GfK România: Câteva bănci mari ar putea ajunge să domine piaţa românească

N.I.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 15 mai 2008

Piaţa românească ar putea fi dominată de un număr mic de bănci, ca urmare a tendinţelor de concentrare a ofertei, care se manifestă în Europa Centrală şi de Est, arată o cercetare de piaţă a GfK România. "Cu excepţia Poloniei şi a Bulgariei, unde lucrurile încep acum să se schimbe, la nivelul Europei Centrale şi de Est numărul de bănci mari s-a diminuat ca urmare a fuziunilor şi achiziţiilor", a declarat Alexander Zeh, şef al echipei de cercetare a pieţei financiare din Europa Centrală şi de Est din cadrul GfK.

Studiul prezentat de GfK România are ca punct de referinţă aspectele economice din Austria, unde începând cu 1995 s-a observat un fenomen de concentrare a cotelor de piaţă, ca urmare a proceselor de fuziune ale băncilor mari.

Pe piaţa din România activează circa 29 de bănci, 2 instituţii de economisire şi creditare pentru locuinţe şi 13 sucursale ale instituţiilor de credit din alte state membre ale Uniunii Europene. Potrivit cercetării efectuate de GfK România, la sfârşitul anului trecut, circa 45% din populaţia ţării era bancarizată, adică avea o relaţie cu cel puţin o bancă. Spre comparaţie, în Germania şi Austria peste 98% din populaţie apelează la serviciile băncilor.

Totodată, piaţa austriacă este stabilă şi conservatoare, astfel încât probabilitatea ca un client să îşi schimbe banca principală în următoarele luni este de numai 1%, în timp ce 92% din austrieci nu iau în calcul migrarea către serviciile altor bănci.

"În viitor va fi foarte greu pentru o bancă să atragă noi clienţi sau să facă un client să se mute de la o bancă la alta", a mai spus Alexander Zeh.

Pentru o bancă, costurile pentru a câştiga un client nou sunt de aproximativ şase ori mai mari decât pentru a păstra un client curent.

Studiul GfK arată că 89% dintre români nu vor schimba banca principală în următorul an, în timp ce doar 9% iau în calcul această posibilitate, iar 2% consideră foarte probabilă o migrare.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb