Germania ia în calcul înăsprirea legislaţiei privind preluările de companii

Ziarul BURSA #Internaţional / 8 august 2018

Germania, cea mai mare economie europeană, ia în considerare înăsprirea legislaţiei privind preluările de companii, pe fondul sporirii temerilor privind preluările unor firme tehnologice de importanţă strategică de către chinezi, transmite Reuters, conform Agerpres.

Berlinul vrea să aibă puterea de a investiga dacă un investitor din afara UE cumpără 15% dintr-o anumită firmă germană cu activităţi în domeniul apărării sau securităţii, au declarat, pentru Reuters, surse din Ministerul Economiei.

Anul trecut, Guvernul de la Berlin a adoptat un decret care înăspreşte regulile privind investiţiile străine în companiile de importanţă strategică, pe fondul apetitului Chinei pentru companiile germane. Noile reglementări permit Executivului să blocheze preluarea unor companii dacă există riscul ca expertiza (know-how) să ajungă peste hotare şi să intervină dacă un cumpărător acumulează o participaţie de 25%.

Săptămâna trecută, cabinetul a indicat că este pregătit să folosească noul drept de veto în cazul ofertei chineze pentru producătorul de echipamente Leifeld.

Acţionarul majoritar al Leifeld, Georg Koffler, a anunţat că firma chineză Yantai Taihai a renunţat la încercarea de achiziţionare a companiei, înaintea aşteptatei împotriviri a Guvernului german.

Luna trecută, un land german a cumpărat o participaţie în operatorul reţelei de înaltă tensiune 50Hertz pentru a preveni ca o firmă din China să achiziţioneze participaţia şi a promis că va lua în considerare măsuri pentru a proteja mai bine companiile de achiziţiile străine.

Ministerul Economiei vrea să poată investiga dacă un investitor din afara UE cumpără cel puţin 15% dintr-o firmă germană din domeniul tehnologiei, susţin sursele.

"Până acum, puteam face verificări numai în cazul în care erau achiziţionate cel puţin 25% din acţiunile unei companii. Acum vrem să scădem acest prag astfel încât să putem verifica mai multe achiziţii în sectoarele economice sensibile", a afirmat ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, pentru publicaţia Die Welt.

Directorul Federaţiei Industriilor Germane (BDI), Joachim Lang, a avertizat că investiţiile străine sunt importante pentru Germania şi climatul de investiţii trebuie să rămână deschis.

Guvernul trebuie să adopte măsuri "chibzuite" în privinţa înăspririi legis­laţiei privind preluările de companii, a apreciat Joachim Lang, care a salutat decizia autorităţilor de a aduce clarificări în acest domeniu deoarece investitorii au nevoie de siguranţă din punct de vedere legislativ.

Preluarea, în 2016, a producătorului german de roboţi Kuka de către firma chineză Midea a dat naştere la îngrijorări că statul chinez dobândeşte acces la tehnologii de vârf, dar, în acelaşi timp, îşi protejează propriile companii de preluarea de către companii străine.

Noile reguli adoptate anul trecut stabilesc pentru prima dată criteriile pentru blocarea unei tranzacţii care pune în pericol infrastructuri vitale, precum spitalele sau reţelele energetice. În plus, Guvernul de la Berlin vrea să aibă la dispoziţie patru luni, în loc de două în prezent, pentru a examina ofertele de preluare venite de la companii din afara Uniunii Europene.

De asemenea, Executivul de la Berlin a extins câmpul tranzacţiilor care vor fi supuse examinării sale, în special în domeniul prestatorilor de servicii sau producătorilor de software utilizate de companii care aparţin sectoarelor strategice, precum reţelele de electricitate, centralele nucleare, aprovizionarea cu apă, reţelele de telecomunicaţii, spitalele sau aeroporturile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb