activitate importantă în cadrul companiei noastre. Tocmai de aceea este necesar ca procesele asociate, atât cele externe care ţin de relaţia cu partenerii, cât şi cele interne, să se desfăşoare în condiţii optime şi să fie gestionate printr-o platformă fiabilă. Soluţia implementată răspunde tuturor cerinţelor noastre, iar integrarea cu infrastructura IT din companie - inclusiv cu sistemul ERP şi software-ul de cântărire - a fost foarte rapidă, astfel că toţi angajaţii Agricover beneficiază într-un timp foarte scurt de la demararea implementării de avantajele pe care le oferă soluţia. Suntem foarte mulţumiţi de colaborarea cu echipa Genesys Systems implicată în acest proiect. Apreciem în mod special promptitudinea cu care toţi membrii echipei au tratat solicitările noastre, dar şi proactivitatea şi profesionalismul de care au dat dovadă pe parcursul desfăşurării acestui proiect complex", a declarat Irina Pisaru, IT Manager Agricover Grup.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb