GHEORGHIŢĂ: "Un caz pozitiv de infecţie cu varianta Delta poate genera 6-7 cazuri secundare de COVID-19"

J.P.
Miscellanea / 1 iulie 2021

"Un caz pozitiv de infecţie cu varianta Delta poate genera 6-7 cazuri secundare de COVID-19"

Un caz pozitiv de infecţie cu varianta Delta poate genera până la 6-7 cazuri secundare de boală, în condiţiile în care un caz de infectare cu varianta Alfa (britanică) poate genera 3-4 cazuri secundare, iar infecţia cu tulpina iniţială din Wuhan poate genera circa două cazuri secundare de COVID-19, a declarat preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, conform Agerpres.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, Gheorghiţă a arătat că varianta Delta "se leagă foarte uşor de receptori", se multiplică "într-o cantitate mult mai mare" şi, prin urmare, cantitatea de virus din secreţiile respiratorii este mai crescută.

"Practic, acel factor bazal de reproducere a cazurilor în cazul variantei Delta, comparativ cu varianta Alfa şi varianta iniţială din Wuhan, este mult mai mare. Un caz pozitiv de infecţie cu varianta Delta poate să genereze până la 6-7 cazuri secundare de boală, după cum un caz de infectare cu varianta Alfa, cu tulpina britanică, care în momentul acesta este dominantă, poate să genereze circa 3-4 cazuri secundare, iar infecţia cu tulpina iniţială din Wuhan genera circa două cazuri secundare de boală", a precizat Valeriu Gheorghiţă.

Potrivit acestuia, o altă particularitate a variantei virale Delta este legată de capacitatea "de a scăpa de sub protecţia răspunsului imun", în mod deosebit la persoanele care au trecere prin boală, cu diverse alte variante virale.

"În circa 20-50% din cazuri persoanele care au trecut prin infecţie cu SARS-CoV-2 cu alte variante virale, în mod deosebit cu varianta iniţială din Wuhan, nu sunt suficient de bine protejate faţă de riscul de reinfecţie. Ca atare, tot ceea ce vedem în momentul de faţă în Africa de Sud - dar şi în alte ţări, precum India - vedem că în Africa de Sud de pildă, o ţară cu o rată de acoperire vaccinală de sub 5%, avem în momentul de faţă o evoluţie importantă a numărului de cazuri. Practic, se înregistrează un al treilea val important de îmbolnăviri, acesta fiind cauzat de infecţia cu tulpina Delta, în condiţiile în care primul val de îmbolnăviri a fost cauzat de tulpina din Wuhan, al doilea de tulpina sud-africană şi al treilea de tulpina Delta, ceea ce înseamnă că o mare parte dintre persoanele respective sunt persoane care fac reinfecţii", a spus Valeriu Gheorghiţă.

El a arătat că la nivel european în momentul de faţă este dominantă tulpina Alfa (identificată în 84% din cazurile noi de COVID, în urma secvenţierii), în timp ce tulpina Delta este regăsită în 5,8% din cazuri.

"Nu acest procent este important, ci faptul că în ultima săptămână s-a înregistrat o dublare a cazurilor cauzate de tulpina Delta la nivel european. Este înregistrată şi regăsită în 23 de ţări europene, ca atare este important să avem în supraveghere şi să creştem capacitatea de secvenţiere. În momentul de faţă la nivel european sunt 13 ţări care îndeplinesc criteriul de secvenţiere de cel puţin 10% din cazurile de tulpini să fie secvenţiate sau în valoarea absolută 500 de tulpini săptămânal. România face la acest moment acest lucru", a declarat Valeriu Gheorghiţă.

În acest sens, el a pledat pentru accelerarea campaniei de vaccinare, adăugând că în sezonul cald pot fi organizate activităţi diverse cu echipe mobile sau în locaţii atipice (pe plajă, în spaţii turistice, în zone în care există o interacţiune crescută între persoane).

"Ca atare, mesajul este de a profita de perioada bună în care ne regăsim din punct de vedere epidemiologic şi de situaţia aceasta de a putea, logistic, organiza astfel de activităţi de vaccinare", a spus el.

Preşedintele CNCAV a invocat datele ştiinţifice, potrivit cărora o schemă completă de vaccinare protejează într-o măsură de peste 90% faţă de boala simptomatică, risc de spitalizare, complicaţii şi deces, comparativ cu administrarea unei singure doze, care oferă o protecţie de circa 30-33% din cazuri.

"Ca atare, este important să efectuăm schema completă de vaccinare pentru a obţine beneficii maximale în ceea ce priveşte protecţia faţă de reîmbolnăvire", a afirmat Valeriu Gheorghiţă.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. da, probabil daca esti in aglomeratia din India sau de la Londra.

    sau incepeti sa promovati si ivermectina, nu mai fiti nesimtiti. a avut rezultate foarte bune in multe tari unde tratamentul a fost aprobat OFICIAL, inclusiv in cehia si slovacia 

    Nasol

    1. te-a speriat gheorghita vaccinista ? sa nu pierzi sarcina !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb