Geoană: "Nu vedem un risc de natură militară din partea Rusiei la adresa Republicii Moldova"

F.D.
Politică / 14 septembrie 2023

Geoană: "Nu vedem un risc de natură militară din partea Rusiei la adresa Republicii Moldova"

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a negat existenţa unui risc de natură militară în Republica Moldova care să vină din partea Federaţiei Ruse, relatează Agerpres.

El a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Chişinău, alături de premierul moldovean Dorin Recean, că acest risc este eliminat "pentru simplul fapt că Ucraina face o treabă atât de bună".

"Vreau să reconfirm aici la Chişinău faptul că nu vedem un risc de natură militară din partea Federaţiei Ruse la adresa Republicii Moldova, pentru simplul fapt că Ucraina face o treabă atât de bună, şi cu sprijinul nostru, încât acest risc militar în acest moment şi pe perioadă predictibilă nu este", a afirmat oficialul NATO.

În schimb, Mircea Geoană a subliniat că Republica Moldova este supusă unui război hibrid, provocat tot de Rusia.

"Asta nu înseamnă că Federaţia Rusă nu a declanşat şi derulează, în timp ce discutăm, tot ce înseamnă arsenalul războiului hibrid împotriva Republicii Moldova, de la folosirea armei energetice, la atacuri cibernetice, la dezinformare, la influenţarea mecanismelor democratice, la instigarea la revoltă socială şi pentru noi este foarte important să întărim rezilienţa Republicii Moldova, respectând neutralitatea acestei ţări", a adăugat Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO s-a întâlnit la Chişinău cu reprezentanţi ai Ministerului Apărării, cu premierul Dorin Recean şi cu preşedintele Maia Sandu.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Asta nu inseamna nimic, voi nu vedeti nici dronele care cad.

    vorbeste agentul pro rus…

    de fel… dovedit stintifiic… ce zic parlamentarii e contrariul in fata in 6 luni! 

    nu e risc pt moldova.. uita sa spuna ca rusii au suplimentat numarul de rusi militari in transnistria.. 

    s c c r e t 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb