Germania votează împotriva schimbării, iar schimbării nu îi pasă

Cetăţenii Germaniei şi-au exprimat ieri opţiunea electorală. Rezultatele nu-mi sunt cunoscute când scriu aceste rânduri, dar chiar au ele vreo semnificaţie?

Pe lângă preferinţele politice, sondajele apărute în presa germană par să indice că dorinţa majorităţii este una singură: menţinerea, cel puţin, a status-quo-ului economic.

Guvernul condus de Angela Merkel doreşte mai mult, adică şi menţinerea actualei configuraţii politice. Iar pentru aceasta i-a trimis pe miniştri pe teren pentru munca de lămurire. Bineînţeles că "terenul" lor nu este doar vreun land obscur, ci însăşi Europa.

"Lumea ar trebui să sărbătorească semnalele economice pozitive pe care le trimite zona euro aproape continuu în aceste zile", scrie Wolfgang Schäuble în debutul editorialului său din Financial Times.

Nu ştiu dacă apelul lansat de Ministrul de Finanţe al Germaniei, pentru "ignorarea profeţilor apocalipsei", a ajuns şi la electoratul de acasă, însă este aproape sigur că ecoul său a fost nul din Grecia până în Portugalia.

Nici chiar în Olanda nu a mai ajuns, acolo unde noul rege tocmai a anunţat sfârşitul statului bunăstării generale, din cauza imposibilităţii susţinerii sale financiare. La fel s-a oprit, probabil, şi la graniţele Finlandei, stat considerat de mai mult timp membru al nucleului dur al zonei euro, dar care nu pare să găsească drumul ieşirii din recesiune.

Francezii vin cu o supriză. Peste 50% dintre cetăţenii Franţei ar fi votat pentru Angela Merkel, conform unui sondaj realizat la cererea cotidianului Le Figaro, deoarece "realegerea sa este în interesul Franţei".

Despre ce interes este vorba? Ministrul de Finanţe Pierre Moscovici a declarat recent că este nevoie de un "fond de şomaj european", conform unei ştiri din cotidianul online Deutsche Wirtschafts Nachrichten, ceea ce se reduce, în final, la transferarea unei părţi a contribuţiilor germanilor pentru plata ajutoarelor de şomaj din Franţa.

Dar până când vor ajunge banii germanilor? Tot DWN scrie că încasările bugetului federal au scăzut cu o rată anuală de 2,4% în august 2013, în condiţiile în care sumele trimise către Bruxelles au crescut cu 15,8%.

Mai este, apoi, şi evoluţia îngrijorătoare a datoriei publice. De la înfiinţarea zonei euro, aceasta a crescut de peste două ori mai repede decât economia. Dacă în anul 2000 datoria era de 1,2 trilioane de euro şi reprezenta 60,2% din PIB, în 2012 datoria publică era cu peste 75% mai mare, ajungând la 2,16 trilioane de euro, adică 81,9% din PIB (vezi grafic). În aceeaşi perioadă, PIB-ul nominal a crescut cu 30,2%, până la 2,66 trilioane.

Perspectivele contribuţiilor disproporţionate ale Germaniei către bugetul Uniunii Europene l-au determinat pe Gunnar Beck, profesor de drept la University of London, să scrie în Handelsblatt despre alegeri din perspectiva "vânzării intereselor Germaniei".

Beck a oferit trei motive pentru care autorităţile de la Berlin vor ceda în faţa presiunilor europene: "persistenţa sentimentului vinovăţiei, primatul intereselor pe termen scurt în dauna intereselor de securitate pe termen lung şi ascendenţa democraţiei oligarhice în aproape toate aşa-numitele democraţii vestice".

În opinia sa, abilităţile politice ale cancelarului se manifestă doar pe plan intern, în timp ce la nivel european este adesea depăşită de situaţie, cu efecte deosebit de negative asupra contribuabililor germani.

Relaţia dintre guvernul federal şi Banca Centrală Europeană condusă de Mario Draghi reflectă cel mai bine "existenţa a cel puţin două constante nefericite ale politicii externe germane, chiar sub guvernul Merkel: lipsa de cunoaştere a naturii umane şi naivitatea politică", după cum arată Gunnar Beck, pentru care "Draghi, cu permanentul său zâmbet sardonic, este antiteza solidităţii şi a integrităţii conservatoare pe care o aşteaptă clasa mijlocie din Germania postbelică de la banca centrală şi preşedintele acesteia".

Profesorul Gunnar Beck a condamnat în termeni deosebit de duri politica monetară a BCE, precizând că menţinerea dobânzilor la minime istorice a determinat creşterea datoriilor, a alimentat valuri succesive de speculaţii financiare şi a menţinut artificial în viaţă investiţii neviabile. Dar cel mai important aspect negativ al politicii BCE este "reducerea presiunilor pentru reformarea ţărilor în care s-a manifestat cel mai acut criza".

Tocmai acesta este motivul pentru care "noii lideri ai Germaniei vor fi bântuiţi de spectrul crizei din zona euro", după cum se arată într-un editorial publicat pe site-ul Deutsche Welle.

Relativa acalmie din perioada premergătoare alegerilor s-a datorat ignorării unor probleme fundamentale în dezbaterile electorale, cum este planul guvernamental pentru dezvoltarea accelerată a surselor de energie verde. Apelurile confederaţiei industriale BDI, pentru schimbarea drastică a politicii energetice, nu au avut ecou în dezbateri, arată Ambrose Evans-Pritchard în The Telegraph, jurnalistul britanic precizând că o victorie a Angelei Merkel nu va face decât să "mascheze problemele economice pe termen lung ale Germaniei".

Avertismente de aceeaşi natură au lansat şi o serie de economişti germani, pentru care "avansul Germaniei este mai fragil decât pare, fiind o iluzie a ciclului economic şi a unui boom al cererii pentru bunurile de capital din partea Chinei". Cu toate acestea, "Merkel i-a încurajat pe germani să creadă că totul este bine şi nimic nu trebuie să se schimbe", mai scrie Evans-Pritchard.

În ultimele săptămâni, opiniile din mass-media germană indicau preferinţele electoratului pentru o "Mare Coaliţie" la guvernare, coaliţie care să-i includă şi pe social-democraţi. Dar un astfel de rezultat este puţin probabil, în condiţiile în care social-democraţii doresc neapărat uniunea fiscală şi lansarea obligaţiunilor guvernamentale europene, chiar dacă acestea încalcă prevederile Constituţiei Germaniei.

Dacă social-democraţii au arătat deschis ceea ce cred despre legea fundamentală a republicii federale, nu înseamnă că celelalte partide, cu excepţia Alternativei pentru Germania, nu sunt gata să facă acelaşi lucru. Doar Angela Merkel a declarat că "ceea ce este bun pentru Europa este bun pentru Germania".

Iar un articol de ieri din DWN arată ce li se pregăteşte germanilor. "După alegeri vine marea expropriere", scrie cotidianul online, iar noul guvern va fi preocupat să găsească răspunsul la o singură întrebare: "Cum să le spunem contribuabililor germani că trebuie să facă, involuntar, sacrificii considerabile?"

Daniel Stelter, economist care a fost angajat până de curând la Boston Consulting Group (BCG), unul dintre cei mai importanţi consultanţi ai guvernului federal, este autorul unui studiu recent în care se arată că "singura soluţie pentru criza datoriilor este reducerea radicală a acestora", deoarece nu există alternative pentru un haircut masiv în Europa. "Grecia şi Portugalia, precum şi Irlanda şi Spania nu vor putea niciodată să-şi plătească integral datoriile", a mai declarat Stelter. Fostul său şef din cadrul BCG, Levin Holle, a fost numit de Schäuble la conducerea Departamentului Pieţe Financiare din cadrul Ministerului de Finanţe şi se pare că este "arhitectul" confiscării depozitelor din Cipru.

Stelter a demontat scurt şi semnalele economice pozitive despre care scria Wolfgang Schäuble în FT: "Numai la prima vedere lucrurile par bune. Dacă priveşti mai departe, totul nu este decât un efect statistic, încetinirea scăderii apare ca o stabilizare, iar pericolul unui default suveran dezordonat continuă să crească".

Deci schimbarea va veni în Germania după alegeri, chiar dacă cetăţenii votează împotriva ei.

Victor Hugo scria odată că "nimic nu poate rezista unei idei căreia i-a venit timpul". Se pare că ideea unei Europe Unite este încă departe de acel moment. De fapt, s-ar putea să fie mai departe ca niciodată, în timp ce alte idei se grăbesc spre întâlnirea lor cu istoria, în ciuda opoziţiei îndârjite a "armatelor" birocraţiei socialiste multilateral confiscatoare.